INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  SPECIAL GSP

Prim-soliştii corpului de balet al Operei din Split sînt doi români care joi vor fi suporterii speciali ai lui Dinamo » "Cîini" balerini

Articol de - Publicat marti, 03 august 2010 00:00

Romulus şi Remus Dimache, prim-solişti ai Teatrului de balet din Split, dezvăluie atmosfera încărcată de la Hajduk înaintea returului cu Dinamo.

Gemenii de 28 de ani se cunosc foarte bine cu jucătorii lui Hajduk şi cu şefii galeriei. Ei spun că preşedintele, antrenorul şi fotbaliştii reprezentativi îşi joacă soarta în revanşa cu "cîinii"

Romulus şi Remus se vor număra printre suporterii speciali ai "cîinilor" la returul cu Hajduk. Bineînţeles, nu legendarii întemeietori ai Romei! E vorba doar despre gemenii contemporani Dimache, 28 de ani, care lucrează de aproape un deceniu la Opera din Split ca primi-solişti ai corpului de balet. "Sîntem mai conectaţi la sportul din ţară decît la lumea artistică în care trăim", devoalează Remus legăturile sufleteşti cu fotbalul.

"Am vrut să devenim fotbalişti"
Cei doi, bucureşteni, au prins contractul în Croaţia la începutul anilor 2000, după un scurt angajament în Ungaria, la Pecs. Îşi amintesc că prima descindere la Split a fost nu pe scenă, la o repetiţie, ci direct pe stadion: "Cînd am ajuns, am nimerit la un derby Hajduk - Dinamo Zagreb. Nu puteam rata momentul deosebit. Fără să ştim, am cumpărat bilete chiar în mijlocul galeriei, de a trebuit să strigăm tot meciul, deşi nu înţelegeam nimic!".

Remus Dimache explică: "Noi am vrut să devenim fotbalişti, am fost colegi cu Marius Niculae în clasele primare, am şi jucat un an la juniorii Rapidului, dar mama ne-a păcălit şi ne-a băgat într-o sală de dans spunîndu-ne că acolo sînt antrenamente identice, doar că nu avem minge! Şi aşa am rămas la balet! Dar dragostea pentru fotbal a rămas neatinsă!".

"Dinamo le-a cam tăiat aripile"
În afara orelor de repetiţii şi de spectacole, băieţii sînt buni amici cu jucătorii lui Hajduk: "Mergem mereu la antrenamentele lor, mai ales că doctorul echipei e şi medicul trupei noastre de balet".

Sînt la curent cu ultimele mişcări din intimitatea lotului înainte de returul cu Dinamo din Europa League: "Erau foarte viteji la începutul sezonului, bătuseră cu 6-1 pe Istra, în campionat, stăteau cu nasul cam pe sus, dar acum e tensiune mare de tot. Mai ieşim la cîte o bere cu fraţii Sharbini, cu Andrici, cu portarul Subasici şi i-am simţit că nu prea mai sînt în apele lor. Li s-au cam tăiat aripile!".

"Ori se califică, ori îi dau pe toţi afară!"

Gemenilor nu le sînt străine nici preparativele fanilor croaţi pentru revanşa cu Torje şi compania. Iar românii primesc informaţiile direct de la sursă, de la şeful de galerie. Din nou Remus Dimache: "Dacă Dinamo se califică, va fi război mare la Split împotriva conducerii şi a antrenorului. Pentru suporteri va fi o întîlnire de "totul sau nimic": ori explodează Hajduk şi trece mai departe, ori vor începe contre mari ca să-i dea pe toţi afară, în frunte cu preşedintele, un tip venit din afara fotbalului. Şi <principalul> Poklepovici e <out> dacă ratează Europa League. Într-un fel, e bine pentru Dinamo, deoarece va întîlni un adversar aflat sub o presiune uriaşă. Oricum, după 3-1 în tur, <cîinii> n-au cum să mai piardă calificarea".

"Marea majoritate a jucătorilor lui Hajduk sînt foarte tineri. E aproape imposibil să mai întoarcă de la 3-1 în faţa unei echipe experimentate precum Dinamo"

Remus Dimache, balerin Opera din Split

"Am văzut partida cu Sportul de la 4-2, cînd am terminat repetiţia. Nu ratez nici un meci important din ţară. Viitoarea soţie mi-a şi zis să mut parabolica de acasă la teatru, că nu se mai înţelege cu mine"
Remus Dimache, balerin Opera din Split

"Trădătorul Cernat"
Fraţii Dimache au devenit foarte apropiaţi de Hajduk în special în perioada cît Cernat a evoluat la Split (2007-2008; 2009-2010). Remus: "Ne-am împrietenit imediat. Un superbăiat! Acum, toţi sînt supăraţi pe el, bănuind că i-a dezvăluit lui Andone multe din secretele echipei. Nu-l scot din "trădătorul Cernat". Au aflat de prin ziare că Florin a povestit în special despre faptul că Hajduk e şubredă pe centrul apărării, acolo unde au şi suferit la Bucureşti"

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

Comentarii (5)
crs_fcd
crs_fcd  •  03 August 2010, 18:08
Postat de jhaffy pe 03 August 2010, 11:55

"Cîini" balerini =))) Stiam asta de molt :))

@jhaffy DECAT SA SCRII CEVA SI SA TE FACI DE RAS MAI BINE NU O FACE... Sa nu inteleg cum ca ai fi analfabet, nuuu :(

jhaffy
jhaffy  •  03 August 2010, 11:55

"Cîini" balerini =))) Stiam asta de molt :))

florinch
florinch  •  03 August 2010, 10:49

Vrei sa castigi 75-100$ pe saptamana lucrand la calculator?Nimic mai simplu:trimite un mesaj cu textul "LUCRU ACASA" la adresa si vei afla cum

Vezi toate comentariile (5)
Comentează