Articol de Cătălin Popescu, Cristi Preda (foto) - Publicat joi, 10 decembrie 2009 00:00
Unirea nu a mai simţit nimic, nici emoţii, nici speranţă, după ce s-a trezit cu 0-3 din minutul 11
5 minute de speranţe! De atît au avut parte ialomiţenii pe "Merdes Benz Arena". Forţat de absenţele din defensivă, Petrescu a fost nevoit să renunţe la sistemul 5-4-1, cu ajutorul căruia Unirea a uimit întreaga Europă. Ar fi vrut să se apere şi de data asta, dar nu mai avea fundaşi suficienţi!
Pe umerii cuplului Bruno-Mehmedovici trebuia să se lase toată echipa, dar stoperii Unirii l-au ridicat pe Marica şi vîrful "naţionalei" a ieşit din criză o dată cu echipa lui, care nu mai cîştigase acasă din luna august! "Tricolorul" a marcat pentru 1-0, imediat s-a făcut 2-0, gol Trasch. Apoi 3-0, Pogrebniak! Era minutul 11. Trupa albastră se surpa sub ochii lui Petrescu, speranţele lăsaseră locul disperării.
Încă o iluzie
Scenariul reprizei a doua a conţinut totuşi suspans, graţie lui Semedo. Portughezul, printre cei mai slabi pînă atunci, a trimis cu latul pe lîngă Lehman (47).
Imediat a mai avut o şansă, dar ratat-o, germanii s-au trezit şi meciul a revenit la cursul pe care îl avusese în primele 45 de minute. Cu nemţii atacînd aproape nonstop, cu Unirea bulversată că trebuia să atace, adică ce nu face, de obicei, nici măcar în campionat. N-a mai putut să facă nimic. Stuttgart nu mai cîştigase pe teren propriu de patru luni, noi nu mai sperasem să ne calificăm în "optimi" de dinainte de Revoluţie.
Încurajări din China
Echipa naţională de handbal feminin le-a transmis un mesaj de încurajare jucătorilor lui Dan Petrescu înaintea partidei de la cu Stuttgart. "Din China, vă dorim mult succes! Vă ţinem pumnii strînşi ca să obţineţi calificarea în primăvara Champions League, aducînd astfel bucurie în sufletul şi inima tuturor românilor. Mult succes, Unirea! Hai, România!" a fost mesajul fetelor (foto) lui Radu Voina. "Sîntem impresionaţi", a răspuns MM Stoica.
Antrenament în ziua meciului
Dan Petrescu a renunţat la obişnuita plimbare şi a programat pentru ieri un antrenament uşor. Şedinţa de pregătire s-a desfăşurat în apropierea hotelului şi a durat doar 45 de minute. Au lipsit Dănălache, Marinescu şi Cătălin Grigore. Nici unul dintre ei nu se află pe lista UEFA şi de aceea nu au făcut parte din lot aseară.
Bilaşco a jucat accidentat
Petrescu a fost aproape să-l piardă şi pe Bilaşco înaintea partidei. La antrenamentul oficial, atacantul şi-a luxat un deget de la mîna dreaptă şi a fost imediat luat în primire de medici. Pînă la urmă, "Bilă" a evoluat cu degetul bandajat. El şi Brandan au fost urmăriţi aseară de scouterii unor cluburi din Anglia. Doi dintre ei erau de la West Ham şi de la Portsmouth.
Bruno şi-a spart nasul
Stoperul Bruno Fernandes s-a trezit cu tricoul plin de sînge, după ce în minutul 25 şi-a spart nasul într-un duel aerian. Arbitrul l-a atenţionat: "Aşa nu intri înapoi pe teren! Schimbă echipamentul!". A durat trei minute pînă cînd directorul executiv Felix Grigore a adus alt tricou din vestiar, timp în care Petrescu s-a certat cu "centralul", nervos că echipa lui era nevoită să joace în inferioritate.
SEVILLA - RANGERS 1-0
Fără emoţii
Sevilla a cîştigat lejer cu Rangers, pe care o bătuse şi în tur, 4-1 în Scoţia. Spaniolii au condus din minutul 8, gol Kanoute din penalty, şi şi-au păstrat avantajul minim pînă la final. Trupa iberică s-a calificat de pe primul loc, cu o singură înfrîngere, cea de la Bucureşti, şi va fi urmată în "optimi" de Stuttgart.
EUROPA LEAGUE
Tragerea e pe 18 decembrie
Unirea Urziceni îşi va afla adversarul din "16-imile" Europa League vinerea viitoare, pe 18 decembrie, ora 14:00. Meciurile din această fază vor avea loc pe 18 şi 25 februarie. Ialomiţenii vor întîlni una dintre cele 12 echipe care vor termina pe locul 2 în grupele Europa League.
"Echipa s-a apărat prost! Ce să mai zicem dacă Marica a dat tocmai contra noastră primul lui gol în sezonul ăsta? Poate le anul ne vom depăşi propria performanţă"
George Galamaz, fundaş Unirea Urziceni
"Unirea a fost surprinsă în primele 15 minute. Era aproape imposibil să mai revină de la acel scor. Rămînem cu cele opt puncte frumoase şi-acum le ţinem pumnii în Europa League!"
Gică Popescu, fost internaţional
"Cei doi fundaşi centrali ai Urziceniului au făcut un joc slab, iar Marica a reuşit un meci mare. Totuşi, Unirea merită felicitări pentru parcursul din Champions League"
Ilie Dumitrescu, fost internaţional
"Rezultatul ăsta nu poate umbri un parcurs de excepţie. Această echipă e formidabilă, am făcut mai multe puncte decît Juventus şi Liverpool"
MM Stoica, manager general Unirea
"Păcat, puteam mai mult. Sînt atît de supărat, încît nu mă pot bucura de calificarea în Europa League. Nemţilor le-a ieşit tot!"
Pablo Brandan, fundaş Urziceni
"Primele minute au fost foarte grele pentru noi! Nemţii au fost în vînă maximă! Am realizat ceva, la anul ieşim campioni şi ne luăm revanşa!"
Antonio Semedo, atacant Urziceni
10-4 pentru nemţi a fost raportul şuturilor pe poartă