INTERNATIONAL  »  CM 2010  »  OLANDA - SPANIA, DUMINICĂ, 21:30

Van Marwijk: "Spania e cea mai bună echipă din ultimii ani, dar putem cîştiga!"

Articol de GSP - Publicat duminica, 11 iulie 2010 00:00

Selecţionerul Olandei, Bert van Marwijk, a declarat, sîmbătă, că respectă mult naţionala Spaniei, adversara din finala Cupei Mondiale, dar nu îi este teamă de aceasta şi este convins că jucătorii săi se pot impune în ultimul act al competiţiei din Africa de Sud.

"Consider că este finala dintre cele mai bune echipe. Spania s-a impus adesea, prin jocul său. În ceea ce ne priveşte pe noi, am cîştigat toate meciurile. Eu pun accentul pe cuvîntul echipă. Aceste două formaţii sînt foarte puternice şi dau dovadă de stabilitate.

Noi am învins Brazilia, Spania a bătut Germania. Doar nişte echipe puternice puteau să reuşească acest lucru. Cele două formaţii pleacă pe picior de egalitate în finala de duminică: nici un jucător nu a mai disputat un meci atât de important. Fotbaliştii mei ştiu ce au de făcut. Le voi spune să rămînă ei înşişi. Trebuie să ne păstrăm stilul, să mizăm pe punctele noastre forte.

Respect mult Spania, care este cea mai bună echipă din ultimii ani, dar nu îmi este teamă. Şi le-am spus jucătorilor mei că sînt convins că putem cîştiga", a afirmat Van Marwijk, precizînd că şi-a simţit fotbaliştii încrezători încă de la începutul CM. "Încrezători, dar nu aroganţi", a adăugat el.       

Bert van Marwijk a precizat că a pregătit finala CM ca pe oricare alt meci, "într-un mod foarte relaxat": "Jucătorii s-au plimbat, sîmbătă dimineaţă, au făcut o şedinţă tactică după-amiază şi un antrenament seara. Sînt bine pregătiţi. Am analizat bine jocul spaniolilor, care nu mai reprezintă nici un secret pentru băieţii mei. Am toţi jucătorii într-o formă foarte bună. Ei vor să cîştige pentru a termina apoteotic un proces de doi ani", a spus tehnicianul olandez, conform Mediafax.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează