INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  GRUPA G / AJAX - AC MILAN 1-1

Ibrahimovici, din a 4-a încercare

Articol de - Publicat miercuri, 29 septembrie 2010 00:00

Suedezul a înscris primul său gol în întîlnirile cu fosta echipă şi a adus Milanului un punct

Zlatan Ibrahimovici a spart gheaţa. În sfîrşit un gol în întîlnirile cu fosta echipă, Ajax, al cărei tricou l-a îmbrăcat între 2001 şi 2004. Pînă acum fusese ca un făcut. Fie că a purta tricoul lui Juventus, fie pe al Interului, împotriva roş-albilor nu reuşea să marcheze. Aseară s-a întors pe Amsterdam ArenA, dar cu Milan. Şi i-a ieşit. La a patra încercare.

Seedorf, altă fostă glorie a Ajaxului, l-a servit cum numai el ştie, suedezul a preluat pe piept şi a tras cu sete (37). A fost reuşita prin care italienii au egalat la unu pe tabelă, dar care le-a tăiat şi gazdelor elanul, stîrnit în minutul 23, cînd Hamdaoui deschisese scorul din pasa lui Suarez.

Milan a crescut după reluare şi, pe ansamblu, a fost peste adversara ei. Iar cu 6 minute înaintea finalului a avut ocazia victoriei: Ibrahimovici la serviciu, Kevin Prince Boateng la finalizare. Numai că Stekelenburg a avut o intervenţie genială, salvîndu-le gazdelor remiza.

GRUPA H / BRAGA - ŞAHTIOR 0-3. Cu punctaj maxim
Mircea Lucescu şi-a sporit şansele de a depăşi în premieră faza grupelor Ligii cu Şahtior datorită victoriei de aseară, 3-0 la Braga. Cu Raţ (foto, dreapta) pe teren tot meciul, "minerii" s-au detaşat prin reuşitele brazilienilor. Luiz Adriano a făcut "dubla" din pasele lui Douglas Costa, iar ultimul a închis duelul din penaltyul obţinut de Willian. Un rol important l-a jucat portarul Piatov, salutar în trei intervenţii. Cu punctaj maxim după două runde, Şahtior a primit o mînă de ajutor de la Arsenal. Londonezii au triumfat la Belgrad, 3-1 cu Partizan, într-o dispută în care fiecare echipă a irosit cîte un penalty.

Citește și:
Ce finală avem la Transylvania Open! Sorana Cîrstea, victorie CATEGORICĂ, în ultimul an ca jucătoare de tenis! O înfruntă pe Emma Răducanu
Tenis

Alexandru Băluță a fost prezentat oficial la noua echipă: „A semnat!”
Superliga

Incredibil! Ioan Varga și-a „amanetat” jucătorii pentru a plăti salariile

Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
Noutati auto
Francezii au prezentat noul model Dacia și au anunțat: „Semnătură unică! E o premieră”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Thierry Henry, apariție rară alături de misterioasa lui iubită!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează