EURO 2012   •   

ROMÂNIA

MACARONARII, ce ne convine şi ce nu la ei

 
de Andrei Niculescu, Andrei Vochin   •   11 Iunie 2008
 

Vineri se va petrece cea mai dură ciocnire între două echipe reactive: România şi Italia.

Au urmărit meciurile de pre­gătire ale Italiei. Au stat după ei în can­to­na­ment. Au văzut pe viu ma­sacrul administrat de Olanda. Acum e timpul să dăm cărţile pe faţă. Vom avea un meci cumplit în faţa unei campioane mondiale rănite!

AVEM UN PUNCT ÎN PLUS
Avem un punct în cla­sa­ment şi ei nici unul. Un pas înainte, care trebuie exploatat în continuare. Italia se află în situaţia de a se fi calificat într-o finală. Finala supra­vieţuirii. Punctul acela pe care-l avem avans înseamnă că dacă vom învinge squadra, o vom şi elimina..

LE PLACE PRESIUNEA
Italia va fi cu Ro­mâ­nia în postura în care se sim­te cel mai bine: cu spatele la zid. Presiunea imen­să ce va cădea pe umerii ju­că­torilor, care ştiu că un rezultat prost aproape i-ar elimina din com­petiţie, îi ajută. Italienii Ştiu mai bine ca oricine sĂ ges­tioneze stresul, pentru că asta fac în fiecare duminică în meciurile din Serie A.

SÎNT ÎNFUMURAŢI
S-a simţit un pic de “nas pe sus” în tabăra “azzur­ră”. De la tribuna care cînta într-una “Siamo il campioni del mondo” şi pînă la relaxarea din prima repriză a băieţilor lui Do­nadoni, totul respira suficienţă. E marea hibă a italienilor de ani buni. De fiecare dată după o mare per­formanţă a urmat declinul. În ‘82 au luat titlul mondial, iar în ‘83 i-am bătut şi i-am eliminat noi de la Europeanul francez.

S-au trezit!
A revenit cu picioarele pe pămînt. Toată lumea vor­bea, pînă să înceapă Euro, de hiperfavorita Italia. Acel “siamo campioni del mondo”, cîntat trufaş de tribuna “azzurra” înaintea masacrului olandez, a coborît şi în teren, lucru recunoscut, voalat, şi de Donadoni. Jucătorii s-au crezut dinainte învingători, au considerat meciul rezolvat doar prin simpla prezenţă. Cu România nu va mai fi la fel, lecţia de olan­deză trebuie să fi picat la fix.

OBOSEALA
Deşi în grupă joacă în Elveţia, italienii au ales să locuiască în sudul Vie­nei, la peste 1.000 de kilometri de Berna sau Zurich. Jucătorii resimt fizic această situaţie. Au pierdut noaptea pe drum. Au ajuns spre dimineaţă, la ora 11:30 au avut un antrenament de dezmorţire, iar peste două zile, joi, vor face drumul întors. E adevărat că în avion. Dar tot aşa de adevărat e că din 6 zile, de duminică pînă vineri, doar miercuri n-au avut drum de fĂcut sau meci de jucat.

RIGOAREA TACTICĂ
Din nou apelăm la isto­rie. E greu de găsit un selecţioner italian care să ia două goluri pe contraatac, ambele după două mari ocazii ale “squadrei azzurra”. La cel de 3-0, Van Bronckhorst a marcat singur dintre 4 adversari. Rigoarea tactică atît de lăudată la italieni, ştiinţa acoperirii judicioase a terenului, iată două componente invizibile la Berna. Normal ar fi însă ca, sesizînd cele întîmplate, Donadoni să lu­cre­ze la antrenamente pe aceste aspecte şi să le corijeze.

OBLIGAŢI SĂ ATACE
Pentru că vor risca mai mult. După o înfrîngere, egalul nu mai e o variantă agreată de italieni, mae­ştrii machiavelismului în fotbal. Vor trebui să iasă mai mult la joc, să-şi desfacă “ariciul” şi , implicit, să ne ofere spaţii. Vor modifica sigur echipa şi vom avea în faţă un adversar cu mai multe piese de atac. Ne va conveni pentru că stilul “naţionalei” lui Piţurcă seamănă cu al lui Donadoni. Nu e unul activ, ci reactiv.

ŞANSA LUI DONADONI
Donadoni nu se mai poate păcăli a doua oară. Ar fi prea mult pentru un antrenor din Il Calcio. Doar un visător nu ar putea observa că Zambrotta e mult mai bun în banda sa naturală, dreapta, decît în stînga, care stînga a fost foarte bine acoperită după intrarea lui Grosso. Sau că trecerea lui Pa­nucci în centrul defensivei l-a ajutat pe Barzagli să răsufle, alăturarea acestuia cu Materazzi, doi fundaşi de profil asemănător, fiind o idee falimentară.

2 goluri a primit Buffon de la Mutu în Serie A

26 de goluri amarcat Del Piero în cele 87 de meciuri jucate pentru Italia

56 de meciuri a jucat De Rossi în acest sezon, cele mai multe dintre toţi italienii

PUI DE SCANDAL ÎN VESTIARUL LOR
“Trebuie să ne recuperăm forţele fizice şi energiile mentale”, a spus ieri, ime­diat după meci, Donadoni. Corect, însă selecţionerul italian mai are o problemă. Păstrarea pe bancă a lui De Rossi, văzut de toţi specialiştii cel mai bun “regista basso” din Italia, a creat un pui de scandal în vestiar. Linia de mijloc care a pier­dut pînă la urmă cu 3-0, Gattuso, Pirlo, Ambrosini, a fost formată în totalitate din jucătorii Milanului, a 5-a din Serie A, în vreme ce De Rossi, Aquilani sau Perrotta, mijocaşii vicecampioanei AS Roma, au fost uitaţi pe marginea terenului.

EFECTUL DE ROSSI ŞI DEL PIERO
La italieni va apărea în mod normal De Rossi, care aduce acelaşi ran­da­ment defensiv ca şi Ambrosini la momentul recuperărilor, dar în plus vine cu o excelentă viziune a jocului, o mai bună ştiinţă a paselor, ală­turate unui şut de la distanţă fantastic şi unor apariţii surprin­zătoare la fazele fixe. Societatea pe care o va forma cu Pirlo, avîndu-l pe Gatusso cÎine de pază, va fi extrem de pericu­loasă. Plus că împotriva noastră va intra Del Piero. O problemă mai mult. El aduce plusul de experienţă care poate fi decisiv.

 
Comentarii (29)
mihai  ( comentarii)
sa fim seriosi.no sa batem italia nici in 100 ani de acum inainte.cu mamaligari care ii avem care sant multumiti cu un egal,sau daca da un gol se arunca in aparare si dupa aia mai ia inca trei.santem niste fricosi.nu santem genul de echipa care sa luptam pana in ultimul minut.nu santem echipa care putem lupata a rasturna un scor atunci cand trebuie.ne lipseste ambitia ....santem doar vedete...dai macaronari o sa ne dea maine cel putin trei boabe
12 Iunie 2008, 21:00   •   Comenteaza
zzmbr74  ( comentarii)
mai oameni, sunt toti niste antrenori priceputi la facut echipe tactici. Acuma, Piturca chiar credeti ca nu desface firul in patru ? Ce vreti voi, sa inceapa sa spuna in presa cum va juca cu ITalia, cu ce echipa ? E normal sa mai bage si strambe, o fac toti , inclusiv macaronarii...
Si eu traiesc in Italia de ani buni si oricat as renega originile, nu pot spune sunt romana dar tin cu Italia, ca ar inseamna sa fiu un macaronar, care se inclina dupa cum bate vantul ..
HAI ROMANIA!
11 Iunie 2008, 14:47   •   Comenteaza
ion romanul  ( comentarii)
Siamo i campioni del mondo
atat...nu va mai zic vorbe de duh, ca imi blocati comentariul...
11 Iunie 2008, 14:43   •   Comenteaza
juve4ever  ( comentarii)
la fel ca si CUNOSCATORU'...sunt roman...dar toata viata o sa tin cu Italia:)...FORTZA ITALIA>>>!!!
FORTZA JUVE>>>!!!
11 Iunie 2008, 14:31   •   Comenteaza
nelu  ( comentarii)
Este primul campionat european in care am vazut o echipa a Romaniei foarte sigura in aparare . Consider ca avem cea mai buna aparare .
Eu cred ca strategia lui Piti v-a fi alta in meciul cu Italia : presing agresiv si incercarea unui gol la inceput .
Cu apararea pe care o avem nu ar fi de mirare sa vedem un 2-0 pentru Romania .
Un meci echilibrat nu inseamna un meci slab .
Nu cred ca in istoria Frantei exista un meci in care sa aiba doar un sut pe poarta .
Fortzz Romania ; Fortza Stiinta !
11 Iunie 2008, 14:27   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
Vila in Iancu Nicolae Vila in Iancu Nicolae
275.000 EU
Iancu Nicolae , SC: 240 mp
Suprafata utila: 180 mp
5 camere

Alte Oferte

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
CURSURI DE SAH fara limita de varsta
Clubul Central de Sah Bucuresti organizeaza cursuri pentru initiere si perfectionare in sah. Nu exista limita de varsta. Cursurile se desfasoara in fiecare zi, inclusiv sambata si duminica. Pret 50 ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 50,00 RON
Angajez bona
Angajez doamna educata, peste 45 de ani sau pensionara, de preferat cu experienta in invatamant, ca bona pentru un baietel de 3 ani. Dorim ca accentul sa fie pus pe comunicare, blandete si lectura. ...
Constanta/Constanta - pret 650,00 RON
OFER SPRE INCHIRIERE APARTAMENT 2 CAMERE
Apartamentul se afla in str.Eremia Grigorescu la parter.Are doua camere decomandate, centrala termica, nemobilat, stare foarte buna.Pretabil birouri sau sediu firma.
Arges/Pitesti - pret 220,00 EUR
Termopane Cel Mai Mic Pret
Daniels Company ofera tamplarie PVC Rehau-Germania. Low E+Argon gratis. Asiguram consultanta tehnica si solutii specifice.MONTAJ+TRANSPORT GRATUIT. Va punem la dispozitie toate tipurile si ...
Constanta/Navodari - pret 1,00 RON
Ingrijesc Persoane Varstnice
Doamna caut sa ingrijesc persoane varstnice, intern, cu experienta in domeniu. Practic reflexoterapia.
Bucuresti/Bucuresti - pret 0,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V