STRANIERI   •   

IRONIZAT ÎN ITALIA

"L-au prins pe Mutu ascultînd discul unui drogat"

 
de Daniel Scorpie   •   08 Februarie 2010
 

Atacantul Fiorentinei a ajuns ţinta glumelor în Italia după ce a fost prins de două ori în 10 zile dopat cu sibutramină. Cunoscutul comic Gene Gnocchi l-a ironizat, într-o intervenţie televizată la postul Sky. "Se agravează situaţia lui Mutu. Ieri a fost descoperit în timp ce asculta un disc al lui Morgan", a anunţat cel care semnează zilnic pilula umoristică pe prima pagină în Gazzetta dello Sport.

 


Morgan, alias Marco Castoldi (foto, 28 de ani), este fostul lider al grupului Bluevertigo care a făcut săptămîna trecută o serie de declaraţii incredibile legate de faptul că a folosit cocaina ca un medicament antidepresiv. "Cu siguranţă, ultimul său disc lansat pe piaţă a fost unul... pozitiv", au comentat italienii. Solistul a provocat un imens scandal în mass-media peninsulară, mărturisind că fuma zilnic "crack", un derivat al cocainei, şi opinia publică a obţinut excluderea acestuia de la Festivalul de Muzică Italiană de la Sanremo.


Aluzia face trimitere la primul episod de doping din cariera lui Mutu, petrecut în luna octombrie 2004, cînd "Briliantul" a fost depistat cu cocaină la controlul comandat de Jose Mourinho la Chelsea.

 

Gnocchi a devenit celebru şi în lumea fotbalului, după ce în martie 2007, la 52 de ani, a devenit cel mai bătrîn fotbalist din Serie A. S-a legitimat la Parma, semnînd un contract de două luni pentru un salariu de 1.500 de euro lunar.

Totul despre:
 
Comentarii (6)
sibelius  (4396 comentarii)
Morgan, nome d'arte di Marco Castoldi (Milano, 23 dicembre 1972), è un musicista e personaggio televisivo italiano.
2010- 1972= 28 =))
De ce nu va angajati la Ministerul de finante?
08 Februarie 2010, 17:45   •   Comenteaza
luigi_nb  ( comentarii)
Rau te aduc drogurile la 28 de ani :)) Gogule, nu te-ai prins ...
08 Februarie 2010, 17:26   •   Comenteaza
Gogu  ( comentarii)
Postat de Tudor pe 08 Februarie 2010, 16:53
e grea matematica asta...Marco Castoldi s-a nascut in 1972, deci...28 de ani dupa matematica gsp:))))
Citeste mai atent, si vei vedea ca este vorba despre 2 oameni diferiti...asa ca gsp are dreptate
08 Februarie 2010, 17:05   •   Comenteaza
Tudor  ( comentarii)
Postat de Spiler pe 08 Februarie 2010, 16:49
Adica asta din poza, dupa cum spuneti voi, are 28 de ani??? Sunt 2 optiuni, ori nu mai vedeti ce scrieti, ori in starea asta te aduc dorgurile la 28 de ani! :D
e grea matematica asta...Marco Castoldi s-a nascut in 1972, deci...28 de ani dupa matematica gsp:))))
08 Februarie 2010, 16:53   •   Comenteaza
Spiler  ( comentarii)
Adica asta din poza, dupa cum spuneti voi, are 28 de ani??? Sunt 2 optiuni, ori nu mai vedeti ce scrieti, ori in starea asta te aduc dorgurile la 28 de ani! :D
08 Februarie 2010, 16:49   •   Comenteaza
Comentează
Număr de caractere rămase: 700
 
scaune-auto.jpg

Farmerama

Bucura-te de viata la tara la cote maxime!
Cultiva, fertilizeaza si strange-ti recolta. Creste animale si fa comert cu alti fermieri. Joaca-te intro lume animata inspirata din universul rural si bucura-te de facilitatile oferite de comunitatea de [...]

DarkOrbit

Fii un pilot de elita!
DarkOrbit nu este doar un simplu joc de explorare spatiala. Construieste-ti un renume in compania ta si urca in grad, explorand si cucerind noi sectoare ale spatiului, totul intr-o lupta permanenta cu mii de [...]

Seafight

Stapaneste cele 7 mari!
Ridica steagul si participa in batalii navale in toate marile lumii! Bataliile, dorinta de libertate si averea te vor ghida! O aventura captivanta si spectaculoasa, livrata prin cea mai modern atehnologie, [...]
Un serviciu oferit de
Colaboratori
Casa de productie TV cauta familii cu copii, care doresc sa obtina un venit suplimentar, pentru aparitii in emisiuni TV de succes, difuzate pe principalele posturi de televiziune din Romania.
Bucuresti/Bucuresti - pret 1.950,00 RON
Vand joc wii:Racket sports party
Este intr-o stare perfecta.Compatibil cu Wii MotionPlus si cu Ubisoft motion-tracking camera.
Bucuresti/Bucuresti - pret 90,00 RON
Rulota fast food
Vand rulota tip fast food in stare foarte buna. A fost reconditionata in 2011 cand i-au fost montate: linoleum nou, mobilier pal nou, blaturi noi (unul este decupat pentru masa calda). ...
Ilfov/Otopeni - pret 5.200,00 EUR
vand 2 autoturisme
vand renault laguna 2, an fabricatie 2003 diesel. 6 trepte, clima, scaune semipiele, 6 trepte, 120 cp, , culoare gri holograme. pret 5500 E vand dacia papuc 4x4 diesel, stare foarte buna, motor ...
Brasov/Brasov - pret 5.500,00 EUR
CUMPAR TELEFOANE MOBILE
CUMPAR TELEFOANE MOBILE NOI SAU FOLOSITE PLATA PE LOC, OFER PRET BUN SI MAXIMA SERIOZITATE
Bucuresti/Bucuresti - pret 999,00 RON
Loading from
Click.ro
Ai crezut că le-ai văzut pe toate? Iată şase dintre cele mai penibile poze cu Botezatu! - FOTO
În timp, celebrul creator de modă a realizat foarte multe pictoriale spectaculoase.
Asta e poziţie «porno»! Ce dans a oferit o concurentă la Eurovision - FOTO
Elephteria Elephteriou din Grecia a cântat şi a dansat ca nimeni alta. Iar în unele clipe a fost surprinsă în momente foarte incitante.
(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

(VIDEO) Oamenii au "reuşit" să distrugăşi cel mai izolat loc al planetei. Exemplu şocant al felului în care gunoiul sufocă viaţa

Insula Midway, din mijlocul Oceanului Pacific, se află la peste 3.000 de kilometri de cel mai apropiat continent, situându-se, practic, la jumătatea distanţei dintre America de Nord şi Asia. Şi totuşi, plajele ei sunt încărcate de gunoi.  Zilnic, [...]
(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

(VIDEO) Un maidanez a alergat 1.700 de kilometri, urmărind un biciclist care i-a dat de mâncare

Câinele maidanez "Xiaosa" a devenit vedetă în China după ce a alergat 1.700 de kilometri, alături de un grup de biciclişti, traversând în cursa lui 10 munţi înalţi de peste 4.000 de metri, dintre care doi depăşeau şi 5.000 de metri altitudine. [...]
Taguri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
 
Autori: A B C D E F G I J L M O R S T V