INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  ASTRA - MACCABI 1-1 (ÎN TUR 0-2)

VIDEO Prea mici pentru grupe » Astra a sperat numai 7 minute cu Maccabi, cît s-a scurs între golul lui Găman şi reuşita de 1-1

Articol de - Publicat vineri, 30 august 2013 00:00 / Actualizat vineri, 30 august 2013 01:35

"Calificarea este compromisă", şoca antrenorul Daniel Isăilă înaintea returului de la Piatra Neamţ.

Cu un handicap de două goluri căpătat după prima manşă şi cu o formulă ultraofensivă, e drept, datorată numeroaselor absenţe, Fatai şi compania au început uşor, uşor să-şi croiască drum către poarta lui Saranov.

Click aici pentru VIDEO!

Pe un teren dificil, a plouat torenţial, Enache a sprintat în dreapta, i-a pus-o pe frunte lui De Amorim, dar brazilianul nu a putut să trimită decît în bară. După mai multe cornere fără finalitate, Bărboianu a catapultat o minge în careu, balonul a căzut între mai mulţi jucători, loc din care Găman a reuşit să trimită în plasă. Atenţia concentrată pe tragerea la sorţi a grupelor Champions League a fost perturbată pentru o clipă: Astra a înscris, 1-0!

După mai multe raiduri, centrări şi şuturi spre poartă, gazonul devenea din ce în ce mai greu. Albul echipamentelor se transforma în negru şi băieţii lui Isăilă erau din ce în ce mai obosiţi. Lung nu a învăţat nimic după manşa tur: vedeta Rayo a beneficiat de o lovitură liberă din preajma careului şi l-a învins pe internaţionalul român. Exact ca în tur, 1-1!

Dacă fotbaliştilor li s-a cerut dăruire, atunci nimeni nu le poate reproşa nimic. Toţi giurgiuvenii şi-au dorit, au atacat cum au putut, au faultat în disperare şi au tras la poartă. Însă, între oamenii Astrei şi calificarea în grupele Europa League s-a interpus valoarea, mai degrabă lipsa ei.

Calificarea s-a jucat în tur, cînd românii au fost de nerecunoscut şi puteau pierde la o diferenţă mult mai mare. Ploaia continuă să cadă la Piatra Neamţ şi, o dată cu ea, au fost spălate iluziile grupelor. Calificarea era compromisă, Isăilă a avut dreptate.


"Nu ne-am calificat, dar măcar am terminat campania cu fruntea sus. Terenul nu ne-a ajutat deloc şi, dacă rămînea 1-0 pînă la pauză, ne puteam califica"
Gabriel Enache, mijlocaş Astra

"Calificarea s-a jucat în Israel. Trebuia să marcăm o dată acolo, dar asta e. Sperăm să fim noi echipa care va profita de excluderea lui Fenerbahce. Cred că am merita asta"
Kehinde Fatai, atacant Astra

"Numai fotbal nu s-a putut juca astăzi. Băieţii s-au dăruit, nu am ce să zic, atît s-a putut..."
Daniel Isăilă, antrenor Astra

585096-caseta-astra.jpg

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (5)
fcbm
fcbm  •  30 August 2013, 11:40
Postat de lssah pe 30 August 2013, 09:28

Pacat. Daca nu primeau acel gol din lovitura libera, puteau intoarce soarta calificarii. Am si eu o intrebare pentru domnul Pinalti: Ce a fost totusi cu gazonul ala?

La Piatra Neamt tot ploua de luni ! Ce ai vrea ?

anne1970_ar
anne1970_ar  •  30 August 2013, 10:38

Gresit! Nu prea mici, echipa de Giurgiu (cine spunea: Latra cainii-n Giurgiu???)

mgexpert
mgexpert  •  30 August 2013, 10:16

..terenul foarte greu a dezavantajat echipa care trebuia sa construiasca. Cat despre daruire...unii patroni cred ca echipa joaca de frica lor...nimic mai fals. Atmosfera la echipa a fost stricata de iesirile de vechil peste sclavi ale lui Niculae (poate'l da afara si pe Lung jr...) Pacat, Astra parea o promisiune frumoasa pentru liga I.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează