Anglia
  Franta
  Spania
  Italia
CAMPIONATE   •   

ANGLIA

Toţi îl vor pe Giggs! La mare căutare şi la 38 de ani!

 
de Aurelian Botezatu   •   27 Decembrie 2011
 

Ryan Giggs. FOTO: Reuters

Manchester United intenţionează să-i prelungească mijlocaşului contractul scadent în vară, federaţia galeză îl vrea selecţioner


Pentru Ryan Giggs, viitorul sună bine. La 38 de ani, o vîrstă la care alţii au agăţat de mult ghetele-n cui, mijlocaşul lui Manchester United e disputat de campioana en titre a Angliei şi de federaţia galeză.

Responsabilii forului de la Cardiff i-au propus deja postul de selecţioner rămas vacant după moartea lui Gary Speed. "E adevărat că Ryan n-a antrenat pînă acum nici o echipă, dar noi îl vedem drept înlocuitorul ideal pentru Gary. E la cea mai potrivită vîrstă pentru tînăra noastră echipă", a declarat un oficial galez tabloidului The Sun.

Dar Alex Ferguson, managerul lui Giggs la United, nici nu vrea să audă: "Ryan este un adevărat fenomen al naturii. Forma lui fizică e nemaipomenită şi sînt convins că va putea juca fără probleme cel puţin un sezon de acum încolo". Iar clubul intenţionează să-i prezinte o ofertă de reînnoire a contractului, scadent în vară, cît mai repede posibil.

5 milioane de euro este salariul anual al lui Ryan Giggs la Manchester United

33 de trofee are celebrul jucător galez la clubul de pe Old Trafford

892 de meciuri (161 goluri) a adunat Giggs la Manchester United pînă acum, de la debutul în sezonul 1990-1991. A cîştigat de 12 ori titlul în Premier League

64 de selecţii (12 goluri) a bifat Giggs în "naţionala" Ţării Galilor între 1991 şi 2007, cînd s-a retras

"Voi vorbi cu Sir Alex despre viitor. Dar nu voi lua o hotărîre înainte de a vedea cum mă simt din punct de vedere fizic"
Ryan Giggs, mijlocaş Manchester United
 
Comentarii (1)
luciano86  (1051 comentarii)
Eu zic ca mai poate baga cel putin 1 an la cum joaca... e o legenda vie a fotbalului mondial
27 Decembrie 2011, 20:05   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
Teren in Prelungirea Ghencea Teren in Prelungirea Ghencea
21.000 EU
Prelungirea Ghencea
Suprafata teren: 600 mp

Alte Oferte

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
LICHIDARE STOC + CADOU telefoane Mobiado Micro Gold - 460 RON
Telefon Mobiado Micro Gold dual SIM CEL MAI MIC TELEFON DE PE PIATA, CAT JUMATATE DE PACHET DE TIGARI: carcasa metalica, design absolut deosebit, camera 1.3Mpx, nou in cutie cu toate accesoriile. ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 460,00 RON
Reconditionari cazi de baie
Ai o cada de baie si nu mai poti sa o cureti indiferent ce produse de curatare folosesti ? Te-ai mutat si nu iti place cum arata cada de baie ? Tocmai ai zugravit si nu mai reusesti sa cureti cada de ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 236,00 RON
vand SUPER BALTA DE PESCUIT
Vand contract inchiriere(contract BETON) 2 balti 1-2, 5ha respectiv 18ha la 50 km de Bucuresti. Asfalt pina la balta, utilitati apa, curent electric 220vsi 380vcladire administrativa, balta este ...
Bucuresti/Bucurest - pret 1.000,00 EUR
ANTICARIAT
ANTICARIAT, cumparam carti vechi si noi, din orice domeniu si orice cantitate. Lichidam biblioteci, stocuri. Plata pe loc, deplasare gratuita. Inclusiv in weekend. ANTICARIAT: ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
Otopeni - Odai
Teren intravilan 1000 mp cu deschidere 37 ml str. Mihai Viteazul, direct de la proprietar, zona linistita de vile nou construite, toate actele in regula. Pret negociabil. Urgent.
Ilfov/Otopeni - pret 65,00 EUR
Loading from
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V