INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  ARSENAL - BAYERN AZI, 21:45, ÎN DIRECT PE DIGI 1, DOLCE 1, LIVETEXT PE GSP.RO

Pumnu'-n masă! » Robben e disperat să nu piardă "naţionala" şi ameninţă cu revolta la Bayern

Golul cu Wolfsburg, de sîmbătă, a fost primul pentru Robben în această ediție de campionat! // Foto: Reuters
Golul cu Wolfsburg, de sîmbătă, a fost primul pentru Robben în această ediție de campionat! // Foto: Reuters

Articol de - Publicat marti, 19 februarie 2013 00:00 / Actualizat luni, 18 februarie 2013 19:43

Olandezul i-a dat un ultimatum antrenorului Jupp Heynckes: ”Vreau să joc neapărat la Londra! Nu văd vreun motiv pentru care n-aş juca”.

Bayern a plecat ieri la Londra cu bomba-n avion. O bombă cu ceas pe nume Arjen Robben, ce ameninţă să explodeze la ora meciului de azi cu Arsenal, dacă antrenorul Jupp Heynckes îl omite dintre titulari.

Refăcut de pe urma problemelor la spate cu care s-a confruntat în tur, atacantul de 29 de ani e disperat să prindă echipa. Miza-i foarte mare şi nu priveşte doar activitatea la club, ci şi viitorul în "naţionala" Olandei. Ţinta lui e "dubla" cu Estonia şi România (22/26 martie), dar, dacă nu joacă la Bayern, selecţionerul Van Gaal l-a avertizat că nu-l mai cheamă la lot.

Iar într-un moment în care la porţile reprezentativei Oranje bat mulţi tineri talentaţi, Robben riscă să rămînă definitiv pe afară. Ceea ce ar însemna, logic, adio CM 2014! Şi cum nu concepe să piardă Mondialul brazilian, ce-ar putea fi ultimul din carieră, olandezul i-a dat un soi de ultimatum antrenorului Jupp Heynckes după golul marcat vineri la Wolfsburg: "Vreau să joc neapărat împotriva lui Arsenal! Şi nu văd absolut nici un motiv pentru care n-aş juca. Heynckes ştie cum gîndesc!".

Prelungeşte Wenger?
Deşi a fost fluierat de suporteri, sîmbătă, după 0-1 în Cupă cu Blackburn, managerul Arsene Wenger nu-şi face probleme în privinţa viitorului la Arsenal. Chiar dacă n-a cîştigat un trofeu de 8 ani, francezul a primit o ofertă de prelungire cu doi ani a contractului scadent în 2014. Wenger cîştigă la Arsenal circa 8 milioane de euro anual.

9 apariţii are Robben la Bayern, din 22 posibile, în acest sezon de Bundesliga. Total: 498 de minute jucate

559715-casete-liga.jpg

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (2)
thumbzilla
thumbzilla  •  24 Februarie 2013, 17:30
Postat de drimmero pe 19 Februarie 2013, 02:00

nu stiu de ce dar am impresia ca va fi un meci cu multe goluri. sper sa nu luam mai mult de unu si sa marcam cat mai multe pentru a nu avea viata grea pe Allianz arena!

sa cam terminat....

drimmero
drimmero  •  19 Februarie 2013, 02:00

nu stiu de ce dar am impresia ca va fi un meci cu multe goluri. sper sa nu luam mai mult de unu si sa marcam cat mai multe pentru a nu avea viata grea pe Allianz arena!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează