Siteul gsp.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X


CM 2014    •   COLUMBIA

Povestea lui "James Bond de Banfield", puştiul minune care în decurs de 5 ani şi-a mărit valoarea de 160 de ori

James Rodriguez, Columbia, FOTO: Reuters

James Rodriguez, Columbia, FOTO: Reuters

Articol de — Vlad Nedelea Duminica, 29 Iunie 2014

Vedetă la echipa de club, columbianul James Rodriguez a explodat la acest Campionat Mondial, iar marile cluburi din Europa deja pregătesc sacii cu bani pentru a-l lua de la AS Monaco, unde este tratat ca un rege. 



Are 22 de ani şi tot ce îi trebuie pentru a fi un star. A înscris de 5 ori în toate meciurile de pînă acum de la Campionatul Mondial şi a fost desemnat de FIFA drept cel mai bun jucător din faza grupelor. James are toate şansele să continue pe această linie.

E James, James Rodriguez
Născut în 1991 la Cucuta, James Rodriguez a luat numele tatălui său Wilson James Rodriguez Bedolla, care a ales să-l boteze aşa după cunoscutul agent, James Bond.

De la tatăl său a moştenit şi pasiunea pentru fotbal. Deşi s-a născut la Cucuta, copilăria şi-a petrecut-o la Ibague, unde naşul său Juan Carlos Restrepo l-a dus la fotbal şi i-a urmărit fiecare mişcare de la juniori.

Prieten cu un apropiat al lui Pablo Escobar
Şi-a început cariera la Academia de fotbal Tolimese, însă primele performanţe le-a obţinut în 2004, la campionatul Pony Futbol. Cei mai mulţi dintre marii jucători ai Columbiei sînt remarcaţi la acest turneu.

Totuşi, povestea lui James ascunde alte lucruri. Dacă tinerii, în general, le mulţumesc părinţilor pentru ascensiunea în carieră, micuţul James avea să-şi exprime recunoştinţa faţă de un asociat al controversatului Pablo Escobar.

Urmărit de Gustavo Adolfo Upegui Lopez, care a fost condamnat la 21 de luni de închisoare în 1998, James şi-a început cariera de profesionist la Envigado, club la care prietenul său era patron. De aici, a progresat rapid.

S-a mutat la Medelin şi ascensiunea sa a fost uluitoare. Sub privirile lui Omar Suarez, după doar un an (2008) James a făcut pasul către Banfield.

"James Bond de Banfield" e cel mai tînăr străin din campionatul Argentinei
A devenit cel mai tînăr jucător străin care a debutat vreodată în campionatul Argentinei. A explodat acolo şi a atras atenţia tuturor după ce a reuşit cîteva partide senzaţionale.

A ieşit în prim plan la un meci cîştigat, 2-0, contra lui Lanus, iar imediat site-urile de specialitate l-au asemănat cu Cristiano Ronaldo şi l-au supranumit "James Bond de Banfield".

Diamantul lui Porto
În 2010, James a semnat cu FC Porto pentru 7,5 milioane de euro. A avut un contract pe 4 ani şi o clauză de reziliere de 30 de milioane de euro.

După doar un sezon în care a impresionat, cei de la Porto au acţionat, ştiind că au un diamant în curte. I-au mărit clauza de reziliere la 45 de milioane şi au semnat un alt contract, valabil pentru 5 ani.

În 2011 jucătorul a fost căpitanul echipei U20 în Turneul de la Toulon, iar apoi şi-a dus echipa pînă în sferturile de finală la Campionatul Mondial de Tineret. Cu 14 goluri şi 11 pase decisive în sezonul 2011/12 la Porto, a cîştigat titlul de cel mai bun fotbalist din Portugalia la doar 20 de ani.

A primit numărul 10 în sezonul 2012/2013, după ce jucători precum Hulk, Guarin şi Falcao au părăsit echipa, iar astfel el a devenit liderul echipei. A ajuns la 8 trofee cîştigate în doar 3 ani şi se anunţa un transfer uriaş pentru FC Porto.

45 de milioane de la Monaco
În mai 2013 AS Monaco i-a plătit fără să stea pe gînduri clauza de reziliere, iar James a devenit astfel al doilea cel mai scump jucător care părăseşte Portugalia.

La primul sezon în Ligue 1 a marcat 10 goluri şi a oferit 12 pase decisive. Nu a cîştigat titlul, însă calificarea lui AS Monaco în Champions League a fost decisivă pentru a fi numit în echipa anului din Ligue 1.

Star la Mondiale
La doar 22 de ani James Rodriguez a devenit şi liderul naţionalei Columbiei. A marcat în toate cele 4 meciuri de pînă acum şi şi-a dus echipa pînă în sferturile de finală, unde va întîlni Brazilia.

Deşi au dat 45 de milioane de euro pentru semnătura sa, AS Monaco se poate despărţi de el după turneul final pentru o sumă care s-ar putea dubla. Real Madrid deja şi-a manifestat interesul pentru James, însă şi alte cluburi stau la pîndă.

280.000 de euro a plătit Banfield pentru transferul lui în 2008
45 de milioane de euro a dat AS Monaco în 2013 pentru a-l cumpăra de la Porto

Mondial special pe GSP.ro » Intră ACUM în cea mai spectaculoasă secţiune de pe site: meciuri live, statistici, infografii

Comentarii (11 ) Adaugă comentariu

wwerko80  •  30 Iunie 2014, 13:03

Postat de real_madrid_cf pe 30 Iunie 2014, 08:32

Falcao a semnat cu Real,daca vine si James incepe hegemonia Realului,suntem asa tari ca ne permitem sa il lasam pe Turbat la kAKALONA

1. Falcao nu a semnat cu real 2. James nu vine la real, real nu mai are bani de mega transferuri dupa ce a dat 100mil anu trecut 3. Monaco nu isi vinde probabil cei mai tari 2 jucatori din echipa. Arabii sau dus sa investeasca si vor performanta. Vind jucatorii doar daca ajung in aceeasi situatie ca Anji

real_madrid_cf  •  30 Iunie 2014, 08:32

Falcao a semnat cu Real,daca vine si James incepe hegemonia Realului,suntem asa tari ca ne permitem sa il lasam pe Turbat la kAKALONA

bamse1901  •  29 Iunie 2014, 21:10

bravo lui

Vezi toate comentariile (11)

Comentează

Conectează-te cu facebook la contul tău sau înregistrează-te pentru a adăuga comentarii


1500 de caractere ramase