INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SUPERCUPA EUROPEI / BARCELONA - ŞAHTIOR 1-0 DUPĂ PRELUNGIRI

S-a predat greu

Articol de - Publicat sambata, 29 august 2009 00:00

Mircea Lucescu a pierdut abia pe finalul prelungirilor în faţa Barcelonei, care a cucerit aseară al cincilea trofeu cu Guardiola pe bancă

Mircea Lucescu a ratat ocazia de a cîştiga Supercupa Europei şi cu Şahtior, cedînd (0-1) aseară contra Barcelonei doar după prelungiri.

Terenul prost nu a stricat showul la Monte Carlo. Guardiola şi-a etalat toată trupa de gală şi, logic, Barcelona a dictat partitura. Henry a reuşit prima rupere de flanc, însă a trimis peste ţintă. Şahtior, cu Raţ titular, s-a retras la cutie şi a închis perfect culoarele din propria felie de teren. Neta superioritate la posesia balonului, 72% după 30 de minute!, s-a concretizat doar în şutul lui Messi, prins de Piatov. Argentinianul a cerut penalty la o lovitură liberă care i-a nimerit mîna lui Hubschman în zid, dar De Bleeckere a dat numai corner şi apoi a fluierat pauza: 0-0.

PIATOV A FĂCUT MINUNI
Actul secund doar a întors terenul cu 180 de grade, păstrînd înclinaţia spre careul ultimei cîştigătoare a Cupei UEFA. Totuşi, "minerii" au ajuns să-l vadă la faţă şi pe Valdes, Raţ bifînd primul şut pe poarta catalană (58), din lovitură liberă. Abia cu un sfert de oră înaintea finalului, campioana Europei a creat pericol. Piatov a salvat consecutiv la dubla ocazie Messi - Henry, apoi Ibrahimovici, deloc în apele lui, a fost egosit pe contraatac. Lucescu a sesizat panica iscată şi şi-a schimbat două piese. Messi, destul de nervos, a încercat toate soluţiile. Nici Henry nu a sclipit, bîlbîindu-se în careul mic în faţa golului izbăvitor. Şahtior a rezistat însă şi a ajuns în prelungiri.

A DECIS O REZERVĂ
Lucescu a îndrăznit mai mult şi mutarea Aghahowa putea fi asul cîştigător. Nigerianul nu l-a putut învinge însă pe Valdes de la marginea careului (96). În oglindă, şi Bojan, altă rezervă proaspătă, n-a tras glonţul letal. De Bleeckere s-a jucat cu inima lui Lucescu la duelul suspect la marginea careului dintre Luiz Adriano şi Busquets, belgianul amînînd penaltyurile pentru mai tîrziu. Ba nu, fiindcă genialul Messi l-a servit ideal pe Pedro, care a dat sentinţa în minutul 115!

5 trofee
a cîştigat Guardiola în anul de cînd a preluat Barca: titlul, Cupa şi Supercupa Spaniei, Liga Campionilor şi Supercupa Europei

2,5 milioane de euro a cîştigat Barcelona pentru triumful în Supercupei Europei, cu 500.000 mai mult decît va încasa Şahtior

23 şuturi spre poartă, dintre care 10 au prins cadrul, a trimis Barcelona în 120 de minute, faţă de 7 (3 pe poartă) ale lui Şahtior

Citește și:
Lovitura anului pentru FCSB? „S-au interesat de Daniel Bîrligea”
Superliga

„S-a făcut! Matteo Duțu ajunge la Dinamo” » Ce contract ar avea jucătorul adus de la AC Milan

„Ăsta e pronosticul meu!” » Pățit cu Sepsi, Dioszegi face dezvăluiri-șoc din noaptea retrogradării și numește prima echipă care va pica din Superliga: „Enigma e alta”
Liga 2

Gigi Becali anunță că plătește 900.000 de euro pentru a-i obține semnătura: „Gata, e rezolvată treaba”

2026 începe cu un mare faliment
Profit.ro
2026 începe cu un mare faliment
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cosmin Olăroiu, investiție de milioane de euro într-un proiect major din București

Cuplul viral din sport s-a despărțit după o săptămână de relație intensă

Comentarii (2)
cohenn
cohenn  •  29 August 2009, 10:39

oau ce surpriza... a castigat Barcelona supercupa Europei. NICI NU MA ASTEPTAM LA ASTA !

suceava64
suceava64  •  29 August 2009, 10:10

sahtior nu merita sa castige.nu a aratat nimic pe teren.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează