INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  RUSIA

Acuze dure în Rusia! Mircea Lucescu sare la gâtul președintelui Federației ruse: "Asta a făcut"

Articol de - Publicat sambata, 20 mai 2017 09:21

Mircea Lucescu a continuat războiul declarațiilor cu președintele Federației ruse, Vitali Mutko, pe care-l acuzase recent că, prin intermediul arbitrilor, a sprijinit-o pe noua campioană Spartak în detrimentul lui Zenit.  

"Într-un interviu din 4 martie, fostul președinte al lui Spartak, Cervicenko, spunea că Mutko a fost cel mai bun transfer făcut de clubul moscovit în acest sezon.

Și a început să analizeze ce s-a întâmplat după unele meciuri ale noastre. Iar în cele mai dificile trei momente, de fiecare dată arbitrajul a fost împotriva lui Zenit.

Impresia mea e că după ce-am jucat cu Spartak, Mutko le-a transmis un mesaj arbitrilor. I-a întors împotriva noastră", a spus antrenorul lui Zenit, care a acuzat și faptul că a fost forțat de Federație să evolueze pe noul stadion, pentru a-l testa înaintea Cupei Confederațiilor:

"A fost foarte dificil de jucat. Ne-am întors apoi pe Petrovski și echipa s-a comportat total diferit. Sistemul fotbalistic în Rusia e greșit. De aceea naționala nu ajunge departe la marile turnee. Rusia are un imens potențial, dar nu-l folosește corect".

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (8)
1651886744841375
Inimosu Ioan  •  20 Mai 2017, 18:59

Omule, tu vezi numai conspiratii. Cred ca a venit sa lasi pe cei mai tineri. Eu cred ca esti depasit. Daca erai asa bun antrenai in occident in campionatele cu adevarat mari nu la ucrainieni , rusi sau turci. jumatate de sezon la Inter nu se pun.

onduku
onduku  •  20 Mai 2017, 14:13

Nea Mircea, tu poti sa te lupti cu coruptia din Rusia? Si in Ucraina era Dinamo Kiev dar nu in halul rusilor..

10200561821366149
Ulmanu Ovidiu  •  20 Mai 2017, 14:05
Postat de steaua1986forever pe 20 Mai 2017, 13:03

da, patronul lui era doar "seful Ucrainei", nu se misca acolo un ac fara sa fie intrebat multimiliardarul. El inlocuia guverne, incepea revolutii, razboaie, etc in tara aia. Asa e Lucescu, el a "antrenat" numai in tari in care rezultatele erau cunoscute dinainte. Gen Ucraina, Turcia si Rusia. Sau vrei sa imi explici ca acolo e democratie, cinste si corectitudine ? El s-a dus pentru bani acolo unde stia ca i se garanteaza trofee. De aia in fotbalul adevarat (adica ala din Vest) Lucescu nu e nimic. Si de aia cu buget NELIMITAT (asa cum nu are absolut nici o echipa din lumea asta) la Shaktior el nu a reusit ani de zile sa iasa din grupele UCL. Ce sa mai ne ascundem dupa deget, asta e Lucescu. S-au prins pana si rusii de "caracterul" lui.

si cupa UEFA cum a castigat o "istetule" ?? sa nu mai zis si celelalte performante...Iordanescu al vostru a avut performante,Piturca...ala nu a reusit nici la cocotierii aia de arabi....aveam un vecin care avea o vorba mare,mintea ta,***.... !!!!!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează