INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  FINALA CUPEI UEFA / ȘAHTIOR - WERDER BREMEN 2-1 DUPĂ PRELUNGIRI

Mircea Lucescu: "Acum vrem Liga!"

Articol de - Publicat vineri, 22 mai 2009 00:00

Antrenorul lui Şahtior crede că a sosit vremea ca ţările din estul continentului să cîştige C1

Pentru Mircea Lucescu, triumful de la Istanbul nu e capătul unui drum. Deja se gîndeşte mai departe. Vrea mai mult decît o Cupă UEFA. Vrea Liga! Imediat după finala cu Werder, tehnicianul român le-a aruncat mănuşa granzilor Bătrînului Continent.

"Această victorie ne dă încredere în forţele proprii şi convingerea că putem mai mult. De acum, nu ne mai mulţumim să jucăm în grupele Champions League. Mă gîndesc la «sferturi» şi chiar la semifinale", a punctat antrenorul lui Şahtior. "Luce" consideră că "de acum încolo, ţelul tuturor ţărilor din estul Europei trebuie să fie cîştigarea competiţiei numărul unu a Europei!".

Românul e convins că, avînd în spate oameni de afaceri prosperi, gen Surkis (Dinamo Kiev) şi Ahmetov (Şahtior), sau coloşi industriali ca Gazprom (Zenit), cluburile din Est au acum o mare şansă să pună punct supremaţiei atotputernicului Occident: "Eu cred că a venit şi vremea noastră".

"Lucescu a creat o echipă capabilă să învingă orice rivală în drumul spre vîrf. Rezultatul muncii sale s-a văzut la Istanbul"
Site Şahtior Doneţk

"Şahtior va fi mai puternică"
Mircea Lucescu a dezvăluit ieri că ţelul său e să facă din Şahtior o echipă şi mai puternică decît cea care a cîştigat miercuri Cupa UEFA. "Vreau să construiesc mai departe această formaţie. S-o fac mai bună decît e la ora actuală.  Filosofia mea e de a clădi echipe, de a educa jucătorii şi de a promova tinerele talente. E o mare pasiune şi voi continua să lucrez aşa cît timp voi putea", a spus tehnicianul român.

Vrea Barcelona în Supercupă
Deja cu gîndul la ce-l aşteaptă, Lucescu are un adversar favorit pentru Supercupa Europei, programată la Monte Carlo la sfîrşitul lunii august: "Vreau Barcelona. Cred că e anul catalanilor". Barca va întîlni pe Manchester United, pe 27 mai, în finala Ligii. Antrenorul român a mai cîştigat o dată Supercupa, în 2000, cînd abia fusese instalat pe banca lui Galatasaray. Atunci, adversarul a fost tot din Spania, Real Madrid. Scor final: 2-1.

Presa străină despre victoria lui Şahtior în Cupa UEFA

"Şahtior s-a impus prin merite proprii. I-a fost premiat jocul curajos, produs din dragoste pentru fotbal fără speculaţii. Disciplina la sînge şi talentul brazilienilor au făcut diferenţa"
"Marca", ziar spaniol

"Lucescu l-a încolăcit pe Schaaf. Lipsită de Diego, Werder a fost o altă echipă, inferioară ca idei, ocazii şi condiţie fizică, iar ucrainenii s-au impus meritat, chiar dacă doar în prelungiri"
Gazzetta dello Sport, cotidian italian

"După România, Turcia şi Ucraina, Lucescu a cucerit Europa. Cupa UEFA e primul său trofeu continental şi de acum, probabil, noua sa provocare va fi Liga Campionilor"
Publico, jurnal portughez

"Lucescu a dus-o pe Şahtior la apogeu. Triumful antrenorului român nu e decît recunoaşterea muncii sale extraordinare efectuate de cînd a preluat formaţia din Doneţk, acum 5 ani"
"L'Equipe", cotidian francez

"Şahtior Doneţk a intrat definitiv în istorie. Jucînd pe alocuri încîntător, bătăioasa trupă a românului Lucescu a devenit prima formaţie din Ucraina care a cîştigat Cupa UEFA"
"The Times", ziar englez

FLASH

MEDIA

1,3 milioane de români, alături de Il Luce
Victoria lui Şahtior Doneţk din finala Cupei UEFA împotriva celor de la Werder Bremen a înregistrat un rating de 12%, pe ProTV, şi un share de 30,7%. Asta înseamnă că puţin peste 1,3 milioane de telespectatori din mediul urban au urmărit cum echipa antrenată de Mircea Lucescu a învins maşinăria nemţească de fotbal, unu din trei televizoare deschise la acea oră fiind pe meciul de pe "Şukru Saracoglu" din Istanbul. (Cristi Scutariu)

NE PASĂ DE SPORT

“Lucescu”, în 2 iunie, împreună cu “Gazeta”
Gazeta continuă Integrala “Ioan Chirilă”, următorul volum fiind “Lucescu”. Fostul mare gazetar îl considera pe Il Luce:  “Un antrenor fără pereche în România. Cel mai modern antrenor cu putință”. Cartea redă po­­vestea unui copil sărac din A­părătorii Patriei care ajunge căpitanul “naționalei” la Gua­da­lajara și apoi creatorul unor echipe de succes. Un personaj important în carte e și Răzvan Lucescu, tehnicianul de care se leagă acum speranțele României. Volumul “Lucescu” va fi lansat marți, 2 iunie, împreună cu Gazeta.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”

Comentarii (8)
 •  22 Mai 2009, 13:19

imi cer scuze pentru toti cei ce s-au simtit ofensati, era pur si simplu o gluma, in plus... mai era si o continuare in acelasi comment, dar care a fost stearsa desi nu continea nici jigniri, nici nimic... nu am spus ca nu merita sahtior sa castige, pur si simplu imi dau seama ca se creaza noi "idoli de duzina", la fel ca si cu mutu, chivu, etc...

 •  22 Mai 2009, 12:56

OK ; Lucica maica,..ai fost intr-o grupa cu Barcelona si Sporting ; i-ai depasit doar pe cei de la Basel! ; Werder,..au fost si ei pe 3,..depasind niste ciprioti! ; eu as zice,..sa-ti pastrezi masura,..ca-ti sade mai bine!

 •  22 Mai 2009, 12:56
Postat de pe 22 Mai 2009, 09:48

Ce se intampla cand fumezi marfa de proasta calitate, incepi sa crezi ca: Champions League optimi: sahtior (7-0) milan sferturi: sahtior (8-0) real madrid semifinale: sahtior (9-0) manchester finala: sahtior (10-0) barcelona Supercupa Europei Sahtior (99-0) Sevilla Campionatul mondial al cluburilor Sahtior (101-0) Boca Juniors Cupa intergalactica Sahtior 0-1 FC Klingonians ***

cate uni vor neaparat sa dovedeasca cat de prosti pot fii comentari de 3 Rol

Vezi toate comentariile (8)
Comentează
Close