INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA / AC MILAN

Ziua Beckham

Articol de - Publicat duminica, 21 decembrie 2008 00:00

Sosit dimineaţă cu avionul lui Berlusconi, englezul a fost asaltat de o armată de ziarişti şi fotografi, iar aseară a fost prezentat oficial pe "San Siro"

Moş Crăciun a venit ieri la AC Milan deghizat în David Beckham. N-a adus cadouri în sac, ci doar promisiunea că în zece etape va ajuta squadra lui Ancelotti să iasă din criză. :O

Sosit împreună cu Victoria, starul englez a ajuns dimineaţa la bordul charterului trimis de premierul Berlusconi. A driblat elegant cohorta de ziarişti şi fotoreporteri plus cîţiva zeci de curioşi, declarînd înainte să se urce într-una dintre cele 5 maşini ale suitei: "Sînt fericit şi emoţionat. Am fost la cel mai mare club din Anglia, la cel mai mare din Spania şi acum am ajuns la cel mai mare din Italia. Voi juca alături de atîţia campioni, într-o echipă incredibilă".

După ce a trecut cu brio vizita medicală, de o oră şi jumătate, David a avut meci greu la intrarea în hotel. Strada a fost invadată de fotoreporteri şi jurnalişti, iar maşina blocată şi luată cu asalt de tifosii dornici să-şi vadă pe viu noul idol. S-a strecurat prin mulţime pînă la Victoria, care deja îl aştepta la restaurant. După-amiază, s-a întîlnit cu preşedintele Galliani la sediul clubului, iar aseară a fost prezentat oficial într-un show televizat.

Stă doar 10 săptămîni?
Beckham s-a întors ieri la Londra şi va reveni în Italia pe 29 decembrie, cînd Milan îşi încheie vacanţa. Englezul va pleca împreună cu echipa în cantonament în Dubai. Aventura lui David se va încheia însă după numai 10 săptămîni. A doua zi după meciul cu Atalanta, pe 9 martie, Becks se întoarce la L.A. Galaxy, expirîndu-i împrumutul. Totuşi, Galliani speră ;) să-l mai ţină: "Dacă va convinge poate repetăm experienţa la anul, pe perioadă mai lungă".

Popularitate în scădere
Suporterii "rossoneri" nu s-au înghesuit să cumpere noul tricou al lui Beckham. Asta şi pentru că încă nu s-a stabilit ce număr va purta la Milan, preferatele sale, 7 şi 23, fiind ocupate. De la plecarea de la Man. United, vînzările au înregistrat o scădere. De la 1,4 milioane pe an, David a ajuns la un milion la Real Madrid şi la 300.000 la L.A. Galaxy, în 2007, oricum mai multe decît cele vîndute de vedetele NBA, Kobe Bryant şi LeBron James.

37 de milioane de euro a cîştigat Beckham în 2007 la LA Galaxy din salariu şi contractele publicitare

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

Comentarii (1)
 •  21 Decembrie 2008, 06:31

Ehe, ce transfer. Acum sa vezi fotografii, poze, mai vine si scalamba aia de nevasta-sa si iaca la Milano a venit circul. Dupa turneul Real, Asia, USA, ai ajuns in capitala modei masculine, d-nule cocota. Marketingul clubului l-a vrut pe asta nu antrenorul....Haideti copii la poze.....

Vezi toate comentariile (1)
Comentează