INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  STEAUA - AALBORG 6-0

Costel Gâlcă, săgeţi către Laurenţiu Reghecampf după meciul cu Aalborg: ”Steaua mea pasează mai bine!”

Articol de - Publicat vineri, 19 septembrie 2014 00:00 / Actualizat vineri, 19 septembrie 2014 01:23

Gâlcă s-a liniştit după 6-0 cu Aalborg: compară formaţia pe care o conduce el cu aceea din vremea lui Reghecampf şi o vede superioară pe cea din prezent.

Costel Gâlcă a apărut relaxat la interviurile de după meci. Răguşit, dar mai relaxat decît a arătat în ultima vreme. A scăpat, măcar pentru o seară, de discuţiile legate de problemele pe care le tot etala echipa şi a pornit perfect în singura tentativă de a mai scăpa de frustrarea ratării grupelor Champions League: accederea în primăvara competiţiei continentale numărul 2.

- Domnule Gâlcă, puteţi rezuma cumva acest meci?
- Noi am avut o primă repriză slabă, în care Aalborg ne-a creat multe probleme. Căpitanul lor, Wurtz, a iniţiat toate acţiunile şi noi n-am fost în stare să-l blocăm aproape niciodată, de aceea am suferit timp de 45 de minute. Apoi lucrurile s-au schimbat.

- Ce le-a schimbat?
- În prima parte a fost vorba despre lipsă de coordonare între jucători, nimic mai mult. Şi am rectificat în repriza secundă aceste probleme. Sigur, s-a văzut şi intrarea pe teren a lui Rusescu, ne-a oferit mai multe opţiuni în atac.

- Ce s-a întîmplat la faza penalty-ului? Rusescu şi Keşeru voiau amîndoi să execute. Nu se ştia cine trebuie să bată?
- Erau pe listă Rusescu, Keşeru şi Sînmărtean, eu stabilesc pentru fiecare meci o listă cu trei executanţi. Şi Raul, şi Claudiu voiau să transforme şi îi înţeleg. Sînt atacanţi şi atacanţii îşi doresc să înscrie, nu e nici o problemă.

- Cum a fost fără spectatori?
- Atmosfera a fost apăsătoare. În asemenea condiţii, cu tribunele goale, nu simţi nici tensiunea specifică dinaintea unui joc, nici nu ai parte de sprijinul suporterilor.

- E o victorie care vă ajută să scăpaţi de critici?
- Eu v-am mai zis, dar nu pot să repet de fiecare dată, în fiecare conferinţă de presă: Steaua poate părea mai lentă, dar nu este! Pasează mai mult decît pasa anul trecut, joacă mai combinativ decît înainte.

- S-au mai simplificat calculele calificării din grupă?
- E important că am început cu o victorie, dar să nu uităm că Dinamo Kiev e o echipă foarte, foarte bună, iar Rio Ave e lider în Portugalia! Aşa că mai e mult de jucat, nu e nimic simplu sau clar deocamdată. Şi, oricum, vreau să mă gîndesc la meciul cu Petrolul, din campionat, mai e pînă la viitoarele jocuri din Europa League.

"N-ai cum să vii la un asemenea meci, de cupă europeană, şi să te prezinţi în asemenea hal ca Aalborg, să ratezi patru ocazii singur cu portarul!" (Basarab Panduru, la Dolce)

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (70)
senemagugu_nagaga
senemagugu_nagaga  •  19 Septembrie 2014, 19:07

”Steaua mea pasează mai bine!” ... Stiaua manelistului blătuia mai bine ...

theonlyone.1
theonlyone.1  •  19 Septembrie 2014, 13:43

Si unde sunt sagetile bai ziaristi de cacao ? Omul a facut o comparatie si si-a laudat echipa , sagetile sunt adanc infipte in capul vostru de ziaristi rupti de foame !

johhny_cage
johhny_cage  •  19 Septembrie 2014, 13:36

2 reprize diametral opuse, pe partea lui rapa era bulevard. nu zic ca nu a fost si ceva noroc, DAR mai usor cu "victorie norocoasa". ce e atat noroc daca avem un portar atat de bun care nu s-a pierdut cu firea? d-aia e in poarta, sa incerce sa scoata mingiile care trec de aparare. asta a facut, stima lui Arla! Printre cei mai buni, de la Ritli incoace.

Vezi toate comentariile (70)
Comentează
Close