INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  CFR CLUJ - BORDEAUX

Sub CFR

Articol de GSP - Publicat joi, 23 octombrie 2008 00:00

Condiţiile oferite de stadionul din Bordeaux sînt mult mai modeste decît cele de pe arena din Cluj

CFR a avut emoţii cu omologarea stadionului "Dr. Constantin Rădulescu" pentru Champions League. Însă arena de la Cluj este una de lux în comparaţie cu bătrînul stadion Chaban Delmas, ale cărui ziduri sînt încastrate, pur şi simplu, în clădirile de locuinţe şi birouri de pe Avenue du Parc de Lescure! O zonă aflată la puţine minute de centrul oraşului.

Construit în 1923, stadionul, cu o capacitate de 34.327 de locuri, a fost omologat un an mai tîrziu pentru cursele de ciclism, la fel de populare în epocă precum fotbalul. Primul meci care s-a jucat aici a fost Brazilia - Cehoslovacia, la Cupa Mondială din 1938. De atunci, puţine s-au schimbat. Deşi au fost cosmetizate în 1998, cu ocazia celuilalt campionat mondial organizat de Franţa, zidurile şi spaţiile auxiliare, săli şi vestiare, îşi trădează vîrsta. Sînt mici, sufocante chiar! Pe de altă parte, tribunele sînt doar parţial acoperite. Cu un acoperiş din beton, ondulat, în vogă probabil cu o jumătate de secol în urmă.

Clujenii, care au avut în această vară trei inspecţii de la UEFA pentre stadionul "Dr. Constantin Rădulescu", au remarcat imediat carenţele. "Nu se compară cu ce e la noi. Şi vestiarele sînt mult mai modeste. Nu-i nimic, ne adaptăm. Nu aceste aspecte contează", a spus un oficial al clujenilor.

Citește și:
Gigi Becali s-a întors în țară din locul unde „nu mai merg niciodată”: „Să-mi pară mie rău de Moruțan?” » Imagini tari de la aeroport
Superliga

Scandal în sport: și-a înșelat soția cu cea mai bună prietenă a ei » Și amanta este căsătorită
Rugby

Au început lucrările în „Ștefan cel Mare” » Dinamo va avea stadion nou: „Ziua cea mare a sosit!”

Are 38 de ani, dar „sparge” topul fizic în România! Alimentul pe care l-a eliminat de ani buni: „Cât mai puțin”
Liga 2

Unul dintre cei mai bogați unguri cumpără teren în România
Profit.ro
Unul dintre cei mai bogați unguri cumpără teren în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ce face Bianca Andreescu, în timp ce jucătoarele de top se pregătesc pentru debutul la Australian Open

Vedeta lui PSG s-a îndrăgostit de o fostă studentă la științe politice, care a renunțat la școală pentru ... dansuri orientale

Comentarii (3)
 •  23 Octombrie 2008, 11:05

voi chiar nu aveti ce scrie! auzi ca "ale cărui ziduri sînt încastrate, pur şi simplu, în clădirile de locuinţe"! poi stadionul lui CFR ii un chich, asimestric, si mai trece si strada in loc de peluza! :))))

 •  23 Octombrie 2008, 09:28

ce articol penibil...

 •  23 Octombrie 2008, 04:10

Ce sa-ti spun, "ne adaptam" !!! ei care jucau acum un an pe cel mai mizer stadion din tara, si care joca sapt. de sapt. pe maidanurile ligii lui mitica, se "adapteaza" la conditiile frantuzilor. Mai, mai, da ce emantipati suntem!!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează