INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  OLANDA - DANEMARCA 0-1

VIDEO Haos portocaliu » Prima surpriză de la Euro: Olanda - Danemarca 0-1

Olanda a jucat bine 24 de minute. Apoi, multă suferinţă
Olanda a jucat bine 24 de minute. Apoi, multă suferinţă

Articol de - Publicat duminica, 10 iunie 2012 00:00 / Actualizat sambata, 09 iunie 2012 23:21

Batavii au ratat tot, şi au avut 36 de şuturi la poartă, iar în apărare a fost o panică generală. Atenţie, Piţi: putem profita în preliminariile viitorului Mondial! VEZI AICI IMAGINI VIDEO!

Pentru Piţurcă, o veste bună: marile defecţiuni din defensiva Olandei au ieşit aseară în evidenţă parcă mai mult ca niciodată. Şi atacanţii, lăudaţii atacanţi oranj, s-au întrecut în ratări. Aşa a pierdut trupa lui Van Marwijk. 0-1 cu Danemarca. Prima mare surpriză la Euro.

Nici nu începuse meciul şi olandezii deja se plîngeau. Gazonul nu le plăcea deloc. "Prea înalt, prea uscat, cu multe fire de iarbă artificială între cele naturale. Nu e bun, ne încetineşte jocul", s-a plîns Sneijder jurnaliştilor după antrenamentul oficial.

Viteză maximă, primul sfert
Dar, după cum demaraseră la Harkov, portocaliii nu păreau afectaţi de teren. Pase dublate şi redublate, schimbare de direcţie, apoi pătrundere în diagonală sau combinaţie urmată de verticalizare ori de infiltrare din spate şi lob peste linia defensivă daneză.

Totul în viteză. Jocul varia, cînd pe dreapta, cînd pe stînga. Îşi fixaseră adversarii foarte aproape de careul lor şi nu-i lăsau să iasă din acea zonă. Chiar şi Willems, fundaşul stînga de 18 ani, ales surprinzător în locul lui Bouma sau Schaars, era dezinvolt printre starurile batave.

Pe acest fond, cu 70 la sută posesie, ocazie după ocazie la poarta lui Andersen. Van Persie, şut pe lîngă, Robben, singur cu portarul, apoi iarăşi Van Persie, Sneijder...

Ruptura şi haosul din apărare
Dintr-o dată însă, totul s-a rupt ca o crevasă în mijlocul reprizei. Krohn-Dehli a simulat un şut, Heitinga era să leşine din fentă, Van Bommel visa, iar vikingul a găsit, din unghi, unicul loc liber spre plasă: printre picioarele lui Stekelenburg. 0-1.

O fază care a reliefat şi punctul slab, foarte slab, al "lalelelor": apărarea, fragilă ca o pînză de păianjen, gata să se rupă la cea mai uşoară atingere. Aici poate profita Victor Piţurcă în preliminariile viitoare. Unde Olanda nu a stat niciodată extraordinar. E haos în ariergardă.

Vor mai recupera?
Ce şi-au amintit reporterii de la De Telegraaf în minutul 24? Că Portocala lui Van Basten şi Gullit a pierdut primul meci la Euro '88, 0-1 cu URSS. Şi totuşi a cucerit titlul continental după 2-0 în finală cu aceeaşi echipă sovietică. Numai că atunci următoarele partide din grupă au fost cu Anglia şi Irlanda. Acum sînt mult mai grele: îi aşteaptă Germania şi Portugalia.

De pe margine, Van Marwijk era convins că vor întoarce scorul. Însă el nu-i pregătise pentru varianta 0-1. Şi nici pentru ghinion. Bară Robben, Van Persie, încă o şansă face-to-face cu goalkeeperul scandinav, Van Bommel, bombă dezamorsată de Andersen, Robben... Şi tot aşa, spre un final dezamăgitor. Degeaba au intrat Van der Vaart şi Huntelaar. Mingea lor n-a găsit plasa. Primul meci, primul eşec batav la Euro 2012.

36-8 a fost raportul şuturilor la poartă (28-8 cadrate) în favoarea Olandei, ce a dominat şi la cornere (11-4), şi la posesie (54%)

"Am pierdut atît de ciudat. Nici nu-mi mai amintesc cîte ocazii am avut. Aş fi preferat să jucăm prost şi să cîştigăm" (Mark van Bommel, mijlocaş Olanda)

"Ne-am creat un număr incredibil de oportunităţi. La acest nivel e excepţional. Dar în fotbal contează numai golurile" (Bert van Marwijk, selecţioner Olanda)

"E o mare dezamăgire, mai ales după cîte ocazii am irosit. Dar şi echipa din 1988 a început cu un eşec şi a sfîrşit prin a cîştiga turneul" (Van der Vaart, mijlocaş Olanda)

"Incredibil. Am avut o grămadă de ocazii şi trebuia să marcăm cel puţin două goluri. Nu-mi explic de ce n-a vrut mingea-n poartă" (Ibrahim Afellay)

492710-caseta-olanda-danemarca-0-1.jpg

ALTE ŞTIRI DE LA MECI:

Invazie portocalie la Harkov
O mare portocalie s-a "abătut" aseară asupra arenei din Harkov. Peste 10.000 de suporteri ai lui Robben şi Van Persie s-au aflat în tribune, faţă de numai 1.300 de fani danezi. Adevărul e că nici n-a fost prea greu. Fiindcă Olanda îşi joacă toate meciurile din grupă pe stadionul "Metalist", organizatorii i-au "cazat" pe majoritatea susţinătorilor veniţi din Ţara Lalelelor într-un camping situat la doar cîteva minute de mers pe jos.

Din spital, titular!
Mijlocaşul danez Niki Zimling a fost titular ieri, deşi staff-ul Danemarcei s-a temut că a suferit o fractură la degetul mare al piciorul drept. Acesta se lovise la ultimul antrenament al scandinavilor înainte de partida cu Olanda. Transportat la spital, fotbalistul a fost supus unor teste, însă radiografia i-a liniştit pe medici. Jucătorul lui Club Brugge a fost folosit de Morten Olsen încă din primul minut.

Penalty refuzat
Olanda putea scoate măcar un punct în prelungirile partidei, cînd trebuia să primească un penalty. O minge destinată lui Huntelaar a fost preluată cu mîna în careu de Jacobsen, care a mai făcut un henţ apoi (de aproape însă) şi la trecerea vîrfului de la Schalke. Arbitrul Skomina a lăsat jocul să continue!

Cel mai tînăr debutant
Descoperit pe stînga după accidentarea lui Pieters, Van Marwijk l-a ales titular, surprinzător, pe Jetro Willems. Cu 18 ani şi 71 de zile, fundaşul lui PSV a devenit cel mai tînăr debutant la Euro, doborînd cu 44 de zile recordul belgianului Scifo care rezista de la turneul din 1984. Meciul cu danezii a fost al patrulea în "naţionala" batavă pentru Willems.

Afellay lovit de Vlaar!
Olandezii s-au temut că-l pierd pe Afellay în prima repriză. Puţin după ce au primit gol, în minutul 29, extrema Barcei a fost doborît în careul danez chiar de colegul său Vlaar, urcat la corner! Lovit teribil în bărbie cu capul, jucătorul preferat de Van Marwijk lui Van der Vaart şi-a revenit din şoc şi a revenit în teren.

Luft ruşinos
Van Persie s-a făcut de rîs în debutul reprizei secunde. Servit în careu pe contraatac, golgeterul lui Arsenal a încercat să reia din vole, dar şi-a dat cu stîngu-n dreptu'. A luftat jenant, fiind aproape de o entorsă la glezna dreaptă! Pe margine, surprins de camerele TV, rivalul Huntelaar zîmbea sarcastic, sugerîndu-i selecţionerului că a ales greşit titularul.

AICI GĂSEŞTI tot ce trebuie să ştii despre Euro 2012, într-un spectaculos modul oferit de gsp.ro în parteneriat cu AFP. Program, loturi, CV-urile tuturor jucătorilor, statistici complete, totul într-o prezentare de excepţie, în exclusivitate pentru cititorii gsp.ro!

AICI ai cele mai atractive cote la Euro! Pariază pe Campionatul European şi cîştigă!

EXCLUSIV: Anunțul momentului pentru Gigi Becali » Fotbalistul se întoarce la FCSB: „Direct atacant îl bag!”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (14)
tigruzzu
tigruzzu  •  11 Iunie 2012, 07:42

Mă, de ce nu înțelegeți voi că atâta timp cât fotbalul românesc va fi la mâna unor personaje ca Nașu, Corleone, 3 becalioți și un selecționer-”martor fals” angajat la ei nu va avea absolut nici o șansă. Generația crescută pe timpul altora s-a dus și odată cu ea și performanțele. Trebuie să vină din nou alții la conducere ca să renaștem. Altfel... e imposibil! Și visăm aiurea!

bstefan
bstefan  •  10 Iunie 2012, 14:33
Postat de fulk_nerra pe 10 Iunie 2012, 12:43

corect, lumea crede ca noi putem ca Danemarca. Dar aia au organizare beton, contratacuri serioasa si combina, desi nu atit de subtil ca Barca, dar combina elaborat.

Corect! Si mai ales au o gramada de jucatori in campionate puternice din Olanda, Germania sau Anglia.

fulk_nerra
fulk_nerra  •  10 Iunie 2012, 12:43
Postat de redsef2005 pe 10 Iunie 2012, 11:53

Care e vestea bună pentru Piţurcă??? Danezii au înscris pentru că au adus mingea în careul advers, lucru de care ai lui Piţi nici măcar în faţa Austriei nu au fost în stare! Pe urmă, Danemarca la o singură fază a pasat mai mult decât au reuşit alde Tănase, Florescu şi ceilalţi piţurcieni în două meciuri luate împreună!! O să măture iarăşi rezervele Olandei pe jos cu selecţionaţii barbugiului, cu alde Găman, Bourceanu şi Tănase, cu expiraţii Goian (face nişte faulturi penibile, care în oficiale costă!) şi Raţ...

corect, lumea crede ca noi putem ca Danemarca. Dar aia au organizare beton, contratacuri serioasa si combina, desi nu atit de subtil ca Barca, dar combina elaborat.

Vezi toate comentariile (14)
Comentează