INTERNATIONAL  »  CM 2010  »  SLOVENIA

Şansele la CM2010 » Să n-auzim de ei!

Articol de GSP - Publicat joi, 10 iunie 2010 00:00

În scurta sa istorie ca stat naţional (19 ani), Slovenia obţine a doua sa calificare la un campionat mondial.

De prima n-am vrea să ne amintim, pentru că a fost în dauna României, în 2001. La turneul final ce a urmat, Slovenia n-a făcut nici un punct, obiectivul pentru ediţia actuală fiind în mod evident o performanţă superioară celei din 2002.

Cu o apărare foarte tare, 4 goluri în 10 meciuri, şi cu o eficacitate remarcabilă, Slovenia poate ieşi din grupă. Aşa cum a făcut-o, de altfel, în preliminarii, cînd a lăsat deoparte Cehia şi Polonia, trecînd apoi de Rusia la baraj.

Vedeta echipei este în mod clar Milivoje Novakovici, de la FC Koln, însă multe se aşteaptă şi de la jucătorul Interului, Rene Krhin. Selecţioner e Matjaz Kek, obişnuit cu premierele, căci a dus pe Maribor în Champions League.

Citește și:
Note GSP la Dinamo - Craiova 0-1 » Cine a fost omul meciului și la cine s-au împărțit notele de 3 și 4: „Zero pe toate liniile”
Superliga

Pe cine înfruntă Ionuț Radu în „sferturile” Europa League + Istvan Kovacs a arbitrat marea surpriză a serii din „optimi”
Europa League
Pe cine înfruntă Ionuț Radu în „sferturile” Europa League + Istvan Kovacs a arbitrat marea surpriză a serii din „optimi”
Florin Prunea a dat-o în bară din nou! Și-a prezentat public scuze, după ce a spus că Diana Buzoianu a făcut videochat
Stiri extrasport

„Frumusețea naturii” » Soția cu 15 ani mai tânără a fostului fotbalist din Liga 1, imagini provocatoare din vacanța de vis

ULTIMA ORĂ FOTO Motorina a doborât pragul psihologic de preț pe litru
Profit.ro
ULTIMA ORĂ FOTO Motorina a doborât pragul psihologic de preț pe litru
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează