INTERNATIONAL  »  CONFERENCE LEAGUE  »  SEPSI - CSKA SOFIA

Penalty ușor primit de Sepsi în prima repriză cu CSKA: „plonjonul” lui Ștefănescu a contat decisiv

Penalty-ul primit de Sepsi în meciul cu CSKA Sofia / Captură Prima Sport 1 +49   FOTO
Penalty-ul primit de Sepsi în meciul cu CSKA Sofia / Captură Prima Sport 1

Articol de , - Publicat joi, 03 august 2023 20:29 / Actualizat joi, 03 august 2023 21:47

Sepsi a beneficiat de o lovitură de pedeapsă acordată ușor în minutul 17 al returului cu CSKA Sofia din Conference League. La 0-0, Marius Ștefănescu a căzut ușor la un duel cu goalkeeper-ul advers, iar „centralul” Eldorjan Hamiti n-a stat pe gânduri și a arătat punctul cu var. 

Disputat de granzii FCSB și Rapid, Marius Ștefănescu a fost în centrul atenției la faza care s-a soldat cu penalty-ul primit de Sepsi. Mijlocașul de bandă a scăpat pe contraatac, a păcălit un apărător advers, apoi a fost agățat de portarul Gustavo Busatto. Arbitrul din Albania a dictat penalty, în ciuda protestelor vehemente ale bulgarilor, care au pus la îndoială decizia acestuia.

Penalty ușor primit de Sepsi în prima repriză cu CSKA: „plonjonul” lui Ștefănescu a contat decisiv
Momentul în care Ștefănescu obține penalty / FOTO: Captură TV @Digi Sport 1

Dacă în viteza acțiunii faultul a părut unul clar, reluările au schimbat ușor datele problemei: goalkeeper-ul abia îl atinge pe Ștefănescu, care a ales să „plonjeze” pe gazon imediat cum a simțit mâna goalkeeper-ului pe gambă. Aflat aproape de fază, arbitrul a fost convins de reacția lui Ștefănescu, dictând penalty.

Cosmin Matei și-a asumat responsabilitatea executării penalty-ului, transformând cu emoții. Portarul lui CSKA îi ghicise colțul, dar mingea a intrat în cele din urmă în plasă.

VIDEO Laszlo Dioszegi a dezvăluit că Gigi Becali l-a ofertat pe Marius Ștefănescu

Citește și alte știri de actualitate: 

Premieră la Sfântu Gheorghe » Ce s-a întâmplat la Sepsi - CSKA Sofia

Imagini inedite din Turcia cu Nelu Varga, patronul lui CFR Cluj, în ziua meciului cu Adana

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează