INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  STURM GRAZ - DINAMO 0-1

El e căpitanul!

Articol de GSP - Publicat vineri, 18 septembrie 2009 00:00

Tamaş a demonstrat că nu joacă banderola, ci picioarele. Eurogolul său i-a deschis lui Dinamo drumul spre primăvara europeană

Dinamo trăieşte de pe azi pe mîine din cauza lipsei de continuitate, iar presiunea pusă de conducere îi apasă pe jucători. De la meci la meci, din lojă, li se schimbă caracterul. Sînt eroi după succese şi nesimţiţi la primul pas greşit.

Greu fără Marius
Cu elan muncitoresc, disciplină şi sînge proaspăt pe teren, elevii lui Bonetti s-au înfipt bine în teren şi au dominat la posesie, Sturm avînd doar o oportunitate de a marca în prima repriză. Bineînţeles din blestematele faze fixe, dar capul lui Hlinka (35) a fost ascuns în mănuşi de Dolha. La Graz, fără "Săgeată" Marius Niculae atacul roş-alb a adus mai degrabă cu un cui bont. Dinamo a tras din toate poziţiile prin Andrei Cristea (18), Torje (24) şi N'Doye (34), dar senegalezul a avut cea mai mare oportunitate. Cu toată poarta în faţă, Ousmane (36) a tras exact în capul unui adversar. Austriecii atacau timid, dar cînd o făceau se loveau de Tamaş şi de N'Doye ca de sîrmă ghimpată.

Ucigaşul Stelei a recidivat
Lui Adrian Cristea banderola de căpitan i-a atîrnat cam greu, iar sclipirea de care avea nevoie Dinamo s-a ascuns în noroiul din teren. "Cîinii" au continuat să-şi ţină adversarul la respect şi în partea a doua, dar au măcinat în gol. Iar cînd Alexe (58) a scuturat plasa a fost oprit eronat pe motiv de ofsaid. Roş-albii o puteau păţi în minutul 75, cînd o avalanşă de şuturi a fost scoasă în corner pe rînd de Diabate, N'Doye şi Dolha.

Tamaş (80) a adus explozia în tabăra dinamovistă. Centrarea lui Claudiu a ajuns din respingere la Gabi şi, după Steaua, căpitanul renegat de Borcea a adus încă o victorie importantă cu un şut perfect de la 17 metri. Un succes care deschide drumul spre primăvara europeană şi le poate aduce jucătorilor titulatura, dinspre lojă, de semi-zei. Pînă la următorul eşec măcar!

"Mi s-a dat, mi s-a luat, gata!"
Tamaş, eroul de aseară, a declarat imediat după meci: "Nu mi-a lipsit banderola, ăsta e capitol închis. Mi s-a dat, mi s-a luat, nu mai vreau a doua şansă. Omul joacă, nu banderola! Trebuie să fim 11 căpitani pe teren. Dacă eram atacant, mă stimula ca să dau gol, aşa, ca fundaş, ce stimul să am? Eu vreau să joc pentru Dinamo, să cîştigăm, asta contează, nu dacă port eu banderola sau marchez din cînd în cînd".

Citește și:
Scandal la sosirea la Mondial! Jucătorii, tratați precum suspecții pe aeroport: „Umilitor”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Măsura nemaivăzută care ar urma să fie aprobată în timpul meciurilor la Campionatul Mondial

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă
Special

Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”
Superliga

Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!

Comentarii (27)
 •  18 Septembrie 2009, 15:22

Ce va mai place sa bagati fitile, a batut Dinamo si asta va doare, tot sa nu fie liniste acolo, ziaristi de t0mber0n ce sunteti! GASKASLUGlLORPR0ASTE

 •  18 Septembrie 2009, 12:44

Bine! Sunteti in grafic. Acum urmeaza o etapa busita in campionat. Tot inainte!

yonuttz
yonuttz  •  18 Septembrie 2009, 12:42

acum sunt curios dak v'om jua l fel si k urziceni.felicitari pt gol prea meserias;)

Vezi toate comentariile (27)
Comentează