INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  WERDER BREMEN

Werder Bremen i-a dat un ultimatum lui Mesut Ozil

Articol de GSP - Publicat marti, 17 august 2010 00:00

Bremen trebuie să se decidă pînă mîine dacă acceptă oferta Realului pe mijlocaşul german.

O singură piedică a rămas în calea transferului lui Mesut Ozil la Real: OK-ul dat de Bremen. Dacă între madrileni şi jucător acordul e total, cluburile încă nu s-au înţeles. Nemţii au respins prima ofertă, de 9 milioane de euro, dorind să ia 20, deşi clauza de reziliere a contractului, scadent vara viitoare, este de 16 milioane. Imediat, şefii din "Bernabeu" au reacţionat. Au venit cu o nouă propunere, de 14 milioane de euro, dar şi cu un termen: dacă pînă mîine Werder nu acceptă suma, afacerea cade.

Chiar dacă şi Mesut (21 de ani) insistă tare să fie lăsat să plece, "verzii" par să reziste presiunii. Ei l-au inclus ieri pe mijlocaşul german în poza oficială pentru viitoarea stagiune şi se gîndesc să-l folosească mîine în play-off-ul Ligii cu Sampdoria, ceea ce l-ar face ineligibil în Europa pentru alt club.

L-a bătut pe Mihajlovici la "directe"
STRANIERI. Suspendat pînă la sfîrşitul lui octombrie, după ce-a fost prins dopat, Adi Mutu se întrece la "directe" cu antrenorul Fiorentinei, Sinişa Mihajlovici, un excelent executant pe vremea cînd era jucător activ. După ce l-a bătut deunăzi, Mihajlovici i-a strigat: "Mi-ai furat ghetele din vestiar!". Replica lui Mutu: "Ţi-am descoperit secretul, mister!".

"Cel mai bun"
ITALIA. Într-un interviu acordat cotidianului La Stampa, selecţionerul Italiei, Cesare Prandelli, a declarat că "Mutu e cel mai bun jucător pe care l-am antrenat vreodată. Şi n-o spun doar ca să-i ridic moralul". Prandelli a lucrat cu Mutu la Fiorentina din 2006 şi pînă în această vară.

Cernat, pasă decisivă
STRANIERI. Florin Cernat a pasat decisiv la golul de 1-0 al lui Karabukspor în partida de campionat cu Manisaspor (2-1). Ex-dinamovistul a jucat 81 de minute şi a fost declarat "omul meciului" de agenţia DHA. La Manisa, Nicolae Dică evoluat pînă în minutul 77. În Ucraina, Ciprian Tănasă (Metalurg Doneţk) a marcat golul victoriei cu Sevastopol (1-0).

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: „Vreau să știe lumea” » S-a spus că soția l-a părăsit în urma accidentului

L-a rugat să nu joace, fiindcă are o presimțire rea, dar el a marcat în poarta Romei! Așa că a schimbat abordarea: „Hai să mai facem copii”


Comentarii (1)
nitoimihairomeo
nitoimihairomeo  •  17 August 2010, 23:03

om avea si noi noroc sa plece razvan si sa revina mutu!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează