INTERNATIONAL  »  PRELIMINARII CM 2010  »  SUEDIA

Henrik Larsson şi-a anunţat pentru a doua oară retragerea din naţională

Articol de GSP - Publicat luni, 12 octombrie 2009 00:00

Atacantul suedez Henrik Larsson a anunţat pentru a doua oară că se va retrage de la echipa naţională, după ce Suedia a apierdut partida cu Danemarca din preliminariile CM din 2010 şi mai are doar şanse teoretice să ajungă la turneul final, informează presa scandinavă.

"Cred că este de ajuns şi, din păcate, aventura mea la naţională trebuie să se termine aici. Sper ca echipa să ajungă într-un fel la baraj, chiar dacă este extrem de greu, dar decizia mea rămâne definitivă. Am multă experienţă şi am văzut ce se vrea de la fotbalişti, iar acum e greu să mă menţin la acelaşi nivel", a spus Larsson.

Atacantul în vârstă de 38 de ani s-a mai retras o dată de la echipa naţională, în anul 2002, dar peste doar doi ani a revenit asupra deciziei şi a revenit în tricoul primei reprezentative. Larrson a strâns peste 100 de jocuri la naţională, pentru care a reuşit să marcheze şi 37 de goluri.

Atacantul a evoluat la echipe precum Feyenoord Rotterdam, Celtic Glasgow, FC Barcelona sau Manchester United, iar acum intenţionează să se dedice carierei de antrenor.

Suedia mai are doar şanse teoretice să ajungă la barajul pentru CM din 2010, după ce a pierdut jocul cu Danemarca, scor 0-1. Pentru ca suedezii să termine grupa pe locul 2, Portugalia trebuie să fie învinsă de Malta, dar cum acest lucru este greu de crezut, lusitanii sunt cei care vor merge la baraj.

NewsIn

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează