EURO 2012   •   

AUSTRIECII NU NE SPERIE: AU PĂRĂSIT DEJA EURO

De bătut

 
de Aurelian Botezatu   •   18 Iunie 2008
 

Echipa lui Hickersberger nu pare a fi o ameninţare pentru “tricolori” în preliminariile CM 2010.

În ceea ce priveşte Austria, care ne va fi adversar în pre­li­mi­nariile Mondialului 2010, Victor Piţurcă poate sta liniştit. Aşa cum s-a prezentat la acest turneu final, pe care l-a şi părăsit după 0-1, luni, cu Germania, e o echipă la înde­mî­na “tricolorilor”.

Dacă oamenii lui Josef Hickers­berger au impresionat într-adevăr prin ceva la Euro, atunci au făcut-o prin puterea de luptă. Ceea ce nu-i o noutate, în condiţiile în care vorbim despre o trupă al cărei stil de joc e identic, ca şi limba, cu cel german. Ce le lipseşte majorităţii jucătorilor austriecii e clasa. Nici măcar vedetele lor, Aufhauser, căpitanul Ivanschitz sau Stranzl, n-au ieşit din aria mediocrităţii.

Rudimentari

Cele mai slabe compar­ti­men­te? De departe, apărarea şi atacul. Fundaşii, în frunte cu Stranzl, Poga­tetz şi Gercaliu, sînt rudi­men­tari. Şi pentru că n-au alte mijloace de a-şi opri adversarii, faultează la greu. Atacanţii, la rîndu-le, au lăsat de asemenea o impresie jalnică. Un singur gol marcat în meciurile grupei, şi acela din penalty, contra Poloniei, vor­beşte de la sine despre forţa ofen­sivă a trupei lui Hickersberger.

Totuşi, încredere

În ciuda evidenţei, selecţionerul întrevede un viitor luminos “naţio­nalei” Austriei: “Lui Harnik, Hoffer şi Prodl, toţi 21 de ani, sau Korkmaz, 22 de ani, le-a lipsit experienţa pentru un asemenea turneu. Dar acumulările de acum le vor prinde bine în perspectiva bătăliilor care vin”.

Hickersberger trebuie să se decidă

Încă nu e clar dacă Josef Hickersberger (foto) va rămîne pe banca Austriei şi în preliminariile Mondialului 2010. Federaţia (OFB) doreşte să continue colaborarea, dar actualul selecţioner, al cărui contract expiră la finele anului, nu e hotărît. “Sînt în tratative cu OFB, iar în următoarele trei, patru zile voi lua o decizie pentru că se apropie amicalul cu Italia din august”, a declarat Hickersberger.

Vastici nu se retrage

Cu cel mai în vîrstă jucător al austriecilor, Ivica Vastici, 38 de ani, ne vom întîlni şi în preliminariile CM 2010. “Ivo” n-are gînduri de retragere , “vreau să ajut echipa şi în calificările pentru Mondial”, şi nici şefii federaţiei (OFB) nu cred că e cazul să renunţe. “E un mare jucător şi un om senzaţional. «Naţionala» are încă nevoie de el”, a punctat secretarul general Ludwig.

1 punct au scos austriecii din 3 meciuri, fiind cele mai slabe gazde din istoria Campionatului European.

4 e locul pe care-l ocupă Austria în ierarhia faulturilor comise pînă acum la Euro, cu un total de 52.

 
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 

În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică
Kiev este un important centru industrial, stiintific, educational si cultural al Europei de Est, cu peste trei milioane de locuitori. Cu toate acestea, piata imobiliara nu s-a dezvoltat [...]

Alte Stiri

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
vand vila Breaza
constructie noua, S+P+E+M, teren 890mp, supraf constr.400mp, 6 dormitoare cu baie proprie, living, 2 bucatarii, 2 terase, foisor in curte, gratar, toate utilitatile, mansarada amenajata-2 camere cu ...
Prahova/Breaza - pret 375.000,00 EUR
Purcei Mangalita
Vand purcei mangalita, purcei deosebiti de rasa pura.
Bacau/Ghimes - pret 1,00 RON
seminte de bostan fara coaja
Vand seminte de bostan fara coaja, produs ecologic.
Mures/Voivodeni - pret 20,00 RON
schimb apart. 2 camere cu 3
schimb ap. 2 cam. Dristor, decomandat, p/10, curat, langa metrou, cu 3 cam. decomandat aceeasi zona.
Bucuresti/Bucuresti - pret 5.000,00 EUR
Angajam Modele VideoChat, 100 Euro Bonus la Angajare ! ! !
Angajam Modele VideoChat, 100 Euro Bonus la Angajare ! ! ! Detalii la. tel. 0747 969 683, 0740 882 253 http://www.HotStudios.ro/
Bacau/Bacau - pret 2.000,00 EUR
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V