INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  SEMIFINALE, TUR / MANCHESTER UTD - ARSENAL 1-0

Pagube mici

Articol de - Publicat joi, 30 aprilie 2009 00:00

La fel ca Barcelona, şi "diavolii" lui Ferguson au interpretat aseară rolul solistului, dar au înscris doar o dată. Verdictul s-a amînat pentru Londra

Manchester Utd a cîştigat aseară prima rundă a bătăliei Angliei cu Arsenal (1-0). Ca să-şi apere trofeul pe 27 mai, în marea finală de la Roma, mai are de trecut însă hopul de la Londra.

Ferguson l-a preferat pe Tevez lui Berbatov şi "diavolii" au scuipat foc de la primul atac. Rooney a finalizat cu capul, însă în poartă era Almunia, nu Fabianski, şi spaniolul a salvat de lîngă bară. "Grădiniţa" lui Wenger, departe de stilul betonat Chelsea, se clătina tot mai serios la vibraţiile de pe Old Trafford. Almunia a reuşit o paradă fantastică la Tevez, dar s-a predat la a treia fază critică. Devierea lui Silvestre şi lejeritatea în marcaj a lui Gibbs (19 ani) s-au întîlnit nefericit la golul lui O'Shea, şut sub bara transversală ca din tun (17). Adevăraţii "tunari" parcă aveau muniţie oarbă, Adebayor rătăcind departe de careul lui Van der Sar. Dincolo, Almunia a făcut iarăşi minuni la "capul" lui Ronaldo, din centrarea lui Tevez. A rămas (doar) 1-0 la pauză.

BARĂ RONALDO!
Piesa din "Teatrul viselor" a continuat după acelaşi scenariu. Cu precizarea că puştii din Londra au îndrăznit mai mult, dar au vîndut ieftin mingi pe contraatac. Adebayor s-a trezit după mai bine de o oră, dar togolezul a ţintit prea sus. United a scăzut presiunea, şi Sir Alex a mutat la mijlocul reprizei. Forţe proaspete: Giggs şi Berbatov. Meciul a explodat subit. Almunia a avut şansă, luîndu-şi aliat transversala la "torpila" lui Ronaldo. Wenger? A răspuns prompt. Afară cu pietonul Walcott şi miza pe Bendtner. Ultimele 20 de minute s-au derulat infernal, cu asediul lui United. Arsenal a intrat din nou în corzi. Silvestre i-a salvat pielea lui Almunia şi i-a suflat golul lui Berbatov. Apoi, cursa lui Giggs a fost oprită pentru un ofsaid la limită de tuşierul Sonderby.

WENGER, MULŢUMIT
Pe final, Wenger şi-a zis că 0-1 nu-i un scor rău pentru retur. L-a scos şi pe Adebayor, la fel de şters şi neinspirat ca Walcott. Egalarea era să pice din cer, la o fază fixă. Bendtner nu a profitat de ieşirea hazardată a lui Van der Sar şi a finalizat cu capul peste poartă. La fel ca şi Chelsea pe "Camp Nou", ceilalţi londonezi au scăpat ieftin aseară, dar trebuie să refacă handicapul în retur. Iar FC Porto ştie cel mai bine ce riscant e să te descoperi cu campioana Europei.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”

Comentarii (10)
 •  30 Aprilie 2009, 12:05

bravo oricum lui arsenal pt parcursul lor , totusi cu majoritatea jucatorilor in jur de 21 de ani.cum nu au nimic de pierdut returul se anunta deschis oricarui rezultat.la noi antrenorii rar baga jucatori asa de tineri , chipurile ca nu trebuie sa sara etapele .

 •  30 Aprilie 2009, 11:30

Am tinut cu Arsenal, dar nu au jucat nimic..au avut mare noroc, Almunia chiar a facut minuni. Poate daca Arshavin avea drept de joc, lucrurile ar fi stat altfel..

yo_yo
yo_yo  •  30 Aprilie 2009, 11:12

sper sa se califice ManU.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează