INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

Vedeta americanilor, Landon Donovan, în negocieri cu Everton

Articol de GSP - Publicat joi, 10 decembrie 2009 00:00

Clubul englez Everton a anunţat că negociază cu gruparea Los Angeles Galaxy pentru împrumutul internaţionalului american Landon Donovan.

Campionatul de fotbal din SUA (MLS) s-a încheiat, astfel că Donovan, care este căpitanul echipei naţionale a Statelor Unite ale Americii, ar putea fi împrumutat până la începutul următorului sezon MLS, respectiv până la sfârşitul lunii martie 2010.

"Lucrăm pentru a ajunge rapid la un acord", a declarat directorul general al clubului Everton, Robert Elstone.

Donovan, în vârstă de 27 de ani, a fost împrumutat în sezonul trecut la Bayern Munchen, în aceeaşi perioadă.

El a mai evoluat în Germania, la Bayer Leverkusen, în perioada 2001-2005, după care s-a transferat la Los Angeles Galaxy, echipă la care evoluează şi mijlocaşul englez David Beckham.

sursa: Mediafax

Citește și:
Real Madrid a sunat pentru Chivu!
Stranieri
Real Madrid a sunat pentru Chivu!
Imagini copleșitoare de la Salonic, după tragedia din România » Cum a apărut și Răzvan Lucescu
Campionate
Imagini copleșitoare de la Salonic, după tragedia din România » Cum a apărut și Răzvan Lucescu
FC Argeș și-a cedat internaționalul în Superligă! Mutare rezolvată, urmează semnarea contractului
Superliga

Fotomodelul a reapărut la meciul lui Zverev, la 3 săptămâni de când germanul nega vehement acuzațiile de infidelitate
Tenis

EXCLUSIV Bancă scoasă la vânzare în România
Profit.ro
EXCLUSIV Bancă scoasă la vânzare în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Miza programului n-a fost ascensiunea, ci moartea” » De ce escaladarea live a unui zgârie-nori de către Alex Honnold a fost greșită: „Clădirea nu e munte, e o vânătoare de clickuri vopsită drept căutare interioară”

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează