INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  AMINTIRI

EXCLUSIV Cea mai tare amintire a lui Adrian Mutu de Crăciun: „Dacă o aveai, erai șeful! Mama nu mai știa ce să facă să mă potolească!”

Cea mai tare amintire a lui Adrian Mutu de Crăciun: „Dacă o aveai, erai șeful! Mama nu mai știa ce să facă să mă potolească!”
Cea mai tare amintire a lui Adrian Mutu de Crăciun: „Dacă o aveai, erai șeful! Mama nu mai știa ce să facă să mă potolească!”

Articol de - Publicat marti, 26 decembrie 2023 15:15

Adrian Mutu, 44 de ani, va avea un Crăciun cum nu și-ar fi dorit niciodată, mama sa stingându-se din viață în urmă cu câteva zile, iar în Ajun reziliindu-și angajamentul cu Neftchi Baku. „Briliantul” a rememorat amintiri dragi din copilărie, când juca fotbal prin casă și spărgea vazele pentru flori ale celei care i-a dat viață

Este vremea Crăciunului! Oamenii din lumea fotbalului au un scurt răgaz cu ocazia Sărbătorilor, câteva zile de vacanță și (pseudo)relaxare, în condițiile în care echipele își reiau antrenamentele din primele zile ale lui ianuarie 2024.

Adrian Mutu nu va uita prea curând Crăciunul 2023. Mama sa, Rodica, s-a stins din viață deunăzi, la 71 de ani, iar ”Briliantul” nici n-a mai stat pe bancă, la Neftchi Baku, la ultimul meci al anului. 

Mutu, next generation: Tiago, 6 ani, dă goluri și apoi interviuri în engleză!
INEDIT
Mutu, next generation: Tiago, 6 ani, dă goluri și apoi interviuri în engleză!

Adrian a părăsit Baku mai devreme decât preconiza, ajungând încă de vineri în România, pentru a o conduce pe ultimul drum pe cea care i-a dat viață. Duminică, în Ajun, Neftchi a anunțat despărțirea de Mutu, eliberat din funcția de antrenor principal! Totuși, ”Briliantul” nu va sta prea mult pe tușă. Ar putea începe 2024 ca A1 fie la Petrolul Ploiești, fie la CFR Cluj, ambele grupări dorind angajarea lui.

Adrian Mutu trăind Crăciunul copilului: "Mă amuză cel mic, Tiago, cât de bucuros este, cât de cuminte poate să fie, ca să vină Moșu'!"

Adrian Mutu a povestit cum vede el sărbătoarea Crăciunului prin ochii bărbatului care va împlini 45 de ani în primele zile din ianuarie 2024.

"Am crescut cu credința că Moș Crăciun există, asta mi-au insuflat părinții mei. Și cred că este o idee bună, eu de-abia așteptam acest eveniment, în spiritul acesta mi-am crescut și copiii.

Bineînțeles, altfel am trăit și așteptat Crăciunul eu cu Sandra, altfel copiii mai mari, altfel Tiago. Oricum, m-a amuzat cel mic. Când îl văd cât de bucuros este, așteptând cadourile, și cât de cuminte poate să fie, să nu facă nicio trăsnaie, ca să vină Moș Crăciun...

Mă bucur, da, că el crede în Moș Crăciun și cred că așa ar trebui să fie toți copiii până la o vârstă. E bine să ținem la această tradiție", a povestit "Briliantul" pentru GSP.ro.

Cadoul perfect al copilăriei lui Adrian Mutu: mingea Artex de piele, ”de 385 de lei”

Adrian Mutu a rememorat și cadoul său preferat, all time, de Crăciun. Bineînțeles, are legătură cu fotbalul și-i aduce aminte de mama lui.

"Este vorba de o minge de fotbal Artex, costa 385 de lei. Era altceva, copiii de acum nu pot realiza diferența. Cine avea "Artex" era șeful! Era o minge de fotbal, cu asta am învățat noi fotbalul mai de calitate. În rest, existau acele mingi de plastic, care se ovalizau după zece minute de jucat cu ele. Am avut de toate, îți dai seama, dar "Artex"-ul a fost apogeul.

Fotbal am jucat cu tata, în casă, de la 3 ani începând. Am spart toate vazele, nu cred că mi-a scăpat una! Mama era disperată, total, nu știa ce să mai facă să mă potolească, pentru că eu vedeam doar mingea și voiam să șutez ca să dau gol", a relatat actualul antrenor.

35de goluri a marcat Mutu pentru echipa națională, în 77 de meciuri, golgeterul all time al "tricolorilor", alături de Gheorghe Hagi

VIDEO Tiago, fiul cel mic al lui Adi Mutu, gol în Azerbaijan 

Una dintre școlile legendare de fotbal ale României promite să „producă” din nou: „A venit momentul ca echipele din țară să se teamă de noi!”. Dar părinții acuză selecții făcute pe pile!
JUNIORI
Una dintre școlile legendare de fotbal ale României promite să „producă” din nou: „A venit momentul ca echipele din țară să se teamă de noi!”. Dar părinții acuză selecții făcute pe pile!
Fără precedent în fotbalul românesc din ultimii 14 ani » În sfârșit, avem jucător la nivelul lui Mutu și Chivu!
JUCĂTORI
Fără precedent în fotbalul românesc din ultimii 14 ani » În sfârșit, avem jucător la nivelul lui Mutu și Chivu!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează