INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CUPA CONFEDERAŢIILOR / DUPĂ 0-3 CU BRAZILIA, PRESA ITALIANĂ CERE O SCHIMBARE RADICALĂ

"Revoluţie!"

Articol de - Publicat marti, 23 iunie 2009 00:00

În urma eliminării suferite la Cupa Confederaţiilor, Tuttosport scrie că "echipa care a cîştigat titlul mondial nu mai există"

Spulberată de Brazilia în decursul a numai 8 minute. Apoi incapabilă să reacţioneze la ajutorul oferit de americani, 3-0 cu Egipt în celălalt meci al grupei, şi să înscrie golul care ar fi calificat-o în semifinalele Cupei Confederaţiilor. Reprezentativa Italiei şi-a îmbolnăvit duminică seară suporterii, iar ziarele din Peninsulă sînt de acord: "Squadra Azzurra care a cîştigat titlul mondial în 2006 nu mai există".

Cotidianul La Stampa scrie că "eroii de la Berlin au fost de nerecunoscut" şi evocă bilanţul şocant înregistrat în competiţie: "Două înfrîngeri şi o victorie cu Statele Unite în condiţiile în care am jucat o oră în superioritate numerică". Concluzia: "A sosit vremea pentru o schimbare de generaţii".

Şi Gazzetta dello Sport trage semnalul de alarmă: "Singura speranţă e că această lecţie îi va servi selecţionerului Marcello Lippi pentru ca la anul să revină în Africa de Sud cu o altă echipă". Iar Tuttosport crede că "Lippi, ce s-a încăpăţînat pînă acum să nu accepte realitatea, chiar n-are altă soluţie. Trebuie să renunţe la jucători expiraţi precum Toni, Iaquinta, Cannavaro sau Camoranesi".

Lippi: "Nu schimb!"
Spre deosebire de ziariştii italieni, Marcello Lippi nu vede nevoia unei înnoiri a lotului. "Jucătorii pe care i-aţi văzut aici sînt cei mai buni. Proiectul nostru merge mai departe, n-am motive să schimb ceva", a punctat tehnicianul în vîrstă de 61 de ani.

"N-are de ce să ne fie ruşine. Brazilia a fost mai bună. La anul veţi vedea o altă Italia"

Gianluigi Buffon, portar Italia

"N-avem nici o scuză. Lippi trebuie să evalueze lotul. Să vadă cine poate continua şi cine nu"
Giancarlo Abete, preşedintele federaţiei italiene

80 de ani
au trecut de cînd Italia a mai fost condusă la pauză cu 3-0. Ultima oară s-a întîmplat în aprilie 1929, contra Austriei

21 iunie
rămîne o dată cu ghinion pentru italieni. În aceeaşi zi a anului 1970, Squadra Azzurra a pierdut finala Mondialului din Mexic (1-4 cu Brazilia)

Citește și:
Geniul Magnus Carlsen, față-n față cu Joe Rogan, într-un dialog senzațional: avalanșa AI, echipa favorită de fotbal și cum „nu aș putea fi prins niciodată că trișez”
Special

Prezentatoarea TV acuzată că le-a provocat accidentări sportivilor: „Spuneau că facem prea mult sex”
Tenis

„Dimineața concuram, seara aveam 5 clienți!
Jocurile Olimpice
„Dimineața concuram, seara aveam 5 clienți!" » A participat la 3 ediții de Jocuri Olimpice, dar a dus o viață dublă, vânzându-și corpul dintr-un motiv tulburător
Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”
Campionate

ULTIMA ORĂ Bolojan permite ministerelor să-și ia mașini de peste 1.600 cm³ și 23.000 euro
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Bolojan permite ministerelor să-și ia mașini de peste 1.600 cm³ și 23.000 euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu

Comentarii (1)
 •  23 Iunie 2009, 11:08

Italienii joaca bine numai cand au miza...nu pun baza pe asa zisa numita Cupa confederatilor...toti vroiau sa scape sa mearga in vacanta.... si cum spune presa italiana sa ramana acasa la anul Camoranesi,Pirlo,Iaquinta,etc...daca imi amintesc bine Camoranesi a fost unu dintre cei mai buni de la italia si cu Brazilia si cu Africa de Sud asa ca....

Vezi toate comentariile (1)
Comentează