INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  CUM A PIERDUT STANDARD CU ARSENAL (2-3), DEŞI A AVUT 2-0

Ladislau Boloni: "Surprinşi şi defavorizaţi"

Ladislau Boloni
Ladislau Boloni

Articol de GSP - Publicat vineri, 18 septembrie 2009 00:00

Loţi Boloni acuză că elevii săi s-au lăsat dominaţi psihic, iar arbitrul a greşit în lanţ la golul doi al "tunarilor"

Loţi Boloni a pornit cu avans duelul cu Arsenal, din "deschiderea" grupei H a Ligii. Abia se aşezaseră echipele pe teren, că Standard avea deja 2-0. După 119 secunde a marcat Mangala, au mai trecut alte 115 şi Jovanovici l-a imitat, din penalty. Insuficient. Formaţia din Liege s-a retras tot mai mult, iar "tunarii", deşi n-au contat pe 5 titulari, au asfixiat-o şi au întors meciul, cîştigînd cu 3-2. Cum a fost posibilă o asemenea răsturnare?

"Prea naivi"
Tehnicianul român a găsit mai multe explicaţii. Unele au ţinut de echipa sa: "Am fost la înălţime în prima repriză, dar nu ne-am putut menţine aşa. Am căzut fiindcă elevii mei, neexperimentaţi şi parcă surprinşi de performanţa de a conduce cu 2-0 pe Arsenal, nu au rezistat presiunii şi au cedat mental. S-au lăsat dominaţi psihic, acceptînd prea naivi păstrarea rezultatului, ceea ce a permis englezilor să vină accentuat peste noi. A contat şi oboseala pe care am resimţit-o tot mai tare".

O altă parte de vină a aruncat-o asupra arbitrilor spanioli. "La golul doi al lui Arsenal, şi Gallas, şi Vermaelen, cel ce a marcat, se aflau în ofsaid. Ba, în aceeaşi fază, Song a comis henţ. Au fost infracţiuni grave, pe care arbitrul a «uitat» să le semnalizeze", a zis Loţi, confirmat de presa iberică: "Iturralde Gonzalez a acordat un gol nevalabil". Concluzia: "Ne-a lipsit clasa. Am evoluat la nivelul campionatului belgian, nu al Ligii. Sînt dezamăgit, chiar un pic nervos".

"Un gol crucial"
Arsene Wenger, în schimb, s-a referit la alt moment decisiv. "Partida s-a schimbat cînd noi am înscris primul gol, în prelungirile reprizei întîi. Crucială, reuşita ne-a oferit energia de a reveni, controlînd şi epuizînd rivalii datorită forţei noastre fizice", a zis antrenorul francez, lăudînd-o, totodată, pe Standard: "Jucătorii săi au dat totul. Au evoluat ca într-o finală. Merită toate felicitările".

"Păcat! Curajul n-a fost de ajuns"
Presa belgiană nu şi-a ascuns regretele după eşecul trupei lui Boloni. "Standard a început nebun, a condus nesperat cu 2-0 şi tot nesperat a pierdut. Nu merita asta. S-a aflat la un sfert de oră de fericire", a scris cotidianul "La Derniere Heure". Agenţia "7sur7" a completat: "Belgienii parcă trăiau un vis la 2-0, dar realitatea e crudă. La prima lor partidă în Ligă, şi-au făcut ucenicia în durere". "Roş-albii nu au ştiut cum să facă faţă presiunii, fizice şi mentale", a remarcat "Le Soir", în vreme ce "La Meuse" a titrat: "Păcat! Standard a fost foarte aproape să dea o mare lovitură. Curajul n-a fost suficient". Ultimul ziar a mai notat, că "la final, fanii au strigat «Merci, Standard, merci!», convinşi că jucătorii au dat totul".

3-10 a fost raportul şuturilor în partida Standard - Arsenal, 2-7 pe poartă; "tunarii" au avut o posesie de 67%

Citește și:
Darius Olaru pleacă de la FCSB! Va juca într-un campionat de top din Europa: „Îi dau drumul” » Câți bani va primi FCSB
Superliga

O lume întreagă SUB stadion! » Tur în „labirintul” din Giulești: imaginile sunt spectaculoase

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Liga 2

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP

Comentarii (5)
 •  18 Septembrie 2009, 12:09

darjucatorii lui arsneal sunt experimentati??? portarul a jucat primul lui meci pentru arsenal...si la jucat direct in cl

 •  18 Septembrie 2009, 12:07

cnd te bate arsneal cu 9 jucatori accidentati...6 de baza... mai ai tupeu sa zici ceva??? adica acum serios...lui i se pare ca ala a fost penalty??arsenal de pe la jumatetea reprizei a 2 a dominat...si a avut niste ocazii foarte mari....e vina lui ca a pierdut..

 •  18 Septembrie 2009, 08:52

De penaltyul primit usor nu zice nimic domnul Laszlo Boloni ?

Vezi toate comentariile (5)
Comentează