INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  ASTRA - GENK 2-2

VIDEO+FOTO Astra salvează o remiză în ultimul minut cu Genk după un meci spectaculos, cu 4 goluri! Returul este peste o săptămână

Foto: Alex Nicodim (Gazeta Sporturilor) +36   FOTO
Foto: Alex Nicodim (Gazeta Sporturilor)

Articol de GSP - Publicat joi, 16 februarie 2017 09:49

Astra a terminat la egalitate cu Genk, scor 2-2, în prima manșă a șaisprezecimilor de finală din Europa League, pe stadionul Marin Anastasovici. Belgienii au condus în două rânduri. Returul va avea loc peste o săptămână în Belgia.

Campioana României a început în forță meciul și după doar 4 minute și-a creat prima mare ocazie de gol, însă portarul Ryan a ieșit foarte bine la 16 metri și a îndepărtat pericolul.

În minutul 25 Genk a deschis scorul prin Castagne, care a profitat de faptul că Săpunaru s-a repezit și a tratat superficial o fază la 20 de metri de poartă, iar Silviu Lung Jr. a ieșit târziu la blocaj.

Cu două minute înainte de finalul primei reprize Astra a egalat cu un șut de generic al lui Budescu din interiorul careului, după o pasă genială a lui Teixeira.

Genk a trecut în avantaj când mai erau doar 7 minute până la sfârșitul partidei, după o eroare a lui Seto la mijlocul terenului. Japonezul s-a încurcat, belgienii au recuperat, iar Trossard a profitat și a punctat pentru 2-1. 

Seto  și-a reparat greșeala în minutul 90, când a finalizat cu capul o centrare de pe partea stângă a lui Daniel Florea, 2-2. 

 

Se poate califica Astra după 2-2 cu Genk?

DA
NU

Click aici pentru liveTEXT 

ASTRA - GENK 2-2 (VIDEO)
Au marcat: Budescu 43, Seto 90 / Castagne 25, Trossard 83

*min. 90: GOOOOOL ASTRA! Seto trimite cu capul în plasă după o centrare de pe stânga a lui Florea.
*min. 89:
Săpunaru reia cu capul din careu, dar portarul respinge de la vinclul porții!
*min. 83: GOL GENK! Seto pierde mingea la mijlocul terenului, belgienii recuperează, balonul ajunge la Trossard, care-l execută pe Silviu Lung Jr. cu un șut de la 15 metri.
*min. 59:
Ioniță trimite puțin pe lângă bara din dreapta belgienilor dintr-o poziție foarte bună!
*min. 53:
Teixeira primește singur în centrul careului, dar șutează din prima și mingea trece peste poarta belgienilor
*min. 43: GOOOOOL ASTRA! Teixeira preia la 20 de metri de poarta adversă, îi trimite pe culoar lui Budescu și acesta finalizează cu un șut de senzație sub bara transversală a lui Ryan!
*min. 25: GOL GENK! Castagne a deschis scorul după o eroare în lanț a lui Săpunaru și Silviu Lung Jr.
*min. 10:
Șumudică a luat fanionul tușierului după un fault în atac! Mai multe detalii aici!
*min. 4:
Geraldo îl angajează foarte bine pe Daniel Niculae, dar portarul belgienilor iese din careul de 16 metri și respinge în ultimă instanță, reușind să îndepărteze pericolul

Echipele de start:

Astra: Lung Jr. - Al. Stan, Săpunaru, Geraldo, Fabricio, J. Morais - Al. Ioniţă II, Takayuki, Teixeira, Budescu - D. Niculae
Rezerve: Gavrilaş, Sg. Buş, D. Florea, Oros, Nicoară, Piţian, Balaure

Genk: Ryan - Castagne, Brabec, Colley, Uronen - Kumordzi, Heynen - Schrijvers, Pozuelo, Trossard - Samata
Rezerve: Jackers, Berge, Boetius, Buffel, Janssens, Walsh, Zebli

 
 

Astra încearcă să mai facă o minune, după ce a eliminat-o pe West Ham în play-off, iar în grupe a supravieţuit eroic luptei cu AS Roma, Viktoria Plzen şi Austria Viena.

Genk şi-a pierdut în această iarnă cei mai valoroşi jucători, Ndidi şi Leon Bailey fiind transferaţi la Leicester, respectiv Bayer Leverkusen.

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (170)
ray51
ray51  •  17 Februarie 2017, 10:56

Si Astra a pierdut in aceasta iarna pe capriciosul (dar jucator de fotbal) Alibec. Lotul Astrei valoreaza undeva la 16 mil euro iar cel al lui Genk valoreaza 50 milioane de euro. Diferenta asta valorica insa nu s-a vazut pe teren. Bravo Astra.

zecs93
zecs93  •  17 Februarie 2017, 03:46

felicitari astra, aveti sanse la retur de 50 la suta, ati mai intors rezultate gen west ham, lyon, az alkmark, hai baieti !!!

10201891094235680
Alin Dolca  •  17 Februarie 2017, 00:52

Ca român, îmi este rușine să nu susțin o echipă românescă în meciuri internaționale! Bună, sau mai puțin bună, Astra merită toate laudele, iar jucătorii și antrenorul asemenea!

Vezi toate comentariile (170)
Comentează