INTERNATIONAL  »  CM 2014  »  TURCIA - GHANA, AZI, ORA 21:00

Vîrful care nu joacă! » Burak Yilmaz e în conflict cu Terim la Galatarasay şi ar putea sta o lună pe bancă

Burak e cel mai periculos jucător ofensiv al Turciei: cu Ungaria, a marcat pentru 1-1 la Istanbul
Burak e cel mai periculos jucător ofensiv al Turciei: cu Ungaria, a marcat pentru 1-1 la Istanbul

Articol de - Publicat miercuri, 14 august 2013 00:00 / Actualizat marti, 13 august 2013 19:40

După ce a fost rezervă 120 de minute în Supercupa Turciei, Burak a refuzat să se bucure pentru trofeu şi se aşteaptă ca antrenorul să-l pedepsească.

Mai sînt 27 de zile pînă la partida cu turcii, de pe Naţional Arena, iar selecţionerul Semilunii are o mare problemă: Burak Yilmaz, vîrful său titular, riscă să fie abandonat pînă atunci pe banca de rezerve a lui Galatasaray. Pedepsit de antrenorul Fatih Terim.

Duminică, înfuriat că "împăratul" Galatei nu l-a folosit nici un minut la Supercupa cîştigată în faţa Fenerului (1-0, după prelungiri), a refuzat să participe la sărbătoarea Cim-Bom.

Şi s-a certat din nou cu Terim, care i-a spus:
- Du-te să te bucuri alături de colegi!
- Nu pot! Nu acum!

Un ziarist turc l-a întrebat pe Burak:
- Cum a fost în vestiar?
- Eu nu sînt fericit. Să se bucure alţii!

Ziarele din Istanbul îl văd deja sancţionat pe Yilmaz. Ţintuit multă vreme printre rezervele "leilor". Cu Fatih Terim nu se glumeşte.

47 de bilete vîndute!
Turcii s-au alarmat: pînă luni seară, nu se vînduseră decît 47 de bilete pentru amicalul cu Ghana, de azi (ora 21:00). Care se joacă pe stadionul Olimpic din Istanbul, cu 76.000 de locuri! Iar Fanatik se aşteaptă la maximum 5.000 de fani pe arenă.

De ce? Acelaşi cotidian are 3 explicaţii:
- suporterii marilor echipe nu mai sînt atraşi de "naţională", dezamăgiţi că a ratat ultimele calificări, şi la CM 2010, şi la CE 2012;
- săptămîna trecută au fost 4 zile de Ramadan (joi-duminică), iar lumea a fost plecată în vacanţă;
- stadionul Ataturk e plasat la periferia metropolei şi e dificil de ajuns cu maşina; noua linie de metrou nu i-a convins pe fani să vină la meci.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (1)
michele89
michele89  •  14 August 2013, 03:15

il vrei la steaua?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează