EURO 2012   •   

CROAŢIA - TURCIA 0-0

Turcia a scos un 0-0 la Zagreb, dar Croaţia merge la Euro » Remiză de consolare

 
de Aurelian Botezatu   •   16 Noiembrie 2011
 

Mult remaniată, adversara ”tricolorilor” în preliminariile CM 2014 a arătat mai bine, însă calificarea era deja decisă după acel 0-3 din tur

Vezi AICI rezumatul partidei

Nici o surpriză la Zagreb. Fără mulţi titulari, suspendaţi sau lăsaţi pe bancă de selecţionerul Guus Hiddink, Turcia n-a fost în stare să întoarcă acel 0-3 de la Istanbul. A obţinut doar o remiză albă, de consolare, şi de acum îşi îndreaptă privirile spre calificările la Mondialul din Brazilia, unde ne va fi adversară.

La ultimul meci pe bancă, Hiddink, care va fi înlocuit, a păstrat doar trei oameni, Egemen, Selcuk şi Hamit Altintop, din titularii de vineri. În nou prezentare, Turcia a început mai bine ca pe Turk Telekom şi era cît pe ce să deschidă scorul în minutul 5: bară Selcuk, apoi reluare a lui Kazim-Kazim în portar.

Prudenţi, dar parcă şi surprinşi de noua faţă a adversarului, croaţilor le-a luat aproape 20 de minute ca să-şi dea seama cu cine au de-a face. Apoi au trecut uşor-uşor la "butoane", împinşi în faţă de căpitanul Srna, şi jocul s-a mutat la poarta lui Sinan Bolat. Şi dacă la pauză s-a intrat cu 0-0 pe tabelă, de vină a fost imprecizia lui, Olici, Mandzukici şi Srna.

Partea secundă a început la fel ca prima. Cu o dominaţie destul de sterilă a oaspeţilor şi un joc precaut al croaţilor, mulţumiţi să-şi menţină avantajul luat la Istanbul (3-0). Şi s-a terminat fără goluri fiindcă turcii n-au reuşit să ameninţe poarta croată decît o dată (Hamit Altintop), iar de partea cealaltă, Rakitici l-a făcut mare pe portarul Bolat în două rînduri.
 
Comentarii (1)
geluromanuandrei  (26 comentarii)
www.erepublik.com/en/referrer/GeluRomanu - Daca v-ati saturat de Romania, incercati eRomania. Va asteptam, simulatorul real life cu poate cea mai mare comunitate internationala
16 Noiembrie 2011, 13:04   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
scaune-auto.jpg

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Vand VW Polo 1.2
An fabricatie 2006, cap. 1.2L benzina, aer conditionat, oglinzi reglabile int, volan reglabil verticala, cauciucuri iarna noi, 110000km, culoare alba, stare perfecta.
Bucuresti/Bucuresti - pret 4.250,00 EUR
statie peco
statie peco cu magazin are sistem de supraveghere etc. ..mai multe detalii la telefon 0765239656 sau 0765249044
Brasov/Comana - pret 180,00 EUR
Vand afacere oua de prepelita
De vanzare firma matura, cu expunere nationala. Obiect de activitate: producerea si comercializarea oualor de prepelita. Rog seriozitate. Detalii la tel: 0734.484.284
Bucuresti/Bucuresti - pret 0,00 RON
Vinzare licenta farmacie
Vind licenta farmacie, stoc minim, contract casj, fara datorii, criteriu demografic
Dolj/Craiova - pret 0,00 RON
vind licenta farmacie
vind licenta farmacie, in cta, vad comercial bun, pe profit, spatiu propriu, fara restrictii de mutare.
Constanta/Cta - pret 1,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V