STRANIERI   |   

GOLGETER ÎN ELVEŢIA

Ianu marchează iar pentru Lucerna

 
de Daniel Scorpie   |   20.03.2010   |    4 comentarii
DISTRIBUIE PE:
        
    
MARIME FONT:    
ULTIMA STIRE:
Primăria sectorului 2 ridică maşinile parcate la marginea drumului pentru a curăţa carosabilul de zăpadă, după care le pune la loc Şoferii bucureşteni se pare că s-au declarat învinşi în meciul lor cu nămeţii. Chiar dacă pe arterele centrale se ...

Ciprian Ianu îşi confirmă statutul de golgeter al Lucernei în acest sezon. Titular astăzi în meciul de la Sion, atacantul român a punctat în minutul 11, egalînd la unu scorul de pe tabelă, printr-o lovitură de cap. A fost a 11-a reuşită a lui Ianu în actualul campionat elveţian, el avînd şi trei pase de gol.

 

Ianu a rămas în teren pînă la finalul partidei, pe care Lucerna a pierdut-o, 3-2, cu FC Sion şi se află pe locul 4 cu 38 de puncte, la egalitate cu Grasshoppers, echipa de pe a treia poziţie.

PE ACEEAȘI TEMĂ:
Mari nume ale presei sportive italiene cred că Massimo Moratti trebuie să îl păstreze pe jucătorul "inteligent, dedicat şi polivalent" Exact cum era de aşteptat. Massimo Moratti a decis de mult că îi va reînnoi contractul lui Chivu. La rîndul său, Marco Branca, directorul sportiv al Interului, ...
valy_v
Comentarii:
20 Martie 2010, 23:46  |  CITEAZA
luati-l la nationala...si moldovan juca titular la nationala pe cand era golgeter in elvetia
niki
Comentarii:
20 Martie 2010, 22:43  |  CITEAZA
Nu aveti nici o treaba asti de la gsp, nici macar nu stiti cum il cheama pe baiat nu CIPRIAN il cheama poate CRISTIAN mai documentativa
rusine
Comentarii:
20 Martie 2010, 20:04  |  CITEAZA
exact, s-a facut 4-2 in a doua repriza, care inca se joaca. sa va fie rusine!
ramtzy17
Comentarii: 241
20 Martie 2010, 19:50  |  CITEAZA
A inceput acum repriza a 2a.. prima repriza a fost 3-2 cu golul lui Ianu, nu tot meciul. :)
Număr de caractere rămase: 700
Loading from
 
Alte stiri din Stranieri
Mari nume ale presei sportive italiene cred că Massimo Moratti trebuie să îl păstreze pe jucătorul "inteligent, dedicat şi polivalent" Exact cum era de aşteptat. Massimo Moratti a decis de mult că îi va reînnoi contractul lui Chivu. La rîndul său, Marco Branca, directorul sportiv al Interului, ...
 
Clubul Glasgow Rangers, la care este legitimat şi Dorin Goian, grupare confruntată cu o gravă criză financiară, a cerut plasarea sub administrare judiciară, a anunţat, luni, tribunalul din Edinburgh, citat de AFP. Rangers aşteaptă o decizie în cazul procesului cu fiscul britanic, care ar putea ...
 
 
 
 
 
 
  • Etapa:
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • 15
  • 16
  • 17
  • retur
Sa 25.02.12
00:00
DinamoDinamo
-
-
Gaz MetanGaz Metan
Sa 25.02.12
00:00
CFR ClujCFR Cluj
-
-
Tg. MureşTg. Mureş
Sa 25.02.12
00:00
RapidRapid
-
-
U ClujU Cluj
Sa 25.02.12
00:00
CS MioveniCS Mioveni
-
-
SteauaSteaua
Sa 25.02.12
00:00
ConcordiaConcordia
-
-
Otelul Otelul
Sa 25.02.12
00:00
FC BrasovFC Brasov
-
-
Pandurii Tg. JiuPandurii Tg. Jiu
Sa 25.02.12
00:00
PetrolulPetrolul
-
-
FC VasluiFC Vaslui
Sa 25.02.12
00:00
CeahlaulCeahlaul
-
-
SportulSportul
Sa 25.02.12
00:00
SibiuSibiu
-
-
Astra Astra
Un serviciu oferit de
Oferta acoperisuri, case, cabane din lemn
Executam acoperisuri din lemn de la 20 eu/mp manopera+materiale incluse. Executam case din lemn pe structura de barna de la 80 eu/mp la "rosu" manopera+materiale incluse. Executam cabane din lemn; ...
Cluj/Cluj - pret 1,00 RON
vand garaj bacau, zona centrala, 24mp
Vand garaj Bacau, zona centrala, 24 mp, constructie caramida, teren propritate, izolat, usa metalica, racordat la utilitati: apa, energie electrica.
Bacau/Bacau - pret 10.000,00 RON
ofer transport 22 t. si 3, 5 t.
transport in conditii avantajoase cu camion marfa prelata TIR 22 T. si camioneta 3, 5 t. prelata si basculabila sau numai cap tractor care basculeaza....astept oferte...
Timis/Timisoara - pret 3,00 RON
Vand structura metalica
Vand structura metalica 27x42 h=13, 5 m ce se poate folosi pentru acoperirea unui teren de fotbal, tenis (singurul teren de fotbal din tara acoperit cu tribune pe o parte si pe cealalta), dar ca si o ...
Bucuresti/Bucuresti - pret 1,00 RON
VIND RESTAURANT STEAK HOUSE/MAGAZIN UNIREA, ET.4
VIND RESTAURANT STEAK HOUSE, IN MAGAZINUL UNIREA, ET.4, CAPACITATE 60 LOCURI, AFACERE IN DERULARE, INFIINTATA 2007, SUPER VAD, CHIRIE AVANTAJOASA, FARA DATORII
Bucuresti/Bucuresti - pret 60.000,00 EUR
Click.ro
Scandal jenant la TV, ziua în amiaza mare! Acuzaţii prostituţie, urlete, înjurături: «Zdreanţă penală, f***-ţi morţii mă-tii!»
Război total între Pamela de România şi cântăreţul Marius Baldovin. Acesta a acuzat-o pe blondină că ar fi făcut prostituţie în Spania, însă Simona Traşcă spune că n-a fost niciodată în ţara amintită.
Alex Codruţ Bălaşa se vinde pe Ebay în Anglia din cauza corupţiei din România

Alex Codruţ Bălaşa se vinde pe Ebay în Anglia din cauza corupţiei din România

Pentru Alex Codruţ Bălaşa, România pare să fie ţara ţepelor. L-a "trădat" deopotrivă în afaceri şi dragoste. Atât de tare, încât tânărul de 25 de ani a plecat în Marea Britanie, unde a făcut vâlvă recent cu un anunţ în care şi-a scos la vânzare pe [...]
Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Un nou mesaj Anonymous pentru România (VIDEO)

Salutări cetăţeni ai României, suntem Anonymous.Acest mesaj este transmis poporului român ca urmare a recentului protest anti-ACTA ce a avut din ţara voastră, şi în numeroase alte ţări europene. Ne vine greu să credem că nu simţiti abuzurile făcute [...]
Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Moment jenant la altar: mirele a vomitat chiar înaintea ceremoniei (VIDEO)

Ceea ce, măcar până la naşterea unui copil, ar trebui să fie cel mai fericit moment din viaţa unui cuplu, s-a transformat într-un coşmar pentru o [...]
VIDEO: Piesa "Take on Me" a trupei A-ha, în variantă nord-coreeană, a fost văzută de peste un milioan de persoane în câteva zile

VIDEO: Piesa "Take on Me" a trupei A-ha, în variantă nord-coreeană, a fost văzută de peste un milioan de persoane în câteva zile

Cinci muzicieni din Coreea de Nord au cântat la acordeoane piesa trupei A-ha, "Take on Me", clipul postat pe Youtube fiind văzut de peste un milion [...]
Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Un berbec şi o căprioară vor fi căsătoriţi de Sfântul Valentin. Vezi unde se va desfăşura ceremonia şi cum vor fi îmbrăcaţi mirii

Personalul unei grădini zoologice din China va organiza, de Sfântul Valentin, o nuntă în care vor fi uniţi berbecul Changmao şi căprioara Chunzi, [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V