EURO 2012   •   

FINALA CAMPIONATULUI EUROPEAN / GERMANIA - SPANIA / MIERCURI 21:45

Hagi: "Spania este cea mai frumoasă echipă şi cea mai valoroasă!"

 
de Andrei Crăiţoiu   •   27 Iunie 2008
 

Fostul antrenor al celor de la Galatasaray, Gheorghe Hagi, consideră că echipa antrenată de Fatih Terim a fost una dintre surprizele Campionatului European. "Turcia a fost revelaţia acestui Campionatului European. Nu are de ce să le pară rău, că au plecat acasă mai devreme. M-am bucurat foarte mult pentru ei pentru că meritau. Au încîntat pe toată lumea prin voinţa şi ambiţia pe care au arătat-o la acest turneu final. Turcia şi Croaţia au fost surprizele europenelor, Rusia mai puţin, pentru că a jucat un meci şi jumătate. De fapt Arşavin a jucat un meci şi jumătate", a spus Hagi.

Despre cele două echipe care au ajuns în finala Campionatului European, Hagi consideră că Spania este cea mai frumoasă echipă de la acest turneu final.  "Spaniolii au dat o lecţie de fotbal ruşilor, au jucat bine şi au meritat să ajungă în finală. Consider că e singura echipă care a jucat şi a dominat în toate meciurile. Rusia depindea doar de Arşavin, dacă el nu juca, Rusia era nulă. Spania este cea mai frumoasă echipă şi cea mai valoroasă, dar în finală vor avea un meci greu. Germania a avut un drum uşor, dar pînă la urmă în finală au ajuns cele mai constante echipe", a precizat Hagi.

 
Comentarii (3)
Lucian  ( comentarii)
Asteptati voi sa vedeti finala pana miercuri!! E duminica desteptilor! 29.06.2008!
28 Iunie 2008, 00:42   •   Comenteaza
king  ( comentarii)
Adevaru e ca la moment arata mai bine ca Germania
27 Iunie 2008, 22:55   •   Comenteaza
drapelul galben-negru  ( comentarii)
DEUTSCHLAND,DEUTSCHLAND UEBER ALLES!!!!
27 Iunie 2008, 22:43   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
scaune-auto.jpg

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
funchatstudio angajeaza persoane cu fizic placut
funchat-studio angajeaza persoane pentru videochat, cerintele sunt limba engleza la nivel mediu si aspect fizic placut.oferim maxima seriozitate, zona centrala la 3 minute de metrou.
Bucuresti/Bucuresti - pret 3.000,00 USD
vrei sa muncesti in Elvetia?
daca iti doresti sa muncesti sa castigi multi bani si sa depui putin efort, experienta nu este necesara dar trebuie sa iubesti oamenii si sa-ti faca placere sa produci relaxare. profitabil: - ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 0,00 EUR
cedez unitate catering
cedez unitate catering, specializata in productia de sandwich-uri, producem in medie 850 buc/zi, 5zile/sapt, portofoliu de clienti in nr de 55, chirie 350eur/luna, spatiul este amenajat si ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 9.000,00 EUR
DRUMUL TABEREI
Compozitorilor, proprietar, urgent, vand garsoniera confort 1, bloc 1982, 31 mp, semidecomandata, 8/10, logie, gresie, faianta, parchet, usa metalica, termopan, aer conditionat, usi interior noi, ...
Bucuresti/Bucuresti Sect 6 - pret 38.000,00 EUR
Vand teren intavilan 1000mp
Balaceanca 1000mp, cadastru, intabulare, proprietar, toate utilitatile, situat in sat nu in camp, intravilan, 20e mp negociabil
Ilfov/Balaceanca - pret 20,00 EUR
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V