INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  LYON - ASTRA 1-2

VIDEO Notre respect, Astra! » După ce s-au jucat cu ocaziile, giurgiuvenii au dat lovitura cu Lyon, 2-1, şi sînt aproape de grupele Europa League

Articol de - Publicat vineri, 22 august 2014 00:00 / Actualizat vineri, 22 august 2014 00:21

La capătul unei evoluţii entuziasmante, echipa giurgiuveană a înregistrat aseară prima victorie românească în cupele europene pe tărîm francez


Cînd Olympique Lyon băga spaima în granzii Europei, în primăvara Champions League, acum cîţiva ani, Astra juca în cartierul 9 Mai din Ploieşti, printre blocuri şi în imediata vecinătate a unui cimitir şi a unui poligon, proprietatea unei şcoli de şoferi. Starurile au plecat de la OL, echipa n-a mai cîştigat nici unul dintre cele 7 campionate consecutive în Hexagon, dar are cîteva piese interesante, un mix între experienţa unor fotbalişti cu lupte dure în marile ligi şi tineri ce au atras privirile cluburilor cu bugete de sute de milioane de euro. Giurgiuvenii au început să simtă parfumul partidelor cu miză, nişte new entry-uri la masa băieţilor mari.

Click aici pentru VIDEO!

Clopoţelul de trezire
Elevii lui Isăilă au ţinut bine ritmul partidei de aseară. Pînă la deschiderea scorului, Malbranque, Lacazzete şi Fatai şi-au făcut simţită prezenţa în faţa portarilor adverşi, parada lui Silviu Lung junior, din minutul 16, fiind spectaculoasă. Golul lui Lyon a arătat de ce Olympique încă mai e considerată o echipă cu ştaif: călcîi Yattara, Jallet a continuat simplu, iar Malbranque a tras la colţul lung de mingea nu putea fi scoasă nici de Spiderman! Se părea că e doar aperitivul pentru gurmanzii francezi, însă acel 0-1 de pe tabelă i-a enervat pe români. I-a trezit, urmînd zeci de minute în care Astra a părut că e PSG pentru lyonezi.

Montaigne rousse de ratări
Ratările au fost de Champions League, băgînd spaima în gazde. Portarul Lopes dădea din mîini, a disperare, pentru că albii conduşi de Budescu i-au băgat la cutie pe cei din Hexagon. De mult timp, o echipă din România n-a mai avut astfel de momente de dominare. Parcurgeţi seria ocaziilor irosite: Fatai (36) s-a descotorosit de adversari, dar a ratat monumental din 6 metri, Budescu (49) a reluat la o palmă, la colţul lung, Budescu şi Morais, ambii în minutul 55, sînt blocaţi in extremis, Laban (60) a căutat vinclul, putea fi golul serii în Europa League.

Fatai şi Budescu, alias Ibra şi Cavani
Înfometaţi, "astralii" au simţit că nu-i au în faţă pe Loris, Juninho, Essien, Gourcouff sau Benzema, ci pe nişte epigoni ai lor. Iar Fatai (71) a găsit drumul spre aţele porţii lui Lopes, după încă o centrare perfectă a lui Enache. Românii au refuzat să mai fie români şi să se mulţumească doar cu puţin. Au atacat în continuare, la fel de furibund.

Fatai (74) a fost blocat în ultima clipă de Kone, iar Budescu (75) a căutat, iar şi iar, colţul lung, balonul fiind deviat în corner. De Amorim - ce mutare superinspirată a făcut Isăilă! - l-a împleticit pe Grenier şi-a obţinut penalty. Budescu a căutat golul şi l-a găsit! Ce mai contează că Bakary Kone a ţintit bara în prelungiri sau că Silvică Lung a mai scos două mingi?! Astra a obţinut prima victorie românească pe teren francez în cupele europene, pînă acum bucurîndu-ne de 9 succese contra celor din Hexagon, dar numai acasă, la noi.


"Am prevăzut că Lyon va avea meci greu cu Astra. Sîntem imprevizibili rău de tot. Eu zic că giurgiuvenii se califică, nu iau mai mult de un gol acasă, chiar dacă pierd joia viitoare"
Dumitru Dragomir, ex-preşedinte LPF

Dinu Gheorghe, pe post de portbonheur
Preşedintele Astrei, Dinu Gheorghe, a fost prezent la ultima victorie a unor români contra unei echipe din Franţa. Se întîmpla în ediţia 2005/2006, cînd Rapid Bucureşti a învins cu 2-0 pe Rennes în Giuleşti.

630999-caseta-astra.jpg

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (136)
dommon
dommon  •  22 August 2014, 21:14
Postat de magura pe 22 August 2014, 19:51

Sa nu ajungeti voi pe locurile 5 - 6. Nu aveti grija RAPID-ului ca se descurca de minune, si asta va doare rau de tot :)))))

amice, steaua castiga campionatul la mare distanta fata de locul 2 sezonul asta, de unde locul 5-6...aveti grija voi la retrogradare

magura
magura  •  22 August 2014, 19:51
Postat de mbdmbd pe 22 August 2014, 16:36

In turul precedent toti haterii (80% dinamovisti si rapidisti) ridicau Petrolul in slavi, ii faceau statuie strategului razvanel, il vedeau pe mutu transferat la real madrid acum toti sunt cu sir Isaila, budescu a intrat in vizorul lui van gaal, barca a facut o oferta de 39mil euro pt el iar astra e deja favorita pt castigarea EL. Cand se termina toate visele va loviti de realitatea dureroasa, dinamo nu are niciun obiectiv pt inca 3 ani iar de rapid ce sa mai zic, cu noroc si bani multi in 3 ani o sa aiba o echipa capabila sa spere la un loc mai sus de 6.

Sa nu ajungeti voi pe locurile 5 - 6. Nu aveti grija RAPID-ului ca se descurca de minune, si asta va doare rau de tot :)))))

mbdmbd
mbdmbd  •  22 August 2014, 16:47
Postat de pe 01 Ianuarie 1970, 02:00

Astia ca tine fac rapidul de ras, ai postari stupide rau si nu una doua cand si cand ai mii de tampenii scrise. Steaua are mai multe trofee castigate dupa revolutie decat inainte, dar tu esti prea prost sa intelegi, tu visezi ca pe vremea comunistilor erau proprietari de echipe, finantatori? Toti sportivii , antrenorii tot ce tine de club erau angajati ai statului prostovane.

Vezi toate comentariile (136)
Comentează