INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GERMANIA

Terorizați! Traumatizați! Germania la psiholog! Atentatele de la Paris și amenințările cu bombă de la Hanovra i-au terminat psihic pe jucători

Jucătorii îl ascultă pe selecționerul Low, dar se poate citi pe fețele lor că nu le mai stă capul la fotbal // Foto: Reuters
Jucătorii îl ascultă pe selecționerul Low, dar se poate citi pe fețele lor că nu le mai stă capul la fotbal // Foto: Reuters

Articol de - Publicat joi, 19 noiembrie 2015 00:00

Președintele interimar al Federației, Reinhard Rauball, a făcut apel la specialiștii de la cluburi: ”Prioritatea trebuie să fie recuperarea mentală a internaționalilor noștri”.

În cursul serii de marți, după anularea amicalului cu Olanda, jucătorii naționalei Germaniei au ajuns rînd pe rînd la familiile lor. Dar pentru ei coșmarul zilelor de teroare trăite la Paris și la Hanovra e departe de a se fi încheiat.

Vineri noaptea, cea petrecută în vestiarul Stade de France, Joachim Low n-a mai fost selecționer, ci psiholog. Și la sosirea pe aeroportul din Frankfurt, sîmbătă dimineață, campionii mondiali erau tot în stare de șoc, tînărul Antonio Rudiger, 22 de ani, neputîndu-și stăpîni lacrimile.

De parcă nu le-ar fi fost de ajuns, marți au trebuit să treacă și prin calvarul de la Hanovra. Cu amenințări cu bombă lîngă stadion, în stadion și la gară, pentru ca într-un final, testul cu Olanda să fie anulat. Alertele teroriste, nici una confirmată, au reprezentat pentru psihicul lor și așa greu încercat un balast în plus.

Președintele interimar al Federației, Reinhard Rauball, a fost primul care a făcut apel la psihologii de la cluburi: "Recuperarea mentală a jucătorilor trebuie să fie o prioritate. În week-end se reia Bundesliga și ei vor intra din nou pe teren".

GSG 9 a securizat HDI Arena

La Hanovra, pentru asigurarea securității în zona HDI Arena, nemții au apelat inclusiv la luptătorii faimoasei GSG 9, "Grenzschutzgruppe 9". Unitatea lor antitero de elită a fost creată după atentatele de la J.O. din 1972, de la Munchen, și este implicată în operațiuni ce vizează luarea de ostatici, răpiri, terorism sau extorcare de fonduri. Ieri era pe urmele individului care a lăsat pachetul suspect în gara din oraș, ce a obligat autoritățile să izoleze o mare parte a zonei înainte de a-l detona.

"După cele trăite la Paris știam că ne va fi foarte greu să mai jucăm și cu Olanda. Sîntem oameni, nu mașini"
Ilkay Gundogan, mijlocaș Germania

"La Paris am trăit cele mai înfricoșătoare clipe din viața mea. Am fost atît de aproape de crimele care au îngrozit lumea întreagă!"
Jerome Boateng, fundaș Germania

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează