Articol de Theodor Jumătate - Publicat miercuri, 22 aprilie 2015 00:00
După Bale, victima unei leziuni la gambă, Ancelotti l-a pierdut şi pe Benzema, accidentat la ligamentele genunchiului drept. Şi nu joacă nici playmakerul Modrici, "motorul" Madridului
Real dă iar ochii de "balaurul" Atletico, al 8-lea derby din acest sezon în toate competiţiile, şi albii încă n-au învins. Au 4 înfrîngeri şi 3 egaluri. "Vom cîştiga acum şi ne vom califica", anunţă Ancelotti. Dar antrenorul Madridului e într-o situaţie disperată. Trebuie să schimbe sistemul, să treacă de la 4-3-3 la 4-4-2, pentru că celebra sa tripletă BBC e ruptă. Doi dintre atacanţi, Benzema şi Bale, nu pot juca. Rămîne Cristiano singur să califice campioana Europei în semifinale.
Gareth Bale | ruptură la muşchiul solear, gamba stîngă: 3 săptămîni de pauză |
Karim Benzema | întindere a ligamentului colateral medial al genunchiului drept - două săptămîni out |
Luka Modrici | leziune la ligamentele genunchiului drept - două luni indisponibil |
În afara celor trei mai e şi Marcelo, suspendat.
Diego Simeone, omul care a reuşit să-i sufoce pe madrileni în actuala stagiune, îşi freacă mîinile de nerăbdare. "Mai am nevoie de o victorie cu Real". Nu-i lipseşte decît cea din Ligă.
"Ne lipsesc jucători importanţi, dar echipa mea e cea mai bună din lume. La Real, în cel mai valoros vestiar, n-avem probleme, avem soluţii"
Carlo Ancelotti, antrenor
Real, 170 de milioane în plus!
Marca a făcut ieri un calcul paralel şi a descoperit diferenţe uriaşe între valorile celor două echipe. Lotul lui Real este de peste două ori mai scump, iar "11"-le de azi al albilor, chiar şi fără Bale, Benzema, Modrici şi Marcelo, are un plus de 169,5 milioane.
710,8* - lot Real
338 - lot Atletico
418 - "11" Real azi
248,5 - "11" Atletico
* Sume exprimate în milioane de euro
Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”