INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GRECIA

VIDEO Răzvan Lucescu s-a enervat și a plecat din conferință, după 2-1 cu Olympiakos: „Ar trebui să vă fie rușine. Treziți-vă, băieți, vă rog!”

Razvan Lucescu, Foto: Captură Youtube @PAOK FC
Razvan Lucescu, Foto: Captură Youtube @PAOK FC

Articol de - Publicat marti, 18 octombrie 2022 12:08 / Actualizat marti, 18 octombrie 2022 12:46

Răzvan Lucescu (53 de ani) s-a enervat când un reporter i-a reproșat jocul dur al lui PAOK. „Ar trebui să vă fie rușine. Treziți-vă, băieți, vă rog! Vedeți situația reală, nu mai atacați PAOK”, a replicat antrenorul după 2-1 cu Olympiakos.

După trei meciuri la rând fără victorie, 1-1 cu OFI (d), 1-2 cu Panathinaikos (a) și 1-1 cu Levadiakos (d), PAOK a învins pe Karaiskakis și, la sfârșit, Răzvan Lucescu și-a îmbrățișat fiecare jucător pe teren. 

Imagini șocante pe bancă! Fostul star al lui Inter, suspendat de club pe o perioadă nedeterminată: „Regret foarte mult ce am făcut”
INCIDENT
Imagini șocante pe bancă! Fostul star al lui Inter, suspendat de club pe o perioadă nedeterminată: „Regret foarte mult ce am făcut”

Răzvan Lucescu: „Ce face VAR e rușinos” 

Antrenorul era deja enervat însă de arbitrul leton Andris Treimanis, care le-a dat 11 metri alb-negrilor (Oliveira a fost lovit și de fundaș, și de portar), când conduceau cu 2-1, întorcând decizia după ce a discutat cu VAR și a revăzut faza pe monitor. 

„Ni s-a refuzat un penalty meciul trecut, acum a fost de zece ori mai clar. Ce face VAR e rușinos”, a protestat Lucescu întâi la Cosmote, televiziunea care a transmis partida. 

La conferință, nu a rămas nici cinci minute. S-a aprins când un reporter i-a spus că PAOK a jucat dur. L-a privit uimit: „Noi am jucat dur? Am lovit? Ar trebui să vă fie rușine! Uitați-vă cum s-a purtat cu noi federația greacă! Am avut un penalty de trei ori mai mare decât celelalte penaltyuri. Ni s-a dat, apoi ni s-a anulat”. 

Răzvan Lucescu: „Ar trebui să fiți mai profesioniști” 

A râs sarcastic și a continuat: „La fel, faultul asupra lui Ingason, în ultimele minute, a fost o rușine. Ce s-a întâmplat cu Panathinaikos a fost o rușine. E o rușine cum primesc echipele din Atena penaltyuri care nu sunt, e o rușine că nouă ni se dă penalty și, după ce vorbesc cu VAR, nu știu ce vorbesc, decizia se întoarce”. 

Și mesaj aspru pentru jurnaliștii greci: „Ar trebui să fiți mai profesioniști și să înțelegeți ce se petrece, dar dacă nu vreți e problema voastră. Am văzut penaltyuri incredibile în această ligă, e nevoie doar de un pic de vânt ca să se dea penaltyuri echipelor din Atena. Treziți-vă, băieți, vă rog! Vedeți situația reală, nu mai atacați PAOK! Noi am venit aici, am jucat un fotbal bun, onest, așa cum putem la începutul reconstrucției, și am câștigat în fața unei echipe de calitate, care nu a dovedit însă că e mai valoroasă decât noi”. 

Un ziarist i-a reproșat atitudinea lui Lucescu: „Arătați mai mult respect față de jurnaliști” 

Un ziarist i-a reproșat atitudinea lui Lucescu: „În primul rând, arătați mai mult respect față de jurnaliști”. Antrenorul i-a replicat: „O sa vă respect după ce ne veți respecta și voi”. A adăugat: „Nu am venit aici pentru a vorbi despre aceste lucruri”. 

Reporterul continua să vorbească peste el. Răzvan s-a ridicat: „Vă mulțumesc”. Și a plecat.

4 este loculocupat de PAOK, cu 15 puncte după 8 etape, la 9 puncte de liderul Panathinaikos, la trei de AEK (poziția a doua) și la două de Volos (3)

VIDEO. Rezumatul meciului Olympiakos - PAOK (1-2)

Citește și:

Răzvan Lucescu, victorie uriașă în derby » PAOK s-a impus în „infern”, în fața vedetelor lui Olympiakos

Dică rămâne în pericol la FCSB » Favoritul lui Gigi și MM e liber de contract, dar e pretențios

Citește și:
Gigi Becali i-a anunțat plecarea de la FCSB: „La revedere! Să-mi dea 200.000 de euro pe el”
Europa League
Gigi Becali i-a anunțat plecarea de la FCSB: „La revedere! Să-mi dea 200.000 de euro pe el”
Germanii s-au îngrămădit să cumpere noul model Dacia: „Dramatic!”
Noutati auto
Germanii s-au îngrămădit să cumpere noul model Dacia: „Dramatic!”
Final de drum?! Panduru l-a pus la zid pe fotbalistul FCSB-ului: „Toată viața a făcut asta”
Europa League
Final de drum?! Panduru l-a pus la zid pe fotbalistul FCSB-ului: „Toată viața a făcut asta”
Titi Aur și-a scos la vânzare vila de 800.000 de euro: „5 dormitoare, piscină acoperită, saună, grădină” » În ce oraș din România se află
Altele
Titi Aur și-a scos la vânzare vila de 800.000 de euro: „5 dormitoare, piscină acoperită, saună, grădină” » În ce oraș din România se află
SURPRIZĂ Puternica familie Dayan din Israel scoate la vânzare un palat din centrul Bucureștiului
Profit.ro
SURPRIZĂ Puternica familie Dayan din Israel scoate la vânzare un palat din centrul Bucureștiului
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (5)
vomitat
vomitat  •  18 Octombrie 2022, 20:04

E treaba lui sa-si apere echipa..la fel facea si bursucul, pitzurca sau altii. Nu vad mare problema. e ok asa...sa-si apere echipa fara sa linga sau sa se gudure facand pe placutul fatza de presa etc

dobrin
dobrin  •  18 Octombrie 2022, 18:07

Ar trebui sa le fie rusine cum i-a fost si lui Razvan in cazul Georgica Miu...

RegeleMihail
RegeleMihail  •  18 Octombrie 2022, 16:42

Tot sper sa plece si din Grecia; asi vrea sa-l vad in Germania sau Italia. Chiar si in 2. Bundesliga sau Seria B.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează