INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  FC VASLUI - SPARTA PRAGA 2-0

Vasluiul a învins cu 2-0 Sparta şi e la un pas de grupele Europa League » Cea mai importantă recoltă

Temwanjera a marcat primul său gol, în acest sezon
Temwanjera a marcat primul său gol, în acest sezon

Articol de - Publicat vineri, 19 august 2011 00:00 / Actualizat vineri, 19 august 2011 01:28

Într-o vară în care Porumboiu a avut încasări-record din agricultură, echipa sa a făcut un meci fabulos aseară, a pus la zid liderul la zi al campionatului Cehiei şi a luat o opţiune serioasă pentru calificarea în grupe VEZI AICI REZUMATUL!


Fotbalul nu e o ştiinţă exactă, iar meciul de aseară, de la Piatra-Neamţ, poate fi oricînd argumentul perfect. Vasluiul părea victimă sigură, fără 7 dintre titularii sezonului trecut, fără evoluţii bune în acest sezon, fără un stadion propriu şi cu un fundaş central reprofilat la 22 de ani din postura de atacant.

Meciul n-a ţinut cont de nimic din toate astea, nici măcar de faptul că Sparta Praga avea 5 victorii din 5 meciuri în acest sezon.
Moldovenii lui Hizo au luptat însă ca la Podul Înalt şi le-au dat prima lovitură cehilor în minutul 13, cînd geniul lui Sînmărtean în colaborare cu altruismul lui Gerlem şi oportunismul lui Temwanjera au năucit o apărare extrem de sigură pînă la acest meci. Hizo n-a sunat retragerea, chiar dacă ghinionul pare să-şi fi făcut abonament pe numele tehnicianului vasluian, Neagu ieşind şi el accidentat în minutul 26. Cum însă în viaţă şi mai ales în fotbal există o lege a compensaţiei, s-a făcut 2-0 la o eroare monumentală a portarului Spartei, care a scăpat în poartă un balon pe care Milanov a vrut să-l centreze.

Bară Temwanjera
Pauza a sosit la timp pentru vasluieni. Au avut timp să respire, iar în partea a doua au intrat la fel de motivaţi, însă Temwanjera s-a crezut la rugby într-o fază în care avea nevoie doar de o centrare bună pentru a crea un nou gol. S-a jucat intens în continuare, Vacek a ratat din careu (60), iar Zapotocny a băgat mingea în poartă cu mîna (73), dar reuşita lui a fost anulată de "centralul" maghiar.
Temwanjera putea face "dubla" (85), ajutat de centrarea lui Annang, dar a ţintit transversala din 12 metri, iar mingea recuperată de Gerlem a fost parată de Svenger.
Chiar şi aşa, elevii lui Hizo devin favoriţi pentru returul de la Praga şi pentru calificarea în grupele Europa League.

8 absenţi în retur
Vasluienii au în continuare probleme de lot pentru returul de peste o săptămînă, de la Praga. Viorel Hizo nu se va putea baza pe 8 jucători. Pe lîngă Papp, Cînu, Gladstone, Adailton, accidentaţi, şi excluşii Milisavljevici şi Pavlovici, tehnicianul nu îl va putea folosi nici pe Raul Costin, suspendat pentru cumul de "galbene". Răzvan Neagu şi Ionuţ Balaur au ieşit cu probleme musculare, dar vasluienii speră să-i recupereze. În plus, va reveni şi brazilianul Wesley Lopes.

"Victorie meritată a Vasluiului, o echipă care a jucat fotbal. E greu să primească la Praga 3 goluri, deci sînt 70 la sută calificaţi"
Gheorghe Ştefan, preşedinte Ceahlăul

"Un rezultat foarte bun, pe care nu l-am prevăzut, obţinut cu cîţiva copii care m-au încîntat. Va fi mult mai greu în deplasare, dar e bine că nu am primit gol. Trebuie să fim atenţi fiindcă nu ne-am calificat încă"
Adrian Porumboiu, patron FC Vaslui

"Mă rog să scăpăm de accidentări şi nici nu mă gîndesc la şanse. E greu de spus cîţi jucători vom recupera pentru retur. 2-0 este un scor periculos, nu trebuie să ne entuziasmăm"
Viorel Hizo, antrenor FC Vaslui

"Nu ne-am aşteptat să pierdem, dar am făcut două greşeli. În retur Vasluiul va juca defensiv, dar noi credem în calificare"
Martin Hasek, Sparta Praga

"Am muncit mult şi am luat o opţiune serioasă pentru calificare, dar nu trebuie să fim euforici"
Willian Gerlem, FC Vaslui

"Mă bucur pentru gol şi sper să ne calificăm. Aşteptăm de mulţi ani să jucăm în grupe"
Mike Temwanjera, FC Vaslui

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (7)
exs09
exs09  •  19 August 2011, 10:10

La ce jucatori am avut , e un rezultat mult prea bun ! Asta da dovada ca HIZO e ANTRENOR BUN ! BRAVO BAIETI !!! FortZa Fc Vaslui !

razwan_vs
razwan_vs  •  19 August 2011, 09:16

rezultat foarte bun care ne de speranta pt meciul de la Praga

madeintim.
madeintim.  •  19 August 2011, 08:11

BRAVO!,BRAVO!,BRAVO VASLUI!!! Alte cuvinte sunt de prisos.BAFTA pe mai departe!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează