INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PRIMERA DIVISION

Pulhac are şansa să devină titular la Hercules. Drenthe a intrat în grevă!

Articol de GSP - Publicat miercuri, 29 decembrie 2010 00:00

Internaţionalul olanez împrumutat de Real Madrid la nou-promovata Hercules Alicante i-a uimit pe iberici cînd a anunţat că intră în grevă, de unul singur.

Concurentul lui Pulhac pe postul de fundaş stînga, Royston Drenthe este nemulţumit că nu şi-a primit nici un ban în cele cinci luni de cînd este la echipă şi a anunţat că nu va mai intra în nici un meci pînă cînd conducerea clubului nu îi achită integral banii cuveniţi.

Olandezul trebuia să se prezinte la reunirea echipei imediat după Crăciun, dar a preferat să rămînă la Rotherdam, acolo unde locuişte familia sa. "Cei de la Hercules nu sînt de încredere. Eu vreau ca această situaţie să se rezolve cît mai repede. Am vorbit şi cu şefii de la Madrid şi au fost de acord să mă ajute, pentru că ei sînt încă şefii mei", a spus jucătorul de 23 de ani presei din Peninsulă.

Dar oficialii de la Alicante nu vor să renunţe chiar atît de uşor la bani. Ei au anunţat în presă că nu îi datorează olandezului decît o lună din salariu, nu cinci, aşa cum susţine jucătorul. Mai mult, i-au pregătit o amendă pe măsura faptelor şi l-au somat să se prezinte la echipă, altfel va fi reclamat la FIFA.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”

Comentarii (2)
tuby
tuby  •  29 Decembrie 2010, 14:50

mare norocos pulhac asta !!!!

nicolinho
nicolinho  •  29 Decembrie 2010, 14:21

Asa este, conducerea l-ar fi preferat pe Pulhac deoarece el oricum era obisnuit sa nu-si primeasca banii.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează