Sprinterul

Thierry Henry e atletul perfect teleportat pe gazon. Transferul la Arsenal, în 1999, i-a adus celebritatea. Campion mondial şi european cu "cocoşii" Franţei

El este Thierry Henry, Titi pentru apropiaţi, şi îl cunoaştem prea bine. Nu l-am descoperit ieri, îl ştim de mult, parcă de-o viaţă. E unul dintre prietenii noştri. Ne încîntă de atîţia ani cu entuziasmul său, cu plăcerea sa, cu pasiunea sa. Iar noi, iubitorii de frumos, de expresivitate, de fotbal adevărat, ne bucurăm alături de el la fiecare gol spectaculos, suferim împreună cînd trece prin momente dificile. Între el şi noi, împătimiţii acestui joc fabulos, există o legatură invizibilă, indestructibilă.

Sportivul complet
Cînd aleargă, seamănă cu Donovan Bailey, sprinterul canadian exploziv pe 100 de metri. "E cel mai rapid om care a încălţat vreodată ghetele de fotbal. Nici un apărător din lume nu rezistă ritmului său", îl descrie Lilian Thuram, coechipierul de la "naţională" şi de la Barcelona.

Cînd driblează, pare imaginea reflectată pe gazon a lui Ingemar Stenmark, alunecînd, ca şi schiorul scandinav, cu o uşurinţă extraordinară, printre jaloanele apărute în cale. "Are o abilitate tehnică fantastică, o mişcare naturală, continuă şi imprevizibilă", spune Arsene Wenger, managerul lui Arsenal, al doilea său tată.
Cind şutează, e leit Jonny Wilkinson, rugbystul englez cu ţintă milimetrică. "N-ai nici o şansă în faţa lui. E un coşmar", se plînge Carlo Cudicini. Portarul lui Chelsea nu exagerează cu nimic.
Acesta e Henry, fantezia întruchipată.

"Tata m-a împins de la spate"
A văzut lumina zilei în suburbiile infernale ale Parisului. În Les Ulis s-a născut. 26.000 de oameni, 40 la sută emigranţi, stăteau înghesuiţi în cutii de beton puse una peste alta. Cei patru Henry, la fel, în două camere pitice. Antoine, tatăl din Guadelupa, Marylese, mama din Martinica, Thierry şi Willy, fraţii.
Aici a început sa bată mingea Titi. La şase ani, deja lua ochii cu energia inepuizabilă. Antoine, paznic la supermarket, l-a dus la clubul de cartier, CO Les UIlis. Părintele visa cu ochii deschişi: "Va fi atacant, primul în lume". Era oportunitatea familiei.
Claude Chezelle a fost primul care a lucrat cu el. "Voiam să-l învăţ cîteva trucuri, dar le avea în sînge, le făcea instinctiv. Pe toate. Ce să-i mai arăt? I-am zis: . Nu-l mai prindea nimeni pînă la poartă. Aşa e şi acum. Nu s-a schimbat", povesteşte Chezelle. Tot Chezelle a remarcat: "Copilul era talentat. Ambiţia? A tatălui". Henry nu se ascunde după cireş: "Adevărat. Tata m-a împins de la spate". Şi Antoine? "Am stat mereu cu ochii pe el. Uitam şi de serviciu. O dată, am întîrziat două ore şi afară cu mine! Mi-am pierdut slujba".

Idolul Van Basten
În '89, puştiul de culoarea ciocolatei cu lapte a urcat o treaptă. US Palaiseau. După un an, a plecat. Aşa de repede? Da, pentru că tatăl său n-a suportat să-l vadă pe Thierry lovit şi trîntit la nesfîrşit într-un meci. A urlat, nu l-a luat nimeni în seamă, a intrat pe teren, pornind o bătaie generală. Gata cu Palaiseau! Însă nici antrenorul n-a rămas. Jean-Marie Panza şi-a dat demisia. Ce să facă la echipă fără cel mai bun jucător? "Panza a fost mentorul meu", susţine Henry.
Anii s-au scurs. Ajunsese la Viry-Chatillon alături de Panza. Mergea la antrenament, apoi, cînd ceilalţi colegi plecau, rămînea tot acolo, multe ore. Van Basten era idolul său. Voia să joace ca olandezul zburător. Îl urmărea pe Van Basten la televizor. Învăţa fentele acestuia şi le exersa pînă se lăsa seara.
Pînă într-o zi. Arnold Catalano, scouter la AS Monaco, l-a ochit şi adio Chatillon! Nici n-a mai fost nevoie de vreun test. Dar, înainte de Monaco, a fost un an la Clairefontaine. Cine nu a auzit de Clairefontaine? Centrul tehnic naţional francez, Academia de elită, mina de aur a Hexagonului.

Monaco şi titlul mondial
Monte Carlo, 1992-1999. Nu-i venea să creadă. "Iahturi, maşini, femei frumoase, soare, mare, Paradis". Nu era pentru el. "M-am gîndit: nu e cel mai potrivit loc să învăţ fotbal". Mai ales că Arsene Wenger plecase în Japonia, la Nagoya. Totuşi, aici, pe Louis II l-a observat Aime Jacquet, selecţionerul atît de contestat în acea perioadă. L-a promovat la "naţională", la 20 de ani devenea campion mondial, alături de Zidane, Deschamps, Desailly, Djorkaeff. Cine s-ar fi aşteptat? Antoine, tatăl, jubila. "V-am spus eu că va fi mare", se mîndrea prietenilor. Băiatul său avea deja în piept cea mai înaltă decoraţie, Legiunea de Onoare.

Greşeala Juve. Inspiraţia Arsenal
În ianuarie '99 a semnat cu Juventus. Eroare. "Mijlocaş stînga, mi se cerea să fac faza defensivă şi îmi rămînea prea puţin timp să atac. Mă simţeam ostracizat". Tartorul, Carlo Ancelotti, nu remarcase creativitatea lui debordantă. Şi l-a pierdut. I-a dispărut printre degete. A fost suficient ca Thierry să-l întîlnească în avion pe Wenger, ajuns la Arsenal, care l-a sfătuit: "Tu eşti numărul 9, nu aripă. Vino la Londra! La Torino pierzi vremea". În vară s-a şi transferat la Arsenal şi, "după ce m-am întors la şcoală patru luni ca să reînvăţ şcoala atacului", a explodat. Au urmat opt ani excepţionali. Aureolat şi de titlul european cu Franţa, în 2000, Henry a devenit copilul teribil de pe Highbury. Fanii îl adorau ca pe un zeu. Anglia era la picioarele lui. Cucerită. A înscris pentru "tunari" 226 de goluri în 369 de meciuri. Record absolut.

Barca, 24 de milioane
Voia şi mai mult. "Niciodată nu sînt destule trofee. Dacă ar fi zece de cîştigat într-un an, pe toate le-aş vrea! Nu e lăcomie, e un lucru natural. Sînt obsedat de ideea de a rămîne în istorie. Nu e vanitate, e ceva natural". Şi a acceptat oferta Barcelonei. "Am afirmat întotdeauna că, dacă va fi să plec de la Arsenal, voi juca doar la Barca". Aşa s-a întîmplat. Pe 25 iunie 2007 s-a parafat transferul. 24 de milioane de euro a primit Arsenal, 7 milioane salariu, clauză de reziliere de 125 de milioane! Contract pe patru sezoane la 30 de ani. Aparent, perfect. Dar, dar…

Despărţit de Claire şi Tea
A pornit cu stîngul noua aventură. Fără Claire şi fără Tea, soţia şi fetiţa, familia lui. S-a despărţit de Claire după patru ani şi n-a fost bine. Era singur la Barcelona. Se simţea, suferea teribil. "Cum vă închipuiţi că mai pot să mă gîndesc la fotbal cînd nu mi-am văzut copilul de atîta timp? Sînt alte lucruri care mă frămîntă acum", le-a spus Henry ziariştilor spanioli, care nu înţelegeau de ce nu mai e acelaşi Titi de la Arsenal.
Mai era ceva. Afecţiunea cronică de la spate nu-l cruţa deloc, declanşînd mereu accidentări. Joacă şi muşchii îi cedează. Nu rezistă mult. Din nou doctori, din nou tratament, din nou fizioterapie, din nou readaptare la efort. Prea mult.

"Mi-am pierdut reperele"
Şi încă o explicaţie: "Rijkaard mă pune să joc aripă stîngă, trebuie să fac iarăşi, ca la Juventus, şi faza de apărare. Niciodată n-am mai alergat atît de mult în întreaga mea carieră. Niciodată!", a declarat pentru L'Equipe. "Nu mai sînt om de careu. Acum, cînd ajung în careu, după o cursă de 60 de metri, nu-mi mai simt picioarele. La amicalul contra Spaniei mi-am dat seama că mi-am pierdut reperele. Nu mai ştiam unde să stau, unde să mă duc, unde să cer pasele, precizia mea în faţa porţii dispăruse. E o problemă". Numărul 14, purtat cîndva de Cruyff, nu-l mai ajuta.

"O chestiune de ego"
Antrenorul francez Raynald Denoueix, fost la Nantes, crede că "problema nu este în jurul lui Henry. E o problema globală. În acest an, Barcelona suferă. Dacă ar fi fost pe Camp Nou în urmă cu două sezoane, Thierry ar fi avut mai multe mingi pe ultimii douăzeci de metri, unde ar fi făcut diferenţa. Şi n-ar mai fi fost nevoit să se retragă de atîtea ori în apărare. E o chestiune de ego. Stă prea mult în defensivă, aleargă pentru alţii şi aceste detalii devin frustrante pentru o personalitate puternică precum Henry".
Henry nu trece printr-un moment prea bun. Dar pentru francezi va rămîne în istorie. El este golgeterul all-time al "cocoşilor". Are 44 de goluri în 98 de meciuri. Platini, marele Michel, e în spatele lui.


"Mănînc fotbal, visez fotbal, respir fotbal. Nu sînt nebun, sînt doar pasionat"
Thierry Henry

"Henry? O combinaţie entuziasmantă de forţă fizică şi abilitate tehnică, o inteligenţă remarcabilă şi, deasupra tuturor, o imensă pasiune"
Arsene Wenger

CV HENRY

Data naşterii - 17 august 1977
Locul naşterii - Les Ulis, lîngă Paris (Franţa)
Înălţime - 1,88 m
Greutate - 83 kg
Cluburi - AS Monaco (1992-'99; 141 meciuri - 28 goluri), Juventus (1999; 16-3), Arsenal (1999-2007; 369-226), Barcelona (2007-?; 39-14)
Selecţii la "naţională" - 98
Goluri la "naţională" - 44

Performanţe - campion mondial (1998), campion european (2000), campion al Franţei (1997), Supercupa Franţei (1997), campion al Angliei (2002, 2004), Cupa Angliei (2002, 2003, 2005), Supercupa Angliei (2002, 2004), Gheata de Aur (2004, 2005), Golgeter Premier League (2002, 2004, 2005, 2006), Onze d'Or (2003, 2006), jucătorul anului în Premier League (2003, 2004, 2006), jucătorul francez al anului (2000, 2003, 2004, 2005, 2006)
Stare civilă - divorţat, o fetiţă