INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  SCANDAL LA STEAUA

Steaua a pregătit meciul cu Vardar cu poliţia macedoneană în hotel! » Toate culisele scandalului de la Skopje, unde MM a plătit la tribunal

Mihai Stoica nu e la prima agresiune în care este implicat +1   FOTO
Mihai Stoica nu e la prima agresiune în care este implicat

Articol de - Publicat miercuri, 24 iulie 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 24 iulie 2013 09:23

Managerul a fost amendat cu 400 de euro fiindcă a bruscat şi a înjurat un reporter şi un cameraman. Din cauza comportamentului lui MM, Steaua a avut poliţia macedoneană în hotel luni noapte, cu mai puţin de 24 de ore înaintea partidei din Champions League, iar UEFA a primit plîngeri faţă de oficialul clubului.

Steaua a pregătit meciul cu Vardar cu poliţia macedoneană în hotel. Agenţii au mers luni spre marţi noapte să-l preia pe Mihai Stoica, l-au dus la secţie, apoi MM şi-a petrecut şi dimineaţa jocului la secţia de poliţie şi la tribunal, unde a fost judecat pentru agresarea unor reporteri ai ProTV.

Deznodămîntul: managerul a fost amendat cu 400 de euro. În plus, ProTV, agenţia de monitorizare a presei ActiveWatch, plus Asociaţia Presei Sportive au anunţat că vor sesiza UEFA în legătură cu evenimentele petrecute luni seară la Skopje, înaintea antrenamentului oficial al roş-albaştrilor.

Ce s-a întîmplat atunci? Reporterul şi cameramanul ProTV au apărut pe marginea terenului, ofiţerul de presă Cătălin Făinişi le-a explicat că nu le este permis accesul, dar nu a apucat să pronunţe mai mult de două propoziţii fiindcă a intervenit Mihai Stoica. "Daţi-i drumul de aici! Căraţi-vă!", a început MM.

A înjurat cameramanul, au bruscat o fată
Managerul s-a enervat tot mai tare de la o secundă la alta pînă şi-a pierdut controlul complet: "Ia plecaţi în p..a mea de aici! Mă rog de voi să plecaţi? Afară, dă-te-n p..a mea! Gata, hai! Nu mă face să dau în tine! Cum p..a mea să nu pot să dau în tine? Ieşi, băga-mi-aş p..a în familia ta!". Ziariştii au fost scoşi forţat, de bodyguarzi, pe tunelul care ducea în afara stadionului.

MM a sesizat că Alexandra Tănăsescu, reporterul ProTV, filma cu telefonul mobil şi i-a luat aparatul, ajutat de gărzile de corp, ca să şteargă imaginile! Una dintre "gorile" a bruscat-o pe Alexandra şi fata a mers la spital, de unde a ajuns la tribunal cu certificatul medicului.

MM s-a prezentat şi el în faţa judecătorului în jurul prînzului, după ce mai trecuse o dată pe la secţia de poliţie. A fost amendat cu 400 de euro pentru tulburarea liniştii publice!

Ambasada României la Skopje le-a transmis managerului şi Alexandrei că pot continua demersurile în justiţia din Macedonia sau în România, dacă nu agreează hotărîrea. "Nu este vorba despre o amendă penală", a explicat aceeaşi instituţie.

Mironică, Banciu şi Ştucan au plătit!
ProTV a reacţionat cu un comunicat: "ProTV îşi exprimă regretul că o comunitate uriaşă, cu ani de glorie şi care a contribuit la succesul românilor, a ajuns să fie reprezentată de singurul angajat care şi-a lovit un suporter în timpul unui joc oficial. Întrucât ProTV nu consideră că Mihai Stoica reprezintă Steaua, a luat decizia de a depune plângere împotriva managerului echipei. Plângerile vor ajunge la FRF şi la UEFA, organizatorul meciului Vardar - Steaua".

Postul din Pache Protopopescu a deţinut drepturile de transmitere a meciului, chiar dacă nu i-a fost permis accesul la antrenament.

Televiziunea a avut raporturi ciudate cu clubul din Ghencea în ultimii ani, evidenţiate de cîteva episoade:
- Emisiunea "Pe bune", pe care o realizau Mihai Mironică şi Radu Banciu, a fost scoasă din grilă acum doi ani, după presiuni exercitate de către conducătorii Stelei. Gigi Becali era ironizat în respectiva emisiune şi clubul a decis să interzică trustul Pro la toate acţiunile. Relaţia Steaua-ProTV a redevenit OK după ce emisiunea de umor a dispărut de pe post!

- Tot la cererea Stelei, ProTV l-a "retrogradat" pe Costin Ştucan din calitatea de moderator al unei emisiuni. Clubul ridicase acreditările ProTV, ProSport şi sport.ro fiindcă Ştucan realizase una dintre emisiuni pe baza unor imagini în care se vedea cum Becali îi transmitea indicaţii lui Reghecampf în timpul meciului cu Chelsea (1-0), cu MM şi cu Mache folosiţi drept intermediari.

Instituţiile media din Pro au fost reprimite după ce i s-a transmis lui Ştucan că nu mai e moderator. Imediat, MM a reacţionat satisfăcut pe facebook: "Ştucane, o să-mi lipseşti!".

Reportera, conflict şi luna trecută, ascuns de trust
În cantonamentul din Austria al Stelei, trustul Pro a trimis-o să relateze tot pe Alexandra Tănăsescu, iar aceasta a avut parte şi acolo de un incident cu oficialii din Ghencea. Atunci, cel care i-a vorbit urît a fost Laurenţiu Reghecampf.

Cu mîna în zona genitală, Reghe i-a strigat: "Să-i spui lui Ştucan că asta nu e burtă, e ceva ce el nu are!". "Ce legătură am eu? Nu lucrez direct cu Ştucan", a reacţionat Alexandra. Antrenorul a continuat: "Aaa, da? Atunci, să-l f.. în gît!".

A doua zi Gazeta Sporturilor a fost singura instituţie media care a relatat incidentul. Televiziunile DigiSport, DolceSport şi GSP TV, deşi au avut imagini, au refuzat să le transmită, iar în ProSport a apărut doar un editorial al lui Costin Ştucan, în care îi răspundea lui Reghecampf.

Mai mult, a doua zi, reporterul Gazetei a fost tras la răspundere chiar de către Alexandra Tănăsescu: "De ce ai scris? Ce treabă aveai tu? Vrei să ne interzică?". Ea i-a zis acelaşi lucru şi ofiţerului de presă: "Ăştia din presa scrisă n-au subiecte şi scriu despre noi! Doar ei merită interzişi"!

De ce erau interzişi
Pro TV nu mai are voie la acţiunile Stelei începînd din cantonamentul din Austria, adică de aproximativ o lună de zile. Atunci, reporterul şi cameramanul de la Pro TV au avut acceptul clubului de a se deplasa în Germania, la clinica unde se recuperau Chipciu, Tatu şi Gabi Matei, pentru a-i intervieva pe aceştia, cu condiţia să nu-i ia cu ei şi pe reprezentanţii ProSport, ziar ce nu avea acces la acţiunile Stelei. Ziariştii de la ProSport au fost şi ei, iar a doua zi MM Stoica i-a anunţat pe cei de la Pro TV că sînt interzişi.

"Am fost provocat!"
Imediat după ce imaginile au fost difuzate de sport.ro şi Pro TV, managerul Mihai Stoica a căutat să-şi explice gestul, după ce în primă fază negase, susţinînd că n-a agresat pe nimeni! "Am cedat şi m-am enervat pentru că am observat că ProSport l-a trimis la Skopje pe Bogdan Steriopol. Acesta mi-a dat un sms în urmă cu cîteva luni în care mi-a transmis: «La mulţi ani la pîrnaie». Am fost provocat să reacţionez aşa. Doar i-am zis redactorului şef Lipovan să trimită pe oricine, nu pe Steriopol!", a spus MM.

Reghe, între MM şi ProSport
Redactorul Bogdan Steriopol, cel pe care MM Stoica îl învinuieşte pentru comportamentul său de la antrenamentul oficial, este un fost colaborator al Anamariei Prodan, soţia lui Laurenţiu Reghecampf! Aşa se face că, în cantonamentul din Austria, cît timp MM Stoica n-a fost prezent cu echipa, în primele 5 zile, Reghecampf a permis accesul ProSportului la antrenamente. Imediat ce managerul a ajuns acolo, ziariştii de la ProSport au fost interzişi din nou, împotriva dorinţei antrenorului.

Televiziunile s-au conformat
Ieri, toate site-urile din România au scris despre ieşirea nervoasă a lui MM Stoica la Skopje. DigiSport, televiziunea unde Mihai Stoica e angajat, a relatat şi ea online incidentul, însă ştirea a lipsit din jurnale. Doar Horia Ivanovici, la Fanatik Show, şi Radu Naum, la Fotbal Club, au deschis subiectul.

În schimb, pentru cei de la DolceSport, conflictul din MM şi reportera de la Pro TV nici măcar nu a existat timp de aproape 24 de ore! Pe site-ul lor nu a apărut deloc informaţia, iar subiectul s-a dezbătut pe TV abia aseară.

În urmă cu trei zile, MM îi îndrumase pe fanii Stelei: "Vreţi ştiri despre echipă? Uitaţi-vă la Digi sau la Dolce! Ziarele de sport şi Pro TV nu vă merită atenţia!".

Top 3 agresiuni ale lui Mihai Stoica
2005 - MM coboară din tribuna oficială, însoţit de un bodyguard, şi îl pocneşte pe un suporter stelist.
2011 - La Mediaş, după un meci Gaz Metan-Steaua, MM l-a lovit pe un participant la o nuntă care se desfăşura în hotelul în care era cazată echipa
2012 - MM l-a înjurat pe Costică Dumitru, antrenorul de portari de la Chiajna, în timpul unei partide Concordia-Steaua. Dumitru şi preparatorul fizic Păun l-au căutat pe managerul Stelei după meci şi au fost împiedicaţi de bodyguarzi să-l linşeze

"Gestul e în nota lui MM. A devenit ceva obişnuit pentru managerul Stelei" (Anghel Iordănescu)

"MM, controlează-te, că nu eşti vreunul care n-a pus mîna pe o carte în viaţa lui! Trebuie să rezişti în lumea aceasta în care s-a ieşit din dictatură într-un haos!" (Cornel Dinu, la DigiSport)

"Pentru mine, acest fapt depăşeşte orice imaginaţie. Îmi este greu să accept că aşa ceva se poate petrece în acest mileniu!" (Ion Crăciunescu, preşedintele CCA)

"Nu cred că s-ar fi întîmplat aşa ceva cu Becali în libertate, fiindcă el îi controla pe toţi, inclusiv pe MM. LPF nu va lua nici o măsură, nu s-a întîmplat la o competiţie organizată de noi" (Dumitru Dragomir, preşedinte LPF)

"Nu sînt primul care face aşa ceva şi nu voi fi nici ultimul. Li s-a mai întîmplat şi oamenilor politici, şi altora. Am avut un limbaj mai colorat, dar aşa e pe stadion" (Mihai Stoica, manager Steaua)

Suporterii se dezic de el
Ieşirea lui Mihai Stoica de la Skopje a făcut ca fanii roş-albaştri să-l critice. Asta în condiţiile în care pînă la acest episod managerul a fost mai tot timpul susţinut de suporteri. Ieri, contul de Facebook al lui MM a fost luat cu asalt de susţinătorii Stelei care s-au simţit jigniţi de comportamentul oficialului stelist.

"Animalele agresează femei, fricoşii, în schimb, au nevoie şi de ajutorul gorilelor din dotare ca să facă asta!" (Bogdan GP)

"De ce? Dă-i afară, fă ce vrea muşchiul tău, că oricum nu are cine să te oprească, dar fă-o în LINIŞTE! Fără mizerii verbale, fără manelisme, fără «mm-isme». Vorbim de Steaua şi nu de tine sau de televiziuni" (Limona Dinu Ionuţ)

"Eu în seara aceasta voi boicota meciul de fotbal: Vardar - Steaua!!!! Pentru mine Steaua Bucureşti înseamnă oameni ce ar fi putut primi oricînd titlul de Sir, dacă ar fi reprezentat fotbalul britanic: Adrian Ilie, Miodrag Belodedici, Emeric Ienei, Ladislau Bölöni ... Să-ţi fie RUŞINE!" (Cosmin Niţu)

"Aşa reprezentaţi dumneavoastră această mare echipă? Mereu sînteţi implicat în scandaluri, cele mai multe provocate de dumneavoastră. Sînt stelist şi doresc binele echipei, dar din acest moment fără dumneavoastră acolo. Ne faceţi de rîs" (Nicolae Andrei)

"MM ne pătezi istoria! PLEACĂ!" (Leo King)

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (180)
buerebuistas
buerebuistas  •  25 Iulie 2013, 00:04

Reportera neprihanita : ” I-a filmeaza varule” :))

buerebuistas
buerebuistas  •  24 Iulie 2013, 23:44

Era si o solutie civilizata aici. Cei de la ProsTv, fara sa fi fost orbiti de ura, ar fi putut actiona sa nu creeze acest scandal, pur si simplu sa nu dea acest material. Dar acesta era un gest mult prea puternic. Acest scandal nu a ajutat pe nimeni, nici pe ei la imagine sau in relatia cu Steaua, nici pe Steaua care va fi din nou pe la UEFA. Nu il ajuta nici pe MiMi , care a iesit iarasi sifonat . Nu ii ajuta nici pe fani, care au servit o alta poveste cu gust amar. Nu ajuta nici imaginea Romaniei. Toti cei implicati au aratat reprobabil.

marian79iulian
marian79iulian  •  24 Iulie 2013, 22:48

mizerabil!! acest personaj parca din scrierile lui caragiale, face de ras clubul steaua!! a ajuns un circar sa ne arate frustrarile si infatuarea aproape saptamanal! neica nimeni!! daca te deranjeaza sau te streseaza cineva, fa ceva....nu da voie sa se apropie de tine, intra pe usa din spate...nu stiu...gasesti o cale; dar sa ajungi sa agresezi femei, e jalnic!! nu e posibil asa ceva!! rusinos!

Vezi toate comentariile (180)
Comentează