INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BRAZILIA

Ronaldo critică dur sistemul de formare din țara sa și îl dă exemplu pe cel mai în vogă jucător: „Vinicius nu știa să controleze mingea cu stângul. Necizelat!"

Vinicius alături de Ronaldo (foto: Imago)
Vinicius alături de Ronaldo (foto: Imago)

Articol de - Publicat vineri, 07 iulie 2023 18:16 / Actualizat vineri, 07 iulie 2023 19:11

Ronaldo e total nemulțumit de modul în care sunt pregătiți juniorii în academiilor cluburilor braziliene. „Mulți ani, talentele ieșeau la lumină pentru că erau talente. Dar, de cele mai multe ori, erau talente brute, neșlefuite", a declarat sud-americanul.

Ronaldo brazilianul, 46 de ani astăzi, a fost unul dintre cei mai buni jucători ai lumii în perioada lui, 1993-2011. După retragere, nu a devenit antrenor, dar a rămas puternic implicat în fotbal. Este proprietarul a două cluburi, unul în Spania, Valladolid, altul în țara sa, Cruzeiro.

Ronaldo tună: „Nu l-au antrenat corect pe Vinicius la Flamengo"

Îl deranjează ceva la fotbalul brazilian, nu e mulțumit deloc de sistemul de formare și îl dă exemplu pe cel mai în formă jucător, noul star carioca, Vinicius Junior, numărul 1 momentan la Real Madrid. Evidențiind punctele sale slabe și erorile în pregătirea lui, mai ales în perioada de formare, când era junior la Flamengo.

Paula Badosa, enervată și de jurnaliști, și de tatăl iubitului, la Wimbledon » „Felicitări pentru victorie!” / „Am pierdut, dacă vrei să știi”
WIMBLEDON
Paula Badosa, enervată și de jurnaliști, și de tatăl iubitului, la Wimbledon » „Felicitări pentru victorie!” / „Am pierdut, dacă vrei să știi”

„Vinicius nu știa să controleze mingea cu piciorul stâng. Nu l-au antrenat corect, nu i-au îmbunătățit aspectele tehnice. A venit necizelat în Spania", a declarat Ronaldo pentru podcastul „Mano a mano", potrivit Marca.

Ronaldo: „În doi ani, Vinicius s-a transformat complet"

„Fenomenul", cum era supranumit în timpul carierei, a explicat ce e ignorat acasă. „Mulți ani, talentele ieșeau la lumină pentru că erau talente. Dar, de cele mai multe ori, erau talente brute, neșlefuite. 

Cazul cel mai limpede este Vini Jr. A fost vândut la Real Madrid la 18 ani. A crescut enorm ulterior, prin programe de pregătire, prin metodologie profesionistă, cu ajutorul unor mari profesioniști. În doi ani, s-a transformat complet. Astăzi, el este jucătorul cel mai influent, decisiv, în fotbalul mondial", a spus Ronaldo.

Vinicius a explodat în ultimii doi ani la Real Madrid

59de goluri și 64 de assisturi are Vinicius Junior la Real Madrid în 225 de meciuri jucate în toate competițiile

Tot legat de Vinicius, a criticat și academia lui Flamengo. „Nu au știut să-l antreneze, nu i-au îmbunătățit nici piciorul stâng, nici bazele tehnice, nici modul cum se descurcă în spațiu și timp pe teren. A crescut doar după ce a plecat în străinătate".

9trofee a cucerit Vinicius în cinci sezoane la clubul blanco, inclusiv Liga, Supercupa Europei și două Mondiale ale Cluburilor

Cumpărat în 2017, transferul lui Vini la Real Madrid a devenit efectiv în vara lui 2018, după ce a împlinit 18 ani, pentru 46 de milioane de euro. Nu a impresionat în primul sezon (3 goluri, 12 assisturi în 31 de meciuri), dar a explodat în ultimele două stagiuni: 22 de goluri și 20 de assisturi în 2021-2022 (52 de partide), 23 de goluri și 21 de pase decisive în 2022-2023 (55 de jocuri).

Citește și alte articole:

I-a dat IGNORE! Moment viral cu Arda Guler la prezentarea la Real Madrid: „Ți-ar plăcea?”
SPANIA
I-a dat IGNORE! Moment viral cu Arda Guler la prezentarea la Real Madrid: „Ți-ar plăcea?”
Cât de gravă este criza financiară a Barcelonei?! Laporta a mers după bani în Qatarul pe care îl punea la zid
BARCELONA
Cât de gravă este criza financiară a Barcelonei?! Laporta a mers după bani în Qatarul pe care îl punea la zid

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (4)
mehigh_ms
mehigh_ms  •  08 Iulie 2023, 05:02

gsp: Nu a impresionat în primul sezon (3 goluri, 12 assisturi în 31 de meciuri) pe bune.. nu a impresionat? dar cam ce trebuia sa faca sa impresioneze?

laur_gr
laur_gr  •  07 Iulie 2023, 22:07

Daca in Brazilia este asa, ce sa mai zic la noi... In Italia, Chivu a inceput sa antreneze la Inter Milano U14, apoi U17 si asa mai departe. De copii ar trebui sa se ocupe jucatori foarte buni. Cine antreneaza copiii la noi?

melcul_furios
melcul_furios  •  07 Iulie 2023, 20:23

Este un comentariu foarte important pentru ca pe Ronaldo nu il poate contesta nimeni, daca spune asta un comentator, patron sau chiar si fotbalist de la noi sau mediu ar fi atacat la nivel de cunostinte, insa Ronaldo a trecut prin proces si a demonstrat tot ce spune.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează