INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  LAUDE

Michael Skibbe: "Steaua e puternică"

Articol de - Publicat miercuri, 13 august 2008 00:00

Tehnicianul lui Galatasaray, Michael Skibbe, spune că a văzut Steaua la Iaşi şi a rămas impresionat

Cu o puctualitate nemţească, antrenorul gazdelor a sosit la 17:00 la sala de conferinţă de la stadionul Ali Sami Yen. Destins, tehnicianul lui Galatasaray a vorbit despre meciul din această seară şi a spus despre echipa lui Marius Lăcătuş că formează o trupă foarte bună, dar de care speră să treacă în această dublă.

"Am urmărit Steaua în partida de la Iaşi şi pot spune că sînt puternici. Au o apărare foarte bună şi care nu a avut multe probleme în acea partidă, iar în atac au fotbalişti foarte tehnici şi un vîrf foarte puternic. Cu toate acestea, cred că putem trece de Steaua, pentru că şi noi avem jucători care pot face diferenţa. În acest moment cred că avem o echipă bună care poate să-şi îndeplinească obiectivul, accederea în Champions League", a spus Skibbe.

Apoi, el a comentat şi problemele pe care le are în alcătuirea primului "11", pentru partida din această seară. "Este primul meci oficial din acest sezon şi cu toţii avem uşoare emoţii, dar important este ca la ora jocului ele să treacă pe planul secund. Linderoth şi Umit Karan sînt două piese importante pe care nu ne putem baza, la fel şi Kewell. Cu toate astea, ne-am pus tactica la punct şi nu ar trebui să avem dificultăţi", a încheiat Skibbe.

"Cele şapte săptămîni petrecute la Galatasaray au fost de ajuns pentru a-mi face o imagine a ceea ce ar trebui să remediez din mers"
Michael Skibbe

"Meciurile amicale pe care le-am disputat pînă acum nu sînt concludente pentru mine şi sînt sigur că o să avem o altă faţă în această dublă manşă cu Steaua"
Michael Skibbe

Atenţie la Lincoln!
Deşi a suferit o accidentare la coapsa piciorului stîng în urmă cu cîteva săptămîni, brazilianul Lincoln va fi pe teren în această seară în partida de la Istanbul. Aşteptările sînt foarte mari de la brazilian, mai ales că a fost adus în urmă cu un an de zile de la Shalke, pentru aproape 20 de milioane de euro, el avînd şi cel mai mare salariu din lotul campioanei Turciei, în jur de 3,5 milioane. Staff-ul medical al Galatei speră să-l refacă şi pe Fernando Meira, care acuză probleme la gleznă.

Susţinuţi de Balint şi Hagi
Roş-albaştrii vor fi susţinuţi din tribună de două dintre fostele glorii, Gheorghe Hagi şi Gabi Balint. Cei doi au antrenat-o pe Galatasaray în urmă cu trei sezoane, cîştigînd cu formaţia "Cim Bom" Cupa Turciei. Suporterii turci îi pregătesc o primire de gală "Regelui", aceştia dorind să-l întîmpine cu vestitul slogan: "I love you, Hagi!"

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”

Comentarii (7)
 •  13 August 2008, 11:53

Rusine GSP ca ne dezinformati...eu si incepeam sa ma gandesc...ba da buni sunt astia daca au cumparat un jucator de 20 milioane de euro...chiar incepeam sa ma gandesc ca nu ne comparam cu ei... RUSINE GSP

 •  13 August 2008, 08:03

h/t/t/p://tvonline.radiourionline.com/i_Antena1_Tv.html

 •  13 August 2008, 06:42

Am si eu o rugaminte pentru cei de la gazeta sau pentru stelisti mai bine....sunt in Statele unite acum si vreau din tot sufletul sa vad meciul Stelei de maine si nu prind antena 1 pe laptop. daca poate sa mi spuna careva vreun site ceva, chiar vreau mult de tot sa vad meciul....FORZA STEAUA !

Vezi toate comentariile (7)
Comentează