INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  CFR CLUJ - FC BASEL, AZI, ORA 21.45, DIGISPORT, DOLCESPORT, TVR1 ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

A treia oară cu noroc? » Ce i-ar putea rezerva sorţii campioanei dacă va ajunge din nou în grupe

Cine vine la Cluj? Rolando (Porto) sau Messi (Barcelona)?
Cine vine la Cluj? Rolando (Porto) sau Messi (Barcelona)?

Articol de GSP - Publicat miercuri, 29 august 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 29 august 2012 09:28

Dacă vor elimina astăzi Basel, clujenii ar putea spera la o grupă facilă cu Porto, Dinamo Kiev sau Anderlecht, în timp ce imposibilul s-ar numi Barcelona, Man. City şi Juventus.

90 de minute o desparte pe campioana României de potul de 20 de milioane de euro asigurat de accesul în grupele Ligii Campionilor. Dacă nu vor face nici un pas greşit cu Basel, CFR va bifa a treia prezenţă în grupe, unde au terminat mereu pe ultimul loc.

"Dacă vom reuşi calificarea în grupe, e ca şi cum am cîştigat un trofeu. Dar sper să nu ne mulţumim cu atît şi să ajungem în primăvara europeană. Asta ar însemna cu adevărat o performanţă pentru noi", şi-a fixat obiectivul patronul Arpad Paszkany. Ce şanse are CFR să-i îndeplinească visul lui Paszkany după tragerea la sorţi de vineri?

1. Grupa imposibilă, şanse zero
Varianta de vis pentru suporteri şi coşmar pentru echipă presupune o grupă imposibilă, cu Barcelona, Manchester City şi Juventus. Singurul cîştig al clujenilor din aceste confruntări ar fi încasările de pe urma biletelor, deloc de neglijat după asemenea partide. Ca un exemplu, în 2008, la prima participare în Champions League, într-o grupă cu Roma, Chelsea şi Bordeaux, clujenii au reuşit să încaseze în jur de 2,1 milioane de euro doar din tichete.

2. Grupa facilă, speranţe de calificare
Dacă norocul tragerilor din preliminarii va continua şi vineri, la Nyon, campioana ar putea nimeri într-o grupă accesibilă cu Porto, Dinamo Kiev sau Anderlecht, ultimele două echipe venite chiar din play-off-ul competiţiei. În acest caz, CFR ar putea aspira chiar şi la locul secund, ţinînd cont că "fraţii" de afaceri portughezi pornesc ca favoriţi după valoarea şi experienţa lotului.

Cîştigă şi jucătorii

Arpad Paszkany a anunţat deja fondul de premiere pe care-l vor încasa fotbaliştii dacă vor reuşi să se califice în grupe. Astfel, fiecare jucător va încasa 50.000 de euro, exact cuantumul primei pentru al treilea titlu, care ar putea fi virat în acelaşi timp. În plus, Paszkany e decis să ofere încă 50.000 de euro fiecărui jucător dacă echipa va prinde un loc în primăvara europeană.

"E un meci greu, foarte greu. Basel va fi foarte decisă şi cred că ne va fi mai greu decît în Elveţia, chiar dacă am învins acolo. La fluierul de start, şansele sînt egale" (Iuliu Mureşan, preşedinte CFR)

"E greu de spus ce gîndesc acum, sîntem conştienţi că şansele noastre sînt ipotetice. Dacă vrem să intrăm în grupe trebuie să transformăm această ipoteză în realitate. CFR e favorită, cu Molde am fost o jumătate de pas în afara competiţiei, acum sîntem cu un pas întreg" (Heiko Vogel, antrenor Basel)

"Ne aşteptăm la un joc defensiv din partea CFR-ului, nu se va sfîrşi lumea dacă nu ne vom califica, dar cu siguranţă va fi o dezamăgire foarte mare" (Heiko Vogel, antrenor Basel)

"Sîntem foarte pregătiţi, aştept o partidă echilibrată, la fel ca în tur. Sînt convins că românii vor juca pe contraatac, e important să marcăm foarte repede" ( Fabian Frei, atacant Basel)

516620-caseta-cfr-basel.jpg

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (124)
cfrclujole
cfrclujole  •  30 August 2012, 03:38
Postat de abodium pe 29 August 2012, 19:59

De ar sta DNA cu lupa pe voi clujenii ar fi poate si mai bine. Dar e tata Boc si BAse, la voi nu se poate întâmpla, uitasem. Dar bafta cu Basel.

Sau esti beat sau esti prost! Alege tu!

abodium
abodium  •  29 August 2012, 19:59
Postat de 46rossi pe 29 August 2012, 14:31

LUPTA CFR !!!! Lupta pt noi, lupta pentru ROMANIA, lupa pentru CLUJ NAPOCA !!! SUNTEM ALATURI DE VOI

De ar sta DNA cu lupa pe voi clujenii ar fi poate si mai bine. Dar e tata Boc si BAse, la voi nu se poate întâmpla, uitasem. Dar bafta cu Basel.

1745flo
1745flo  •  29 August 2012, 19:15

forza CFR! calificare cu victorie dubla!

Vezi toate comentariile (124)
Comentează