LIGA CAMPIONILOR   •   

BĂNUIELI DE BLAT ÎN LIGA CAMPIONILOR

Suspecta de serviciu » Alexa a spus acum 2 ani întregii lumi că Dinamo Zagreb face blaturi

 
de Cătălin Popescu   •   09 Decembrie 2011
 

Poli-Dinamo Zagreb 0-3 a fost un meci cu multe probleme. Scandalul unui posibil blat, plus incidente grave provocate de suporterii croaţi

Meciul pierdut la scor în faţa celor de la Lyon (1-7), necesar francezilor ca să se califice în primăvara Champions League, nu e primul în care croaţii de la Dinamo Zagreb sînt suspectaţi pentru evoluţia lor de pe teren. UEFA nu i-a sancţionat nici acum, chiar dacă dinamoviştii au ridicat mari semne de întrebare şi la alte partide. Printre ele, jocul cu Poli Timişoara în toamna lui 2009!

Unul dintre cititorii Gazetei, Zsolt, ne-a reamintit că în acest sezon, în luna august, la partida tur din play-off-ul Ligii Campionilor, croaţii au trecut pe teren propriu de suedezii de la Malmo, 4-1, după un meci cu multe ciudăţenii. Portarul ceh Melichárek a avut o evoluţie cu adevărat suspectă. La primul gol al croaţilor a oferit mingea pe tavă după o degajare aiurea şi a comis un penalty inutil la scorul de 2-1 pentru Dinamo.

În scandalul în care toţi ochii sînt aţintiţi asupra formaţiei din Zagreb, apare şi numele lui Poli Timişoara, formaţie care s-a întîlnit cu croaţii în grupele Europa League, în sezonul 2009-2010. Ambele partide disputate de bănăţeni în compania trupei din Zagreb au fost considerate dubioase, mai ales după dezvăluirile lui Dan Alexa, căpitanul de atunci al timişorenilor. Acesta a spus că fostul arbitru Sorin Altmayer l-a contactat şi i-a pomenit de 500.000 de euro în schimbul facilitării victoriei la scor a croaţilor.

În tur, la Timişoara, jucătorii lui Poli au fost învinşi fără drept de apel, 0-3, croaţii făcînd spectacol în faţa unei echipe de nerecunoscut. La retur, altă surpriză, violeţii au zburdat şi au învins cu 2-1!

Finanţatorul Marian Iancu a declarat la vremea respectivă că nu a simţit nimic ciudat în cele două întîlniri.

În plus, un alt episod care îi încriminează pe croaţi s-a petrecut în primăvara lui 2009. Cotidianul Jutarnji a dezvăluit că Dinamo Zagreb ar fi ajutat mafia pariurilor din Europa şi Asia să facă un profit de 1,4 milioane de euro în urma finalei Cupei Croaţiei cu Hajduk Split (3-0, 0-3, 4-3 la penalty-uri)!


 
Comentarii (7)
ertyuiop  (203 comentarii)
Din pacate se pare ca sovieticul nume Dinamo e sinonim in toata lumea cu, BLAT!
09 Decembrie 2011, 15:37   •   Comenteaza
mugurel01_  (199 comentarii)
parca , parca , am auzit si eu de o echipa dinamo parca bucuresti, 5-0 petrolul ,5-0 medias , ceahlaul, toate meciurile din cupa se joaca in groapa, in hazna,mai sa fie coincidenta ??????? al dracului noroc !!!!!!! dar cind iese in europa ........flosc flosc facem istorie negativa cu cele mai mici echipe din lume.........chiar sa fie toate o intimplare ???????????????????cind da de steaua , vaslui ,otelul ,rapid de ce nu le da cite 5 ???????? asta e numele ......dinamo cu litere mici
09 Decembrie 2011, 14:55   •   Comenteaza
mario_san  (637 comentarii)
Postat de costibb pe 09 Decembrie 2011, 13:11
se pare ca numele dinamo este predestinat pentru blaturi:))))))))
se pare, banu, rectific.E sigur ca esti prost
lapte gros bucuresti nu face? muistule
MUIE STEAUA
09 Decembrie 2011, 14:07   •   Comenteaza
costibb  (1352 comentarii)
se pare ca numele dinamo este predestinat pentru blaturi:))))))))
09 Decembrie 2011, 13:11   •   Comenteaza
vladutz13  (2111 comentarii)
Nu cred ca Timisoara a fost implicata. In retur clar a fost blat, facut doar de croati, pt pariuri. In tur.... am fost noi mult prea slabi. Oricum, eu am fost socat de cat de slab au jucat croatii in CL sezonul asta... vazandu-i anii trecuti, erau o echipa clar peste Otelul si totusi au fost de-a dreptul umiliti in unele meciuri!!! Daca zicem ca a fost blat acum cu Lyon... de ce sa nu suspectam ca a fost blat si in dubla de dinainte cand Ajaxul a facut diferenta aia uriasa de golaveraj....
09 Decembrie 2011, 11:55   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
300x250mi.gif

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
rochie mireasa
vand rochie de mireasa, masura 42 formata din corset decoltat la piept, cu spatele gol si fusta strimta pe fund si un volan mare in jos, super sexy voalul este brodat pe margine - 100 ron ...
Braila/Braila - pret 800,00 RON
vand pui de rottweiler
vand pui de rottweiler 1.5 luni, 3 baietei si 6 fetite, se pot vedea parintii (stau impreuna), deparazitati, vaccinati, carnete de sanatate, 600 RON baieteii, 500 ROM fetitele
Ilfov/Voluntari - pret 600,00 RON
Vand loc de casa(2)
Vand loc de casa in loc. Lumina, in suprafata de 520 m2, cadastru, intabulare. Utilitati:apa, curent, gaz. Zona centrala
Constanta/Lumina - pret 30,00 EUR
Vindem ATV-uri Noi Pentru Adulti si Copii
Vindem ATV -uri Noi - IMPORT GERMANIA - ATV Ieftin pentru ADULTI SI COPII! PRETURI FARA CONCURENTA - DE LA 300€ MODELE NOI - 2011! PROMOTII ZILNICE! RELATII SI COMENZI LA: ...
Buzau/Buzau-livram Oriunde In Ro! - pret 1,00 RON
De vanzare URGENT HALA Calarasi
Aceasta se afla in zona centrala, in stare buna, hala de 1.500 mp + curte 500 mp, acces tir, pretabil birouri/ spatiu de productie/spatiu depozitare. Dotari: racord electric trifazic, centrala ...
Calarasi/Calarasi - pret 400.000,00 EUR
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Galerie foto cu grăsuţe sexy în costume de baie, mare succes pe internet

Un blogger a avut ideea de a iniţia o acţiune de dezinhibare a persoanelor supraponderale, invitându-le să-şi posteze pe site imagini în costume de baie.Hot sexy fat girls in skimpy swimwear (Fete grase şi sexy în costume de baie) este o galerie [...]
Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

Atenţie la „bancnotele” de 50 de lei tipărite pe o singură faţă! (VIDEO)

 Cupoanele-cadou, care imită bancnote româneşti şi care sunt folosite de unele firme în acţiuni prin care îşi promovează produsele, au devenit mijloc de înşelăciune – avertizează Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti (PLMB). Vineri seara, în [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V