INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FRANȚA

Soluția lui Ladislau Boloni pentru a o scoate din criză pe Metz: „Trebuie să ne spălăm creierele!”

Ladislau Boloni // foto: Imago Images
Ladislau Boloni // foto: Imago Images

Articol de - Publicat joi, 22 februarie 2024 14:40 / Actualizat joi, 22 februarie 2024 15:03

Ladislau Boloni (70 de ani), aflat pe penultimul loc în Ligue 1 la cinci puncte de poziția de baraj pentru supraviețuire, a reacționat după ce suporterii lui Metz i-au cerut să plece: „Știu că avem fani foarte buni și știu că nu am un grup care să renunțe. Am vrea să le oferim satisfacția pe care și-o doresc”. Mâine, primește vizita lui Lyon.

Cu un singur punct acumulat în ultimele nouă etape în Ligue 1, Metz a coborât pe locul 17 din 18 și se îndepărtează tot mai mult de poziția care duce la barajul pentru a rămâne în elita Franței. Nici următorul adversar nu pare unul accesibil. Lyon, ce a legat 4 succese în campionat și Cupă, e în mare revenire de formă și meciul de mâine se anunță complicat.

Căpitanul lui Boloni trage un semnal de alarmă și vorbește cu subînțeles: „Dacă nu schimbăm ceva, sigur vom retrograda!”
FRANȚA
Căpitanul lui Boloni trage un semnal de alarmă și vorbește cu subînțeles: „Dacă nu schimbăm ceva, sigur vom retrograda!”

Boloni: „În perioadele dificile, nu-ți dorești să complici lucrurile"

La conferința de presă dinaintea acestui duel programat vineri, de la ora 22:00, pe Stade Saint-Symphorien, antrenorul Ladislau Boloni a recunoscut că înfrângerile se tot adună la Metz. „Această atmosferă își pune inevitabil amprenta asupra moralului jucătorilor. Avem nevoie să ne spălăm creierele. Suntem în această perioadă foarte grea și nici treaba mea nu este doar pe teren.

Discutăm despre ceea ce se întâmplă de la o săptămână la alta pentru a încerca să ne ameliorăm jocul. În perioadele dificile, nu vrei să complici lucrurile. Trebuie să cauți cele mai simple soluții posibile", a declarat tehnicianul român, citat de cotidianul local Republicain Lorrain.

Boloni: „Înțeleg interesul deosebit pentru echipă și pentru oraș"

„Boloni nu a insistat asupra mesajelor ostile care încep să se ridică încet, dar sigur, din tribune", avertizează sursa menționată. Riposta lui a încercat să detensioneze relația cu fanii care i-au cerut să demisioneze după eșecul cu Montpellier (0-3):

„Știu că avem suporteri foarte buni și mai știu că nu am un grup care să renunțe ușor. Am avut o întâlnire marți cu diferite grupuri de susținători și, când văd numărul mare al acestora, înțeleg interesul deosebit pentru echipă și pentru oraș. Am vrea să le oferim satisfacția pe care ei și-o doresc".

Anunțul căpitanului: „Trebuie să rupem această serie neagră!”

Căpitanul său, Matthieu Udol, este ferm convins că pentru a-i recâștiga pe fani va fi nevoie de acțiune: "Trebuie să nu mai spunem că vrem să facem mai mult, ci să facem. Avem nevoie câștigăm un meci și să rupem această serie neagră".

Ladislau Boloni este pus în gardă că mâine seară are un examen sever: „Lyon rămâne un nume mare, un adversar ce era programat să fie undeva mai sus în clasament, în partea superioară. Nu asta era ambiția jucătorilor săi, n-au un sezon bun, dar în ultima vreme reușesc multe apariții interesante în atac și posedă un mare stabilizator la mijlocul terenului”.

18este numărul golurilor înscrise în 22 de etape de Metz, care are al doilea cel mai prost atac din Ligue 1. Doar „lanterna roșie" Clermont a marcat mai puțin (16)

Match Quiz CFR Cluj - Dinamo

Te pricepi la Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe meciul CFR Cluj - Dinamo și câștigă premiile puse în joc!

Citește și alte știri de fotbal internațional:

S-a stins fostul adversar al Stelei din grupele Ligii Campionilor. Câștigătorul CCE avea 78 de ani!
PORTUGALIA
S-a stins fostul adversar al Stelei din grupele Ligii Campionilor. Câștigătorul CCE avea 78 de ani!
Verdictul dureros dat de presa spaniolă în privința lui Ianis Hagi: „Este una dintre dezamăgirile sezonului!”
STRANIERI
Verdictul dureros dat de presa spaniolă în privința lui Ianis Hagi: „Este una dintre dezamăgirile sezonului!”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
parachioara5
parachioara5  •  22 Februarie 2024, 16:50

...nimeni pe gsp nu sustine acest om rupt de realitate si ahtiat dupa bani ...numai eu scriu din mila la articole despre el ...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează