INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  REAL MADRID

Real are probleme la transferul lui Ribery: "Nu vor să-l vîndă şi de aceea cer atît!" :X

Articol de GSP - Publicat marti, 16 iunie 2009 00:00

Directorul general al clubului Real Madrid, Jorge Valdano, a afirmat marţi că echipa sa nu a ajuns la un acord pentru transferul lui Villa, în timp ce Bayern Munchen cere o sumă prea mare pentru transferul lui Franck Ribery, relatează Reuters.

"Am fost în discuţii cu Villa în ultima săptămână, dar nu s-a ajuns la niciun acord. Totul părea că este bine la început, dar în cele din urmă tranzacţia a căzut. Dacă tot nu vom rezolva problema, mai avem două sau trei alternative", a spus Valdano într-un interviu pentru un post spaniol de radio.

El a explicat şi care este situaţia privind achiziţionarea francezului Ribery, pentru care Bayern solicită aproape 100 de milioane de euro: "Nu vor să-l vândă, iar acesta este motivul pentru care ne-au cerut o sumă astronomică". Oficialul lui Real a adăugat că şi Karim Benzema ar putea să ajungă la Real Madrid, dar cluburile au destul timp să negocieze până la finalul perioadei de transferuri.

Valdano a mai spus că formaţia spaniolă îşi propune să achiziţioneze, pe lângă Kaka şi Cristiano Ronaldo, alţi patru sau cinci fotbalişti, dar acest lucru se poate întâmpla numai în cazul în care Real vinde unii jucători din lot. "Există oferte interesante pentru anumiţi fotbalişti, dar mulţi dintre ei nu vor să plece", a spus acesta.

Olandezii Arjen Robben şi Wesley Sneijder sunt doriţi de mai multe echipe, dar gruparea din Primera Division nu este mulţumită de ofertele primite.

Citește și:
Real Madrid a sunat pentru Chivu!
Stranieri
Real Madrid a sunat pentru Chivu!
Imagini copleșitoare de la Salonic, după tragedia din România » Cum a apărut și Răzvan Lucescu
Campionate
Imagini copleșitoare de la Salonic, după tragedia din România » Cum a apărut și Răzvan Lucescu
FC Argeș și-a cedat internaționalul în Superligă! Mutare rezolvată, urmează semnarea contractului
Superliga

Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
Tenis

EXCLUSIV Bancă din România scoasă la vânzare
Profit.ro
EXCLUSIV Bancă din România scoasă la vânzare
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”

Comentarii (10)
 •  16 Iunie 2009, 18:51

Nu este nici o gluma, crede-ma! Depinde numai de tine daca vrei sa citesti pagina asta sau nu. Eu nu pot spune decat ca 10 min. de citit iti pot schimba viata (si portofelul!). Depinde numai de tine. POTI FACE BANI USOR SI REPEDE. Crede-ma! Am incercat toate metodele posibile (si legale). Aceasta este cea mai USOARA si mai RAPIDA cale. Poti sa faci o gramada de bani, repede si legal. Merge! E testat! Tot ce trebuie sa faci deocamdata este sa citesti cu atentie si pana la final textul. In urma cu

 •  16 Iunie 2009, 17:29

f bine k bayern cere 100 de mil si valencia 50 ptr villa. dk strica piata transferurilor cu sumele exorbitante date ptr ronaldo si kaka,de acum inainte o sa trebuiasca sa platesca aproape dublu ptr fiecare jucator fata de valoarea lor reala.

 •  16 Iunie 2009, 17:27

ha ha ha. cat cere ala pe skoda superb. baaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa , pai e bmw sau ? mare prostie pe unii.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează