INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  OLANDA - ROMÂNIA

Ne-ar vrea cu ei!

Articol de - Publicat duminica, 15 iunie 2008 00:00

Olandezii nu declară deschis că ne ajută, dar spun că vor alege varianta ideală pentru ei.

În faţa microfoanelor, nici un olandez nu a spus clar că “tricolorii” vor fi ajutaţi să se califice în meciul de la Berna. Totuşi, în canto­na­mentul de la Lausanne se zvoneşte că portocaliii ne iau în calcul serios pentru o calificare împreună. “Ar scăpa de două forţe ale fotbalului mon­dial, Italia şi Franţa, care oricînd şi-ar putea reveni. Ar evita astfel o po­si­bilă reîntîlnire şi o revanşă în semi­finală”, speculează insideri în lotul batav.

Selecţionerul Van Basten a su­gerat acest lucru. A fost întrebat cum va fi partida de marţi. “Pe mine mă interesează să fiu primul în gru­pă”, a răspuns el rîzînd. “Sînteţi de­ja!”. “Ah, da? La acest scenariu nu m-am gîndit. O voi face şi vom ale­­ge ce e mai bine pentru noi”.

La rîndul lor, Van der Sar şi Van Nistelrooy au declarat că “în primul rînd, să căutăm să ne menajăm forţele pentru «sferturi»!”. Apoi au zis, de complezenţă, că “tre­buie să cîştigăm contra româ­ni­lor”. Ei oricum nu vor fi pe gazon marţi, urmînd să fie odihniţi, la fel ca şi Boulahrouz. Ultimul, re­mar­cînd curiozitatea ziariştilor legată de rezultatul de la Berna, a replicat: “Cum să pierdem? Aici nu e teren de joacă. Sîntem la Euro. Ar fi însă doar cuvinte de faţadă.

“Lăsaţi prostiile!”

Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, spune că sînt nefondate suspiciunile francezilor şi italienilor vizavi de o eventuală înţelegere la întîlnirea România - Olanda: “Haideţi să lăsăm prostiile! Cine-şi permite să se gîndească la astfel de stratageme la un Campionat European?! În plus, noi am dovedit în preliminarii că avem forţa de a învinge Olanda, aşa că nu văd de ce n-am putea să o facem încă o dată?”.

“I-am telefonat lui Van Basten. E un om onest şi un antrenor competent. E o garanţie pentru mine”
Roberto Donadoni selecţioner Italia

“Nu e ambiţia noastră să pierdem meciuri, dar vom reflecta serios la ce e mai bine pentru noi”
Marco Van Basten selecţioner Olanda

“În mod logic, mai mulţi titulari vor fi odihniţi”
Edwin Van der Sar portar Olanda

“Am văzut atîtea bla­turi şi meciuri aranjate, în 2004 şi în 1996. Tre­buie să ne gîndim doar la meciul cu Franţa”
Gigi Riva team manager Italia

Alte blaturi: Italienii, păţiţi în 1996 şi 2004!

În ultimele ocazii în care au părăsit Euro după faza grupelor, italienii au fost victimele jocurilor de culise. Tot în grupa C, şi terminînd pe locul 3! La CE 1996, au fost “rezolvaţi” de ruşi, care, deja eliminaţi, au permis Cehiei să egaleze în minutul 89 (3-3). “Azzurrii” şi cehii au încheiat la egalitate de puncte (4), însă du­e­lul direct fusese cîştigat de formaţia lui Uhrin (2-1). Celălalt blat s-a con­semnat în 2004. Vecinii scandinavi, Danemarca şi Suedia, s-au înţeles la un 2-2 previzibil. Jonson a egalat pentru suedezi, tot în minutul 89!, şi ambele s-au calificat în “sferturi”!

UEFA: “Pot juca rezervele”

Van Basten va modifica aproape sigur echipa Olandei pentru meciul de marţi. E OK dacă va alinia un “11” plin de rezerve? UEFA acceptă. “N-ar fi deloc împotriva regula­men­tului”, a declarat William Gaillard, purtătorul de cuvînt al forului continental.

Franţa: “Românii vor cîştiga”

“Cocoşii” sînt speriaţi. “Pare scris că românii vor cîştiga uşor marţi şi se vor califica alături de o­lan­dezi. Ar trebui să fiu foarte op­ti­mist ca să cred că românii nu vor bate”, a declarat selecţionerul Fran­ţei, Raymond Domenech, în vreme ce preşedintele federaţiei, Jean-Pierre Escalettes, speră că “o­lan­de­zii nu-şi vor spune: «Astăzi vom pierde în faţa românilor!»”. Ve­te­ra­nul Thu­ram, 36 de ani, afirmă că “nu mă tem de un aranjament între O­lan­da şi România. Eu cred în fotbal”.

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (21)
 •  15 Iunie 2008, 13:51

Fuge tea sponte cu banii la olandezi !!!! sa fim seriosi ....

 •  15 Iunie 2008, 13:35

Oricum, adevarul e undeva la mijloc (nu a aparat penalty Lobby la Henry, ci Buffon la Mutu, din pacate).Deci probabil ne vom califica, dar nu cu victorie (cu 1-0) impotriva Olandei.

 •  15 Iunie 2008, 13:29

lucas-bravo, mi-am amintit si io acum, ar fi super tare sa se intample asa

Vezi toate comentariile (21)
Comentează