INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  REAL MADRID

Revenire de vis pentru Cristiano Ronaldo » Portughezul joacă în El Clasico!

Articol de GSP - Publicat vineri, 13 noiembrie 2009 00:00

Staff-ul medical al lui Real Madrid face efoturi pentru a-l recupera pe Cristiano Ronaldo pînă la derby-ul din Primera Division contra Barcelonei, programat să se dispute pe 29 noiembrie.

Absent de la ultimele 9 confruntări ale "galacticilor" din cauza unei accidentări la gleznă, Ronaldo a început deja alergările, dar nu este forţat la antrenamente pentru ca leziunea să nu recidiveze. Cum "Balonul de Aur" a fost decisiv în majoritatea partidelor pe care le-a disputat în tricoul blanco, madrilenii văd revenirea lui ca pe un atu în confruntarea cu Barcelona de peste două săptămîni.

"Nu sînt doctor, dar pot să spun că mă simt din ce în ce mai bine. Am început deja alergările, săptămîna viitoare vreau să efectuez şedinţele de pregătire alături de restul echipei. Sînt neliniştit din cauza faptului că nu pot să joc, iar acesta e lucrul la care mă pricep cel mai bine. Desigur, visez să fiu pe teren în meciul cu Barcelona, e unul dintre marile meciuri din viaţa unui fotbalist. Nu sînt eu salvatorul Madridului, fără echipă nu aş reuşi nimic", a spus Ronaldo în Marca.

Starul portughez, cumpărat de Real de la Manchester United pentru 94 de milioane de euro, a marcat 9 goluri în cele 7 jocuri pe care le-a disputat în tricoul grupării de pe Bernabeu.

Citește și:
Notele GSP la Dinamo - Craiova: există un scut protector, un jucător care a scos sufletul din adversari și un om-cheie cu nota 9!
Superliga
Notele GSP la Dinamo - Craiova: există un scut protector, un jucător care a scos sufletul din adversari și un om-cheie cu nota 9!
Scene oribile la Dinamo - Craiova! Istvan Kovacs a oprit meciul
Superliga
Scene oribile la Dinamo - Craiova! Istvan Kovacs a oprit meciul
„Maimuța asta zici că-i arc” » Prunea a vrut să facă un compliment, Radu Naum i-a cerut să schimbe expresia
Superliga
„Maimuța asta zici că-i arc” » Prunea a vrut să facă un compliment, Radu Naum i-a cerut să schimbe expresia
I-a murit tatăl, 7 luni mai târziu fratele, și a decis să-și încheie cariera de succes » Fostul internațional este astăzi grădinar
Campionate
I-a murit tatăl, 7 luni mai târziu fratele, și a decis să-și încheie cariera de succes » Fostul internațional este astăzi grădinar
ANAF începe să emită decizii de impunere persoanelor cu venituri din 2021, dar care nu au depus Declarația Unică sau nu au declarat toate veniturile
Profit.ro
ANAF începe să emită decizii de impunere persoanelor cu venituri din 2021, dar care nu au depus Declarația Unică sau nu au declarat toate veniturile
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează