INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  FCSB - RUDAR

Cuvinte mari la adresa FCSB-ului din partea lui Marijan Pusnik, antrenorul lui Rudar Velenje! Ce spune despre meciul de joi

Articol de GSP - Publicat miercuri, 01 august 2018 20:41

Marijan Pusnik, antrenorul celor de la Rudar Velenje, recunoaște superioritatea FCSB-ului, însă se bucură că echipa sa poate înfrunta o echipă puternică în Europa League. 

"Am venit să jucăm acest meci împotriva unei mari echipe, Steaua. Ştiam acest lucru încă dinaintea primului meci. Pentru noi nu contează însă că adversarul este mai bun sau mai mare. Am venit să scoatem un rezultat bun aici. Acesta este principalul obiectiv. Ştim că va fi foarte dificil.

Dar noi ne vom bucura de acest moment, că vom juca la Bucureşti împotriva Stelei pe un stadion frumos. Credem în continuare în şansa noastră. Sperăm ca Steaua să aibă o seară proastă, iar noi să o avem pe cea mai bună.

Toţi jucătorii sunt periculoşi pentru noi. Ştim că este o diferenţă din punct de vedere al calităţii. Bugetul Stelei este de zece ori mai mare decât al nostru. Ştim că au unii dintre cei mai buni tineri jucători din România, dar şi câţiva jucători experimentaţi.

Pentru mine, cel mai periculos este Man, un internaţional român de mare perspectivă atât pentru fotbalul românesc, cât şi pentru Steaua. Şi bineînţeles, dintre cei cu experienţă, Teixeira. Și mai sunt încă nouă jucători la fel de buni", a declarat Marijan Pusnik conform TV Telekom Sport.

  • FCSB - Rudar Velenje este joi, de la ora 21:30, în direct la PRO TV și liveTEXT pe GSP.RO. 

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează